Comentarii

In aceasta pagina puteti posta comentarii despre emisiune. Puteti vizita de asemenea si extensia acestei rubrici, Forum Izvoare de filosofie, la adresa http://www.caslam.ro/forum/ , ce beneficiază de un spaţiu mai mare de gazduire organizat tematic.  

50 de comentarii:

  1. Aş vrea să-l întreb pe dl. Bogdan Mincă dacă are cunoştinţă despre traducerea lucrării lui Heidegger "Kant und das problem der metaphysik", în ce fază este. Ştiu că Editura Humanitas a cumpărat în 2004 drepturile de traducere pentru această carte. Cartea aceasta este fundamentală pentru înţelegerea codului filosofic heideggerian. După părerea mea, cu această carte ar fi trebuit începută traducerea operelor lui Heidegger, tocmai pentru că ea face legătura cu limbajul filosofic "standard" (cu marea tradiţie filosofică, de la clasici până la Kant).

    RăspundețiȘtergere
  2. Partea I

    Dragă domnule Aslam,

    blogul emisiunii dumneavoastră este, în sine, un eveniment cultural – şi ar trebui promovat ca atare.
    "Legături" şi "Retrospectiva 2010" sunt o contribuţie extraordinară – unică, după ştiinţa mea, în blogosferă.
    V-aş ruga însă, dacă se poate, să introduceţi şi o pagină cu evenimentele filosofice ale anului 2011 (simpozioane, sesiuni de comunicări, conferinţe etc.).
    Dacă aţi mai introduce şi un Forum, blogul acesta ar avea toate şansele să devină o adevărată Agora a gândirii filosofice româneşti.
    Cele 45 de minute ale emisiunii dumneavoastră sunt mult prea puţine pentru a putea permite mai mult de două-trei intervenţii telefonice din partea ascultătorilor. Sunt sigur că aveţi mulţi ascultători de calitate, care au lucruri interesante de spus, dar se sfiesc să intre în direct, în dialog cu «profesioniştii».
    Pentru majoritatea oamenilor filosofia este o experienţă intimă a inimii şi a minţii – o formă tainică de creştere pe dinlăuntru a sufletului, ca o floare de mină. Majoritatea oamenilor rămân toată viaţa lor în condiţia de ascultători («acustikoi», cum erau numiţi novicii în Şcoala lui Pitagora) – dar, uneori, experienţa lor de gândire poate fi mai avansată decât aceea a unui «profesor de filosofie» (tare mai degrabă în materie de informaţii şi referinţe bibliografice decât în materie de idei).
    Dialogul filosofic este cu totul altceva, şi, de regulă, se sfârşeşte prost – cum i s-a întâmplat şi lui Socrate – tocmai pentru că «cel care gândeşte în mod autentic» se află de fapt într-o perpetuă criză semantică şi, prin urmare, într-o perpetuă stare poietică, de căutare a unor noi cuvinte şi licenţe stilistice.
    Filosofia şi poezia sunt înrudite – s-a spus – sunt cele două feţe ale uneia şi aceleiaşi stări originare de uimire ale omului intrat pe marea spirală a întrebărilor metafizice.
    Autenticitatea în filosofie este sinonimă cu creativitatea în materie de limbaj – noutatea în materie de cunoaştere este prin însăşi natura ei inefabilă – şi asta îl face pe «cel care gândeşte în mod autentic» extrem de vulnerabil în faţa unui «filosof de profesie» – mai ales în faţa unui «filosof analist», care, precum vechii retori, umblă mereu cu discursurile în sân, şi, când merge în Agora, la discuţii, se duce pregătit ca la piaţă, ca să vândă ceva ce a luat (mai mult sau mai puţin fraudulos) de la alţii. La asta cred că se referea şi Noica atunci când vorbea despre lăutărism în filosofie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Partea a II-a

    Între «amator» şi «lăutar» este o deosebire semantică fundamentală – pe care, de regulă, «profesioniştii filosofiei» o expediază cu un dispreţ suveran.
    Lăutarul este insul care şi-a ridicat amatorismul la rang de profesie – care se simte confortabil în ignoranţa lui şi pentru care arta este un fel de marfă de contrabandă – este insul care trăieşte din pastişarea, înzorzonarea stilistică, adnotarea sau deconstruirea analitică a partiturilor altora.
    Amatorul este un profesionist al gândirii în devenire.
    Cred că lui Socrate nu i-ar fi trecut niciodată prin cap să se considere un «profesionist al gândirii» – ca Hippias, Protagoras sau Gorgias – ci, în cel mai bun caz, un amator de filosofie.
    Am senzaţia, uneori, că România este plină de astfel de amatori de filosofie – în sensul cel mai înalt şi mai nobil posibil – condamnaţi însă la tăcere şi la dispariţie în anonimat încă dinainte de a se naşte. Pe aceştia îi iubesc cel mai mult. La ei aş vrea să ajungă cuvintele acestea. Pentru ei mi-am luat şi eu inima în dinţi şi am cutezat să vorbesc anul trecut de la microfonul Izvoarelor de filosofie.

    La mulţi ani! – dragă domnule Aslam – emisiunii şi blogului dumneavoastră.

    Cu deosebită stimă,

    Marcel Chelba
    Reşiţa, 9 februarie 2011


    PS: Să ne reamintim puţin de Eminescu, apropo de poietica gândirii autentice:

    CRITICILOR MEI

    Multe flori sunt, dar puţine
    Rod în lume o să poarte,
    Toate bat la poarta vieţii,
    Dar se scutur multe moarte.

    E uşor a scrie versuri
    Când nimic nu ai a spune,
    Înşirând cuvinte goale
    Ce din coadă au să sune.

    Dar când inima-ţi frământă
    Doruri vii şi patimi multe,
    Ş'a lor glasuri a ta minte
    Stă pe toate să le-asculte,

    Ca şi flori în poarta vieţii
    Bat la porţile gândirii,
    Toate cer intrare 'n lume,
    Cer vestmintele vorbirii.

    Pentru-a tale proprii patimi,
    Pentru propria-ţi vieaţă,
    Unde ai judecătorii,
    Ne'nduraţii ochi de ghiaţă?

    Ah! atuncea ţi se pare
    Că pe cap îţi cade cerul:
    Unde vei găsi cuvântul
    Ce exprimă adevărul?

    Critici voi, cu flori deşerte,
    Care roade n'aţi adus —
    E uşor a scrie versuri
    Când nimic nu ai de spus.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru dl. Marcel Chelba:

    Din pacate, nu am stire daca editura Humanitas are drepturile de traducere la volumul amintit de Dvs. Din ce stiu eu, nu cred. Nu a fost niciodata vorba de a traduce acest volum. Exista un proiect mai vechi de a traduce cele trei carti ale lui Heidegger despre Kant, si anume "Kant und das Problem der Metaphysik", "Eine phänomenologische Interpretation zur Kants Kritik der reinen Vernunft" precum si cursul "Die Frage nach dem Ding", dar deocamdata doar cel de-al doilea din lista de mai sus este in lucru si va mai dura probabil vreo doi ani pana se va apropia de tipar.

    In ceea ce priveste afirmatia Dvs. despre inceperea traducerii lui Heidegger prin volumul "Kant und das Problem der Metaphysik" - nu sunt foarte convins... Probabil ca primul volum cu care ar fi trebuit inceput era "Fiinta si timp" si cartile din jurul sau (ceea ce s-a si intimplat in anii trecuti). Apoi ar fi trebuit sa apara lucrarile traduse deja de Gabriel Liiceanu si Thomas Kleininger. Iar acum se cer traduse volume importante din Heidegger II, cum ar fi "Conferinte si studii", care sper sa apara prin aprilie la Humanitas. Si ar mai fi si altele: "Unterwegs zur Sprache", "Holzwege", "Satz vom Grund" etc. Iar in spatele tuturor se afla extrem de dificilul volum "Contributii la filozofie", un al doilea "Fiinta si timp". La urma urmei, poate ca e prea mult sa ceri o ordine a traducerii. Sunt atatea continente heideggeriene, incat orice efort serios de a defrisa pe romaneste unul din ele este binevenit.

    Cu stima,

    Bogdan Minca

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Domnule Chelba,
    va impartasesc fara rezerva opinia ca filosofarea apartine "amatorilor" in sensul definit de catre dvs. Cand am gandit Izvoarele de filosofie am plecat, intre altele, si de la aceasta evidenta. De altminteri, despre o astfel de motivatie vorbesc pe larg si chiar o justific cu argumente de toate genurile, in rubrica "20 ani de filosofie" existenta pe bara de meniuri a acestui blog.
    Va multumesc pentru aprecieri si sugestii. Si eu mi-as dori ca blogul emisiunii sa gazduiasca un "forum filosofic", un loc de intalnire a tuturor celor care cred ca darul vietii nu trebuie risipit, ci folosit intru "cuminecare" asa cum Noica va sfatuia, cred ca nu gresec, si pe dumneavoastra.
    Mi-am insusit sugestia! Am creat rubricile: "Forum" si "Evenimente 2011".
    Va multumesc pentru timpul acordat emisiunii si pentru atitudinea dvs. ocrotitoare!
    Cu aleasa stima,
    Constantin Aslam

    RăspundețiȘtergere
  6. D-lui Bogdan Mincă (1)

    Mulţumesc pentru răspuns, domnule Bogdan Mincă.

    Nu ştiam că se lucrează la "Eine phänomenologische Interpretation...”. Este o veste minunată. Aştept cu nerăbdare să o văd în librării.
    Sper să trăiesc până le voi vedea traduse şi pe celelalte două: "Kant und das Problem der Metaphysik" şi "Die Frage nach dem Ding".
    În 2003 am vrut să sponsorizez traducerea volumului "Kant und das Problem der Metaphysik". Ofeream 20 milioane lei (vechi). Doream ca publicul român să aibă la îndemână această carte înainte de apariţia cărţii mele, „Introducere critică” (2004) – despre posibilitatea Metafizicii, ca Ştiinţă, în perspectiva filosofiei critice kantiene. Căutam un traducător, şi, la sugestia domnului Mircea Flonta, m-am adresat Editurii Humanitas. La prima convorbire telefonică mi s-a spus că această carte nu este în plan, dar să revin după câteva zile, după ce se vorbeşte cu conducerea. Când am revenit, mi s-a spus că au fost cumpărate drepturile de autor dar că nu se ştie peste câţi ani va fi gata traducerea – şi că voi primi în curând un răspuns oficial, în scris. L-am primit. Mi se spunea că pot să fac sponsorizarea – şi mi se dădea un număr de cont, al unei Fundaţii, unde să fac depunerea – însă doar cu condiţia de a-i lăsa editurii nişte libertăţi: să folosească banii după cum crede ea de cuviinţă şi să decidă ea locul, momentul şi modul în care se va face publică identitatea sponsorului (Chemar Productions S.R.L.). Or, eu nu voiam să sponsorizez decât această traducere, a lui "Kant und das Problem der Metaphysik". Aşadar, m-am retras şi am lăsat lucrurile să meargă în voia lor.

    RăspundețiȘtergere
  7. D-lui Bogdan Mincă (2)

    Dacă v-am interpelat acum, dragă domnule Bogdan Mincă, este pentru că am fost curios dacă, după 8 ani, s-au mai făcut ceva progrese în această direcţie – şi constat cu amărăciune că această lucrare a lui Heidegger stă în continuare, la Humanitas, la coada listei de priorităţi.
    În orice caz, pentru mai târziu, v-aş ruga să aveţi în vedere: Husserl's debate with Heidegger in the margins of Kant and the Problem of Metaphysics, a lui Richard E. Palmer (Kluwer Academic Publishers, 1997) – şi altele, în jurul acestei relaţii: Kant, Husserl, Heidegger.
    Da, în filosofie se poate intra pe oriunde – cum spunea şi Noica – dar, când începi să te dumireşti asupra „junglei” în care ai intrat, îţi dai seama că lucrurile sunt aşezate totuşi într-o anumită ordine.
    Traducător sau cititor – a te arunca, de pildă, direct la "Sein und Zeit", mi se pare un fel de a sări ca găina la boabe multe, direct în vârful grămezii.
    Heidegger se sprijină pe Kant, precum titirezul pe masă. Sistemul gândirii heideggeriene pare a sta suspendat în aer, în virtutea propriei lui inerţii, dar, în realitate, el se sprijină pe conceptul lui Kant despre timp. A încerca să-l înţelegi pe Heidegger făcând abstracţie de Kant – filosoful pentru care întregul nostru univers inteligibil nu era altceva decât un fel de cută a timpului nostru subiectiv (în interpretarea mea) – mi se pare o întreprindere, dacă nu imposibilă, atunci puţin cam hazardată.
    „Traduttore, tradittore!” – spun italienii – pentru că, precum ştiţi, orice traducere este de fapt o operă de interpretare.
    Am impresia însă că acest program de „traducere” a operei heideggeriene al Editurii Humanitas încearcă o „interpretare” într-o perspectivă oarecum inversată – mai degrabă în cheia fenomenologiei husserliene (pur analitică, formală, ruptă de context), decât în aceea a fenomenalismului kantian şi a fenomenologiei hegeliene – adică făcând abstracţie de firul epic al tradiţiei filosofice în prelungirea căreia a venit Heidegger.

    Viciul de procedură al traducătorilor de ocazie – care traduc la comandă – nu din propria lor iniţiativă, sub imperiul unor necesităţi (interese) spirituale proprii – este să se apuce imediat de treabă, începând cu pagina de titlu, şi, apoi, să o ţină tot aşa, frază cu frază, până la sfârşit, fără a citi nimic împrejur, dinainte, nici măcar cartea pe care o traduc. Tocmai de aceea unele traduceri sunt lipsite de acel fior („feeling”) metafizic specific marilor opere de filosofie, deşi, tehnic vorbind, sunt corecte.

    În orice caz, vă felicit – pe dumneata şi pe ceilalţi tineri temerari care v-aţi înhămat la traducerile acestea.
    S-ar putea ca munca voastră să aibă cândva, pentru limba română, aceeaşi însemnătate pe care o are astăzi Psaltirea în versuri a lui Dosoftei.

    O spun cu toată bunăcredinţa, fără nici un fel de ironii.
    Nu am nimic să vă reproşez.

    Cu stimă,

    Marcel Chelba

    RăspundețiȘtergere
  8. D-lui Aslam

    Da, dragă domnule Aslam, am citit „20 ani de filosofie” încă de acum două săptămâni, şi tocmai asta m-a determinat să vă scriu aici, pe blog.

    Ceea ce spuneţi dumneavoastră acolo este nu numai o foarte frumoasă profesiune de credinţă a unui realizator de emisiuni de filosofie, ci un adevărat program filosofic, care ar merita o discuţie separată. Aţi putea să faceţi o emisiune chiar despre acest blog, despre filosofia pe Internet şi, în contrapondere, despre laşitatea internauţilor – acea specie de semidocţi care se defulează verbal „on line”, la adăpostul anonimatului.

    Pe scurt, am văzut că împărtăşim valori comune şi lucrul acesta mă reconfortează sufleteşte profund.

    Într-adevăr, de asta are nevoie «omul postmodern», în amurgul acestei ere analitice şi pragmatice: de puţină consiliere filosofică – de Platon, cum spunea Lou Marinoff, nu de Prozac.

    Filosofia este medicamentul care încearcă să trateze cauzele demenţei noastre sociale, nu simptomele ei.

    Ieşirea din Criză – scoaterea omului din înfundături – aceasta este îndeletnicirea fundamentală a filosofiei. Cei care s-au îndoit până acum de utilitatea filosofiei se vor convinge în curând că, fără ea, nu vom mai putea supravieţui.

    Succes în continuare!

    Cu drag,

    Marcel Chelba

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnule Chelba,

    Sunt impresionat de efortul Dvs. de a sponsoriza o traducere din Heidegger. Din pacate, viteza cu care se apropie de publicare o traducere din Heidegger echivaleaza cu cresterea unui copil… adica ia vreo 4-5 ani buni din viata. Nu in sensul ca traducatorul ar lucra numai la traducere, ci in sensul de crestere a traducatorului odata cu traducerea. Cei dispusi sa traduca cu adevarat Heidegger (i.e. sa creasca odata cu cartile lui) sunt de aceea foarte putini.
    In ceea ce priveste planul de traducere al lui Heidegger la Humanitas, va asigur ca momentan nu exista nici unul. Singurul de bataie mai lunga este cel care l-a avut in centru pe „Fiinta si timp”. Investitia de energie si timp fiind atat de mare, editura e fericita daca se inscrie cineva serios sa traduca, necum sa-l mai si intrebe pe traducator daca are un plan in minte….

    Ar fi multe de spus despre Heidegger si Kant. Eu insumi nu sunt specialist pe aceasta sub-specializare. Le-am citit la viata mea pe cele trei mari carti despre Kant, dar nu sunt unul dispus sa se angajeze sa le traduca. Sunt de acord cu importanta covarsitoare a lui Kant pentru Heidegger (alaturi de Aristotel), dar totusi nu consider ca un studiu al lui Heidegger ar trebui sa inceapa cu scrierile lui despre Kant, ci cu „Fiinta si timp” si cu trei-patru carti din jurul sau. Evident, intr-un al doilea pas, se cer aprofundari de rigoare, iar scrierile despre Kant sunt de prim rang. Totul aici e circular, nu liniar, intelegerea (hermeneutica) nu are capat, ci profunzimi abisale. Exista o anecdota cum ca Heidegger ar fi spus, provocat fiind de posibilitatea impartirii gandirii sale intr-un Heidegger I si un Heidegger II: „sunt de acord, cu conditia ca lectura sa inceapa cu Heidegger I, sa il citeasca apoi in aceasta lumina pe Heidegger II iar apoi sa se intoarca la Heidegger I, pentru a-l citi în această noua lumina”. Strecurati in acest cerc si scrierile altor filozofi importanti pentru una din cele doua faze ale lui Heidegger si veti obtine un proiect de o viata…

    Si inca ceva cu privire la traducerea lui Heidegger in romaneste: exista momentan in Romania maxim 4-5 oameni capabili sa traduca Heidegger iar operele sale complete insumeaza cam 100 de volume. Este utopic sa crezi ca vreodata Romania va avea mai mult de 20 de volume traduse. Numai americanii, francezii si japonezii (si oarecum italienii) au proiecte complete. In romaneste trebuie sa apara marile opere ale lui Heidegger (in care introduc si „Kant si problema metafizicii”) si gata. Restul pot fi citite de cei care nu au acces la original in franceza sau engleza (americana, mai precis). Efortul traductiv al unei mici culturi trebuie bine dozat si planuit. Altfel, traducem mult si prost.

    Si ar mai fi un lucru: insasi ideea de traducere a lui Heidegger este ceva care abia daca a inceput sa devina clar in noutatea ei. As sustine urmatorul lucru: cine nu intelege originalitatea actului translativ aplicat lui Heidegger (i.e. angajarea cu trup si suflet a limbii romane in aceasta intreprindere), acela nu are cum sa traduca bine. Este cazul mai tuturor traducerilor americane, a unei bune parti din cele franceze. Pe cele italiene si japoneze nu le cunosc. Cum mi-a spus un mare cunoscator al lui Heidegger in Franta, Francois Fedier: "il faut tout retraduire!". Eu sustin ca romanii au scapat de blestemul acesta si nu are rost sa mai cada in el.

    Cu stima,

    Bogdan Minca

    RăspundețiȘtergere
  10. Va rog frumos sa postati in programul SRR tema ce urmeaza sa fie dezbatuta in izvoare de filozofie, pentru a putea posta unele intrebari referitoare la tema ce urmeaza sa fie dezbatuta. Va multumesc si va rog sa faceti aceasta emisiune de mai multe ori pe saptamana!

    RăspundețiȘtergere
  11. Voi posta cat de curand, cu o saptamana inainte, si pe pagina RRC tema ce urmeaza a fi dezbatuta la Izvoarele de filosofie.Pana atunci aveti la dispozitie pagina blogului pentru informare si intrebari anticipate. Puteti remarca faptul ca am postat tema dezbaterii din sambata aceasta, 19 februarie, inainte de a realiza efectiv emisiunea. Prin urmare, puteti daja sa puneti intrebari la rubrica comentarii ce se afla in subsolul fiecarei prezentari de emisiuni. In cazul de fata, puteti deja adresa domnului Ionut Isac intrebari postandu-le la rubrica comentarii. Il voi ruga pe domnia sa sa deschida blogul emisiunii, sa recepteze intrebarile dvs. si sa va raspunda un emisiune.
    Va multumesc pentru sugestie!
    Daca mai aveti si alte sfaturi menite sa maximizeze mesajul de viata al acestei emisiunii le astept cu mare drag.
    Va multumesc pentru interes!
    Constantin Aslam
    PS Spatiul radiofonic repartizat Izvoarelor de filosofie este totusi generos. Cum stiti toate formele culturii trebuie sa fie prezente intr-o grila de emisinii difuzate pe un post de radio cultural. Pe de alta parte, din punct de vedere cultural, stiintific si artistic, Romania este o tara extrem de bogata. Ar fi pacat ca unele evenimente cu un impact valoric ridicat asupra constiintei culturale romanesti sa nu poata fi reflectate pe undele radio pentru ca, intr-un fel sau altul, pasiunile noastre ar avea de castigat in dauna altor pasiuni.

    RăspundețiȘtergere
  12. Cum dl Nita a comunicat acordul dl-ui Aslam de a gazdui continuarea “dezbaterii” iscate de dl. Pecican, care ezita sa iasa din ograda proprie in spatiul neutru, lansez aici doua intrebari, mai degraba politice decit filozofice, inspirate din prolifica productie:
    1. oare nu se mai poate studia sau scrie despre Heidegger in Romania fara a fi acuzat de nazism sau legionarism? OP: “Mă tem, vă spun drept, de o resurecție a legionarismului ideologic – mai grav decât tropăiala și cântările pe la anumite manifestări -, am avut destul în interbelic o elită intelectuală zeloasă pe extrema dreaptă”. Oare ne intoarcem la anii 50-60 cind a studia filozofia clasica era o fapta incriminanta (decazuta filozofie burgheza; am auzit de un student la filozofie care a fost exmatriculat pentru ca a fost prins citind Kant etc.)? Are problema fiintei o coloratura nazista?
    2. si pentru ca aceasta disputa a inceput cu cartea lui B. Minca - “Am pornit la identificarea Grupului HAH după ce i-am acordat niște atenție dlui Mincă”: contine aceasta carte ceva care aduce a propaganda totalitara? Sint presocraticii parintii spiriuali ai totalitarismului?

    Speram ca dl.Pecican va recunoaste datoria sa explice public aceste afirmatii si anateme lansate pe blogul personal. Ca va renunta la stilul pamfletar si eschiva jucausa practicate acolo, pe domeniul propriu.

    RăspundețiȘtergere
  13. In sfirsit, am reusit sa selectez corepunzator si semnez: Oliviu Tisa

    Acum dl. O. Pecican nu va mai avea motive sa nu raspunda si isi va onora obligatiile.
    Pentru cei interesati, pseudodezbaterea (aprox. 20 de postari plus comentarii) se gaseste pe blogul personal: http://ovidiupecican.wordpress.com/category/academica/

    RăspundețiȘtergere
  14. Dragi colegi,
    La solicitarea prieteneasca a d-lui Adrian Nita imi propun sa moderez posibila dezbatere ce va urma. Formulez rugamintea elementara de a va fixa cu claritate tema asupra careia doriti sa aveti un schimb de opinii.
    Dupa ce am parcurs schimbul de mesaje postat pe blogul d-lui Ovidiu Pecican imi dau seama ca trebuie facut pasul de la exprimarea unor preferite intelectual-filosofice subiective, legitime tocmai prin subiectivitatea lor, catre un orizont tematic apt sa permita interventia unor mijloace intersubiective de control. In caz contrar vom avea de-a face cu un „dialog al surzilor” tipic pentru oamenii care nu trec dincolo de „judecata de gust” către expresii propozitionale apte să fie analizate cu argumente în pretenţia lor de adevăr.
    Sigur ca orice act de banala descriere este, in acelasi timp, si unul de valorizare si cu nu putem scăpa de jugul fondului nostru emotional care preconstituie, la nivel de atitudine cognitiva, orice material de cunoaştere. Or, tocmai acest fapt constientizat si supravegheat atent ne poate ajuta sa iesim cu totii in profit daca ne angajam intr-o dezbatere cu scopul de a afla ceva si nu pentru a ne justifica preferintele.
    Astept cu mare interes interventiile dvs.!
    Constantin Aslam

    RăspundețiȘtergere
  15. Dragă domnule Tisa

    Cred că discuţia e mai amplă, adică mai largă, decât aceste două întrebări.
    Vă propun pentru început să reluăm principalele susţineri ale dl Pecican (căci pun problema altfel): 1. există un grup filosofic de interese în jurul dlui Liiceanu, 2. el focalizează atenția sa asupra lui Heidegger, 3. din sfera aceluiași grup a pornit exegeza etapei legionare a lui Noica (făcută de Sorin Lavric) și reabilitarea lui Nae Ionescu (efectuată recent de Liviu Bordaş), 4. adeziunile de extremă dreaptă ale celor trei gânditori (maestrul german și cei doi contemporani români ai lui) sunt probate, nu inventate, 5. există un filon ortodoxist, manifestat în consens cu ideea că laicul e chemat să facă ordine în teologie, pe care o ilustrau Nae și Nichifor Crainic, și care se configurează și într-una din cărțile mult lăudate ale dlui Pleșu (Tratat despre îngeri), 6. gândirea de extremă dreaptă interbelică românească era construită pe un ortodoxism flamboaiant.

    Impresia mea e că dl Pecican nu pune semne egalităţii între a studia fil lui Heidegger şi a fi extremist, ci pur şi simplu solicită o necesară măsură sanitară de a nu trece cu vederea faptul că Heidegger a fost, pt o perioadă, apropiat de nazism. Tot la fel, o necesară măsură sanitară îl vizează pe Noica, care a fost mai mult decât apropiat de legionarism (vezi cele 19 texte legionare, publicate pt prima dată în limba română de mine, în ,,Noica: o filosofie a individualităţii,,).

    În ce priveşte întrebarea a doua, nu cred că asta a vrut să susţină dl Pecican. Dar, vă propun să-i adresăm dumnealui această întrebare.

    Cu prietenie,
    Adrian Niţă
    http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm

    RăspundețiȘtergere
  16. Domnule Nita,

    Din pacate, cum rezulta din mesajul pe blogul propriu, dl. Pecican refuza o confruntare onorabila pe un teren neutru. Prefera sa stea in curte si sa arunce cu pietre in piata publica. Ma intreb daca cetatea accepta aceste incalcari ale normelor. De aceea as propune RRC, in cadrul emisiunii Izvoare de filozofie, sa organizeze o dezbatere publica a acestui caz. Pe blogul personal dl. Pecican a emis si continua cu acuze extreme de grave care vizeaza o parte a filozofiei romaneste prezenta cit si trecuta, cu urmari semnificative in viitor.

    Iata un citat de o extrema gravitate din ultima postare: "Filosofia dasein-ului nu este, prin urmare, doar anticomunistă, ci și încărcată de proiecții pline de speranță asupra național-socialismului. Iată un prim răspuns pe care îl dau cu privire la inducția insidioasă de – să-i zicem – „atenție favorabilă și favorizantă” îndreptată către nazism prin frecventarea lui Heidegger."

    Cu stima,
    O. Tisa

    RăspundețiȘtergere
  17. Stimate domnule Adrian Niţă,
    Deoarece am văzut că aţi reluat aici, pe puncte, câteva dintre principalele opinii exprimate de dl. Pecican, voi profita de această ocazie ca să ridic aici câteva întrebări pe care mi le-a trezit întreaga desfăşurare de forţe de pe blogul său (unde mi s-a părut inutil să intervin). Cred că prin cele 6 puncte (şi misterioasele înlănţuiri dintre ele) rezumaţi foarte bine o bună parte a poziţiei dlui. Pecican.
    Aş dori să vă întreb în ce măsură împărtăşiţi opiniile pe care le reluaţi aici, având în vedere şi faptul că e de aşteptat să cunoaşteţi mai bine decât dl. Pecican realitatea la care se referă, fie şi numai pentru că sunteţi membru al Societăţii Române de Fenomenologie (SRF).
    Voi împărţi întrebările pe puncte şi voi posta patru mesaje în loc de unul, pentru ca textul să fie mai uşor de citit aşa, în format electronic:
    (1) Credeţi într-adevăr că „există un grup filosofic de interese în jurul dlui. Liiceanu”? Mai întâi, credeţi că „grup de interese” este o formulă potrivită? Conform Enciclopediei Britanica (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/290136/interest-group), un grup de interese este „o asociaţie organizată formal care caută să influenţeze politicile publice” în vederea realizării intereselor sale. Pornind de la această definiţie minimală, aş dori să vă întreb: (a) Este presupusul „grup filosofic de interese din jurul dlui. Liiceanu” totuna cu Societatea Română de Fenomenologie? Dacă nu, aţi putea numi, vă rog, membrii acestui grup?
    Acum, indiferent de răspunsul la (a), v-aş întreba din nou: (b) Care credeţi că ar fi, totuşi, denumirea corectă pentru „grupul din jurul dlui. Liiceanu”: „grup filosofic de interese” sau „grup de interese filosofice”? Dacă este prima variantă, poate că o formulă mai corectă ar fi „grup de interese alcătuit din filosofi”; şi atunci, ar trebui arătat că grupul acesta se comportă ca orice alt grup de interese (fie el alcătuit din agricultori sau din artişti plastici) şi care au fost tentativele grupului de a influenţa politicile publice (şi în ce privinţă).
    Dacă vi se pare mai potrivită a doua variantă, aceea de „grup de interese filosofice”, atunci se pare că denumirea lui prin sintagma „grup de interese” este mai degrabă metaforică, şi atunci ar trebui arătat care este rostul acestei metafore şi care sunt limitele ei. Căci dacă un grup de interese filosofice – adică un grup ai cărui membri împărtăşesc aceleaşi interese de cunoaştere (şi nu aceleaşi interese politice) – este, totuşi, comparat cu un „grup de interese”, înseamnă că are ceva în comun cu intenţia unui grup de interese de a influenţa politicile publice. Atunci, ar trebui precizat care sunt „politicile publice” în filosofie şi ar trebui arătat că membrii grupului respectiv au încercat să influenţeze cumva aceste „politici”.

    RăspundețiȘtergere
  18. (2) La punctul 2, spuneţi că acest „grup” îşi „focalizează atenţia asupra lui Heidegger”. Dacă analiza de la punctul (1) este corectă, înseamnă că această a doua afirmaţie spulberă deîndată nedumeririle iniţiale: interesele „grupului din jurul dlui. Liiceanu” sunt exclusiv interese de cunoaştere, interese filosofice; prin urmare, sintagma „grup de interese” este, riguros vorbind, improprie. Nu avem de-a face cu un grup care vrea să influenţeze vreo politică publică, ci de unul ai cărui membri sunt preocupaţi de studierea lui Heidegger.
    Aici, ni s-ar putea aduce însă o obiecţie, în urma căreia am putea concede că acest grup a pledat, pledează şi va pleda pentru ca fenomenologia (în genere, nu doar cea heideggeriană) să aibă un loc în programa Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. Numai în acest context restrâns, cel al Facultăţii, s-ar putea spune că presupusul grup este un „grup de interese”. Totuşi, ar fi şi aici o mică problemă: grupul ar avea numai doi membri: pe Bogdan Mincă şi… pe Gabriel Liiceanu însuşi, de vreme ce numai ei „au cetăţenie” (i.e. carte de muncă) în „polisul” care este Facultatea de Filosofie de la Bucureşti. În acest caz, nu pot să nu mă întreb cum de ar putea Mincă să alcătuiască de unul singur „grupul de interese din jurul dlui. Liiceanu”; şi, în plus, să mai şi scrie, de pildă, cele 500 de pagini ale cărţii „Scufundătorii din Delos”. Mirobolantă această capacitate a lui Bogdan Mincă de a scrie şi de a preda, pe de o parte, şi, pe de altă parte, de a-l împrejmui constant pe dl. Liiceanu, pentru a ţine în viaţă „grupul de interese” din jurul acestuia!
    Dincolo de această improbabilitate, sigura variantă rezonabilă rămâne aceea că interesele „grupului” sunt exclusiv interese de cunoaştere, interese filosofice. Această variantă ne readuce în faţa afirmaţiei că acest grup îşi „focalizează atenţia asupra lui Heidegger” şi în faţa necesităţii de a o argumenta. Deoarece contururile acestui „grup” sunt încă vagi, vă propun să testăm această omogenitate de interese pe grupul pe care dl. Pecican l-a numit „HAH” (adică „Humanitas–Academica–Heidegger”). Deci nu ne vom referi la autorii care au publicat în colecţia „Academica” dar ale căror cărţi, cel puţin unele dintre ele, nici nu cred să cuprindă măcar o dată numele „Heidegger” — e.g. dl. Mircea Dumitru („Explorări logico-filosofice”, 2004) sau dl. Valentin Mureşan („Comentariu la «Etica nicomahică»”, 2006) sau dl. George Bondor („Dansul măştilor”, 2008) sau dl. Mircea Flonta („Darwin şi după Darwin. Studii de filozofie a biologiei”, 2010 — apropo: ce legătură are Darwin cu „revitalizarea ortodoxismului”, de care vorbeşte dl. Pecican în legătură cu Humanitas?!).
    Cu cine să începem? Să începem cu Cătălin Cioabă: după publicarea lucrării de doctorat, „Jocul cu timpul. Ontologia temporală a lui Martin Heidegger” (2005), se întâmplă că a început să-şi focalizeze atenţia tot mai mult înspre… Wittgenstein. Într-adevăr, are în pregătire o carte despre Wittgenstein şi Heidegger; dar tocmai un asemenea demers dificil, de a pune în dialog doi autori care, la prima vedere, s-ar părea că au o alergie reciprocă, arată că atenţia lui Cătălin Cioabă nu a rămas focalizată asupra lui Heidegger, ci a îndrăznit să călătorească metodic şi pe alte meleaguri (unii ar spune chiar îndepărtate).

    RăspundețiȘtergere
  19. I. Borţun (2) continuare26 februarie 2011, 22:07

    Bogdan Mincă „a suferit” o defocalizare similară a atenţiei. Însăşi cartea „Scufundătorii din Delos. Heidegger şi primii filosofi” (2010) stă mărturie pentru acest lucru, deoarece, aşa cum spune şi titlul, ea nu este o carte dedicată exclusiv lui Heidegger, ci, în egală măsură, „primilor filosofi”. Iar pluralul din titlu, „Scufundătorii”, nu se restrânge la Heidegger şi la Mincă, ci îi vizează pe toţi cititorii acestei cărţi (pe adevăraţii ei cititori). Este o carte scrisă pe româneşte; şi nu de dragul lui Heidegger, ci de dragul bătăliei pe care limba noastră trebuie s-o ducă pentru a deveni cândva, din „tânără speranţă”, o limbă cu adevărat filosofică: mă refer la încercarea de a gândi pe româneşte ce au gândit unii ca Heidegger, ca Heraclit, ca Parmenide, în două dintre cele mai filosofice limbi ale lumii. Prin urmare, în cartea aceasta atenţia este triplu focalizată.
    Ca membru al Societăţii Române de Fenomenologie, îl cunoaşteţi desigur pe Cristian Ciocan. Ştiţi cu siguranţă că lucrarea sa de doctorat („Moribundus sum: Heidegger şi problema morţii”, 2007) dovedeşte deja o deplasare a focalizării atenţiei sale dinspre gândirea lui Heidegger înspre alte elaborări fenomenologice despre moarte, diferite şi chiar opuse celei heideggeriene. De asemenea, ştiţi fără îndoială că cercetările sale din ultima vreme au fost tot mai mult dedicate fenomenologiei franceze şi problemei corporalităţii. Putem vorbi în cazul său de o „focalizare a atenţiei asupra lui Heidegger”? În nici un caz.
    Să nu-l uităm pe Christian Ferencz-Flatz: după lucrarea sa de doctorat, „Obişnuit şi neobişnuit în viaţa de zi cu zi. Fenomenologia situaţiei şi critica heideggeriană a conceptului de valoare” (2009), pare să fi „suferit” o strămutare a atenţiei încă şi mai radicală decât Cristian Ciocan. Acum, îl preferă pe Husserl. Şi se pare că îl preferă cu succes, de vreme ce i-a fost publicat recent un articol în prestigioasa revistă „Husserl Studies” (la care dl. Liiceanu nu are nici pile, nici acţiuni).
    Şi activităţile de traducere ale celor de mai sus atestă o diversitate a intereselor: Aristotel (B. Mincă), Wittgenstein (C. Cioabă), Lévinas (C. Ciocan), Husserl (Ch. Ferencz-Flatz). Îl putem adăuga pe Gabriel Cercel („Cartea experienţei. Heidegger şi hermeneutica vieţii”, 2010), cu traducerea din Gadamer („Adevăr şi metodă”). Fiecare dintre aceste traduceri sunt îndeajuns de dificile ca să ateste faptul că toţi cei menţionaţi au călătorit suficient de mult în afara lui „Heidegger” şi să ameninţe fermitatea afirmaţiei cu „focalizarea atenţiei asupra lui Heidegger”.
    Propun să ne oprim aici cu exemplele, nu numai din lipsă de spaţiu. Ci mai ales pentru că cei patru colegi din SRF ar fi, cu siguranţă, printre primii candidaţi la statutul de membru în „grupul din jurul dlui. Liiceanu” sau „grupul HAH”, dat fiind că ei nu numai că au publicat la Humanitas, în colecţia „Academica”, lucrări despre Heidegger, dar sunt, în acelaşi timp, foşti studenţi ai domnului Liiceanu şi, deci, pasibili de „acuza” de „discipoli” ai săi. Cele spuse mai sus sunt îndeajuns pentru a arăta că în „jurul dlui. Liiceanu” nici măcar nu se poate vorbi de o „focalizare a atenţiei asupra lui Heidegger”, focalizare care să omogenizeze, să ofere un contur fantomaticului grup.

    RăspundețiȘtergere
  20. (3) Iată-ne ajunşi la punctul „3. din sfera aceluiaşi grup a pornit exegeza etapei legionare a lui Noica (făcută de Sorin Lavric) şi reabilitarea lui Nae Ionescu (efectuată recent de Liviu Bordaş)”. Dincolo de problema obiectivităţii cărţii lui Sorin Lavric sau de măsura în care lucrarea lui Liviu Bordaş poate fi considerată o „reabilitare a lui Nae Ionescu”, întrebarea mea este: Cum puteţi colporta această… echilibristică mentală efectuată de dl. Pecican la trapezul scenaritei, adică al gândirii care vede legături acolo unde nu sunt? Nu înţeleg cum de puteţi ignora, pe urmele dl. Pecican, dispreţul lui Sorin Lavric faţă de Heidegger (dispreţul lui Sorin Lavric faţă de filosofie în genere, dispreţ făcut public în multe dintre articolele sale) şi, mă tem, condescendenţa lui faţă de cei care se ocupă, mai mult sau mai puţin, cu Heidegger (sau cu Hegel şamd.). De altfel, Sorin Lavric nici nu se încadrează în „grupul HAH”, de vreme ce a publicat la Humanitas, în colecţia „Academica”, dar nu a publicat o carte despre Heidegger! (Iar Liviu Bordaş a publicat la Humanitas, dar nu în „Academica”, şi nu despre Heidegger!) Ca să nu mai pomenim de amănunte triviale de tipul: Bogdan Mincă, de pildă, l-a întâlnit prima oară pe Liviu Bordaş în toamna aceasta, la lansarea colectivă de la Galateca…
    Spuneţi-mi şi mie, având în vedere toate aceste lucruri, cum credeţi că se poate afirma că Lavric şi Bordaş fac parte din acelaşi „grup de interese filosofice” cu cei 4 fenomenologi numiţi mai sus, la punctul (2)?!? Cum credeţi că se poate trece de la acuza de „dreptism” adresată acestora la acuza conform căreia presupusa „focalizare a atenţiei asupra lui Heidegger” din „grupul HAH” are legătură cu filonul legionaroid din cultura română?!? Vă rog pe dumneavoastră să mă lămuriţi, de vreme ce aţi considerat afirmaţiile dlui. Pecican suficient de pertinente pentru a le reproduce aici.
    (De la dl. Pecican nu aştept un răspuns; serialele de pe blogul său nu fac decât să ateste că este incapabil de dialog, pentru că e pur şi simplu incapabil să se menţină în propriile coordonate – e.g. i-a inclus în „grupul HAH” pe Lavric şi pe Bordaş, în ciuda faptului că însăşi titulatura dată de el grupului îi excludea –, darămite să le mai respecte pe ale altuia.)
    Vă rog să-mi explicaţi de ce este greşit un argument precum „Dacă Gigel e mitocan, înseamnă că şi fratele său este, pentru că au acelaşi tată.”, dar este corect şi instructiv să spui „Dacă Lavric şi Bordaş sunt apropiaţi de dreapta [lucru discutabil], atunci şi fenomenologii sunt apropiaţi de dreapta (şi de asta îl studiază pe Heidegger, un filosof, de altfel, minor), pentru că sunt toţi discipolii dlui. Liiceanu.”. Această aiureală este intensificată de faptul că Bordaş nici nu se numără printre „discipolii” (sau cum vreţi să le spuneţi) dlui. Liiceanu şi că între „discipolii” fenomenologi şi „discipolul” Lavric există mari diferenţe la nivelul opţiunilor filosofice. Ca să nu mai vorbim că dl. Liiceanu a spus de mai multe ori că nu se consideră un „maestru”, şi nici pe ei nu-i consideră „discipoli”. În fine.

    RăspundețiȘtergere
  21. (4) Ajungem, iată, şi la punctul „4. adeziunile de extremă dreaptă ale celor trei gânditori (maestrul german şi cei doi contemporani români ai lui) sunt probate, nu inventate”. La aceasta, se poate adăuga fără nici o problemă „Cerul este albastru”. Deoarece faptul că adeziunile de extremă dreaptă ale celor trei sunt probate nu ne duce automat în direcţia în care ar vrea dl. Pecican să ajungem, şi anume în direcţia tezei că interesul pentru filosofia lui Heidegger este alimentat de adeziuni secrete la extrema dreaptă, „probate” de cărţile lui Lavric şi Bordaş. Ca să nu mai vorbim că nu ni se aduce nici o dovadă textuală a simpatiilor legionare ale dl. Liiceanu (cum bine zicea un comentator de pe blogul dl. Pecican, se ignoră un text important: „Sebastian, mon frère”; ca să nu mai vorbim de repetatele locuri în care dl. Liiceanu a vorbit împotriva intenţiei totalitare şi, deci, criminale de a face binele cu de-a sila, intenţie de care se fac vinovaţi chiar şi cei mai domoli simpatizanţi ai vreunei extreme, fie ea dreaptă, fie stângă).
    La punctele (5) şi (6) n-am să mă mai refer, saltul mortal până la ele mă depăşeşte. Voi remarca doar atât: conform punctul (5), dl. Pleşu devine – într-un mod cu totul surprinzător – membru al „grupului HAH” şi, astfel, membru al grupului „discipolilor” dlui. Liiceanu. E de-a dreptul… fantastic. De unde am pornit (adică de la şcoala de fenomenologie românească) şi unde am ajuns…! Această trecere magică se datorează, bineînţeles, punctelor (3) şi (4), care îl aduc în scenă, printr-o trapă inaparentă, pe Nae Ionescu cu ortodoxismul lui (apariţie consolidată de punctul 6).
    Spre final, spuneţi: „Impresia mea e că dl. Pecican nu pune semnul egalităţii între a studia filosofia lui Heidegger şi a fi extremist, ci pur şi simplu solicită o necesară măsură sanitară de a nu trece cu vederea faptul că Heidegger a fost, pentru o perioadă, apropiat de nazism”. Într-adevăr, „nu pune semnul egalităţii între cele două” în sensul că nu argumentează pentru aşa ceva; dar, prin tot felul de aluzii, vrea constant să lase impresia că aşa stau lucrurile.

    RăspundețiȘtergere
  22. Pe scurt, ca să nu mă lungesc îngrozitor de tare: având în vedere cele spuse mai sus şi în cazul în care împărtăşiţi opiniile domnului Pecican, ar trebui să reveniţi aici cu:
    1) dovezi clare care să ateste existenţa „grupului de interese” (politice sau filosofice?) din jurul dl. Liiceanu, ceea ce înseamnă în primul rând o listă completă a membrilor acestui grup, ca să jucăm cu cărţile pe masă;
    2) dovezi clare pentru faptul că membrii acestuia îşi „focalizează atenţia asupra lui Heidegger” – dimpreună cu dovezi pentru ideea cu care dl. Pecican îşi însoţeşte această afirmaţie, şi anume (parafrazez): „tendinţa uşor fanatică de a se dedica exclusiv unui singur filosof, dintr-o veneraţie mistică faţă de dl. Liiceanu şi, deci, faţă de filosoful preferat al acestuia, Martin Heidegger”. Şi putem continua parafraza: „de ce îl preferă Liiceanu pe Heidegger? Pentru că îi place extrema dreaptă”. Aceasta este una dintre marile idei pe care le tot învârte dl. Pecican pe blogul său. Probaţi-o, dacă puteţi!;
    3) demonstrarea faptului că măcar cei 4 fenomenologi pe care i-am numit (Cioabă, Mincă, Ciocan, Ferencz-Flatz) fac parte din acelaşi „grup de interese” (politice şi filosofice) cu Lavric şi Bordaş (şi, desigur, că Lavric şi Bordaş fac parte din acelaşi grup, chiar dacă e să fie unul numai al lor);
    4) legătura clară între nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica şi al lui Nae Ionescu – una care să depăşească simpla „asemănare de familie” – şi relevanţa acestei legături pentru evaluarea valorii şcolii româneşti de fenomenologie.
    5) de data aceasta, e vorba de propria dumneavoastră afirmaţie: cred că ar trebui să arătaţi de ce credeţi că dl. Pecican „solicită o necesară măsură sanitară de a nu trece cu vederea faptul că Heidegger a fost, pentru o perioadă, apropiat de nazism”; mai precis, vă întreb: de ce este necesară această măsură şi de ce credeţi că până acum s-a trecut cu vederea acest lucru.
    Consider că aceste puncte fac parte dintre lucrurile care trebuie neapărat clarificate – da, de dumneavoastră, pentru că aţi fost cel care a adus aici poziţia dlui. Pecican (care n-ar fi ieşit altfel din bârlogul său, unde are întotdeauna dreptate). Dar nu pentru a-i da o replică dlui. Pecican personal, ci pentru a da la o parte „pânza de păianjen” care acoperă mult prea des privirea celor care „dezbat” în România şi care în loc de argumente oferă jalnice mostre de ce ravagii pot face afectele necontrolate. Trebuie să recunosc, m-am săturat să tot aud, cu diverse prilejuri, opinii de tipul celor exprimate de dl. Pecican, în fuga pamfletului. Îmi doresc argumente.

    Cele bune,
    Ileana Borţun,
    Membră SRF

    RăspundețiȘtergere
  23. Ca să nu acaparăm acest blog, îl rog pe dl. Niţă să-mi răspundă, dacă doreşte, pe „Forumul emisiunii Izvoare de Filosofie”, în locul special creat de dl. Constantin Aslam, unde am reluat şi mesajul dlui. Niţă, şi pe al meu (într-o formă mai uşor de citit). Link-ul către Forum se găseşte mai sus, sub categoria „Adrese utile”.
    Numai bine,
    I.B.

    RăspundețiȘtergere
  24. Stimată doamnă Borţun

    (1) Înţeleg faptul că nu aţi observat că cele 6 puncte îi aparţin dl Pecican (adică copiate dintr-o postare a sa de pe propriul blog). Am procedat aşa pt că am promis să sunt de acord să continuăm discuţia pe blogul Izv de fil. Nu pot însă înţelege de ce mă somaţi pe mine să răspund în numele dl Pecican şi mai ales de ce mă somaţi pe mine să răspund în numele meu, cu argumente, pentru a susţine ceva ridicat de dl Pecican.

    Până când dl Pecican nu va interveni în discuţia de aici, şi nu pe blogul dumnealui, mă rezum să vă răspund legat de un singur aspect. Legătura cu extremismul este una foarte sensibilă şi poate inflama pe oricine. Deci, aşa cum dvs, care vă faceţi doctoratul pe Heidegger, cu prof Liiceanu, aveţi tendinţa de a ,,îndulci” episodul extremist, tot la fel, cei care nu sunt apropiaţi spiritual de Heidegger vor avea tendinţa să amplifice importanţa acelui episod.

    Exact la fel e cazul lui Noica. Faptul că Lavric a încercat să îndulcească legionarismul pentru ca acuza legată de Noica să nu fie chiar atât de negativă, a arătat că el nu şi-a luat nişte măsuri sanitare în acest sens. S-a îmbolnăvit, s-a infestat cu microbul extremismului, la fel cum pot face mulţi din cei care citesc Noica fără să fie conştienţi că extremismul susţinut de el este nociv. Eu am prezentat în cartea mea Noica: o filosofie a individualităţii cele 19 texte legionare. Dacă le veţi citi veţi fi de acord cu mine că sunt scrise frumos, că au idei interesante şi că tocmai prin acest farmec ele reuşesc să infesteze pe unii din cititori şi să-i facă să li se alăture. Măsura sanitară vizează tocmai această punere în gardă a cititorului faţă de extremismul lui Noica.

    Şi ca să fie şi mai clar ce spun, vă rog să vă imaginaţi că eu aş fi publicat cele 19 texte ale lui Noica, sub un titlu oarecare (ar fi o cărţulie de 50 pagini) şi aş lansa-o pe piaţă. Nu e evident că făcând aşa aş fi făcut de fapt o promovare a legionarismului? Publicarea chiar şi a unui singur text de acolo, fără alt comentariu ar fi însemnat un atentat la spiritul democratic.

    Legătura dl Liiceanu cu Lavric şi Bordaş este aceea că pe primul l-a publicat şi promovat etc. iar pe al doilea nu numai că l-a publicat şi promovat dar a scris câteva rânduri pe coperta a patra.

    Adrian Niţă
    http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm

    RăspundețiȘtergere
  25. (2) Mă întrebaţi de legătura dintre nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica şi Ionescu relevanţa sa pt şcoala românească de fenomenologie. Să nu folosim totuşi cuvinte prea mari; chiar dacă SRF este meritorie, şi cea mai bună comunitate filosofică de la noi (spun asta nu pt că noi doi suntem membri acesteia), noi nu avem vreo şcoală de fenomenologie (prin extensie, după dl Liiceanu, nu avem nici un fel de şcoală filosofică, căci nu avem filosofie în România). Probabil că dacă SRF va funcţiona la fel, sau chiar mai bine, peste o sută de ani se va putea vorbi despre ,,şcoala românească de fenomenologie”. Dar să revin le chestiune. Vă propun să privim lucrurile altfel: legătura dintre nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica şi Ionescu şi relevanţa acestei legături pt filosofia românească. Aici e vorba de o problemă legată de posteritate. Aceşti gânditori au aruncat odată cu ideile lor seminţe pt cei care fac filosofie la noi şi, prin extensie, pt toţi cei care funcţionează în interiorul culturii române. Ei vor avea adepţi, vor avea adversari, vor genera tabere şi dezbateri legate de un aspect sau altul etc. Cum să nu existe legătură? Dacă cineva nu vede legătura e ca şi cum nu ar vedea cele scrise de Lavric, de mine sau de Bordaş (ca să vă dau exemple de lucrări recente). Atâta vreme cât Lavric şi Bordaş au încercat să acrediteze ideea că adeziunea lui Noica la extremism nu a fost ceva rău, sau că extremismul lui Ionescu nu scade valoarea lui intelectuală, este clar că extremismul celor doi i-a influenţat (desigur, i-ar fi influenţat şi dacă ei ar fi scris nu pentru ci contra acestui episod, aşa cum am făcut eu în cartea despre Noica. Deci, într-un sens, extremismul lor m-a influenţat şi pe mine. M-a făcut să fiu atent să NU fiu extremist, mi-a oferit un contramodel etc.)

    Adrian Niţă
    http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm

    RăspundețiȘtergere
  26. Stimate domnule Niţă,
    Vă mulţumesc pentru răspuns, vă voi răspunde curând. Vă rog însă să reluaţi răspunsul dumneavoastră pe forum (fie şi numai pentru că acolo e mai mult loc, iar mesajele sut mai uşor de citit) – „Forumul emisiunii Izvoare de Filosofie”, în locul special creat de dl. Constantin Aslam, unde am reluat şi mesajul dlui. Niţă, şi pe al meu (într-o formă mai uşor de citit). Link-ul către Forum se găseşte mai sus, sub categoria „Adrese utile”.
    Mulţumesc,
    Ileana Borţun

    RăspundețiȘtergere
  27. Eu vă propun să scriem aici, pe forumul Izvoarelor de filosofie, căci tocmai asta era ideea: de a nu mai posta pe blogul domnului Pecican şi de a dialoga pe un teren neutru. În plus, sunt convins ca dl Pecican ni se va alătura, caz în care dacă scriem pe blogul domnului Aslam (altfel, absolut neutru) ar însemna ca dl Pecican să nu se simtă confortabil.

    Adrian Niţă
    http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm

    RăspundețiȘtergere
  28. Domnule Niţă,
    Locul unde v-am propus să mutăm discuţia nu este blogul personal al dlui. Aslam, ci un Forum, care se numeşte „Forumul emisiunii Izvoare de Filosofie”. Dacă gazda noastră, dl. Aslam, ne-a invitat acolo (deschizând un subiect pe acest forum special pentru dezbaterea noastră), cred că acolo ar trebui să mergem. Nu are rost să încărcăm spaţiul mai strâmt de aici, care este al blogului emisiunii „Izvoare…”.
    În plus, pe forumul de care vorbesc (forum care este, repet, tot al emisiunii, şi nu al dlui. Aslam, deci este un loc neutru) este mai mult loc pentru mesaje lungi, textele pot fi editate şi, odată publicate, sunt mai uşor de citit.
    Prin urmare, vă voi răspunde acolo.
    Iată link-ul direct: http://www.caslam.ro/forum/viewtopic.php?f=3&t=2

    Ileana Borţun

    RăspundețiȘtergere
  29. 9. Îmi pare rău că trebuie să vă tot contrazic, dar fenomenologia nu este deloc ,,cea mai conturată direcţie de cercetare în filosofia” românească. Vă aduc câteva contraexemple. a) Filosofia analitică este f b conturată: are o societate, o revistă, conferinţe la care vin prof de care dvs aţi învăţat pe la şcoală. b) Studiile de sec 17 sunt mai mult decât conturate, sunt proeminente: există un grup de studiu ce se ocupă de sec 17, au loc conferinţe şi alte manifestări la care vin cei mai mari specialişti din lume (vi-i numesc, ca să verificaţi singură dacă spun sau nu adevărul: Dan Garbel, Roger Ariew etc). În plus, şcoala de vară este org împreună cu Univ Princeton (!!!). c) Despre studiile leibniziene mă rezum să spun puţin, ca să nu mă acuzaţi de subiectivism: nu numai că am scris şi scriu frecvent în străinătate despre Leibniz, dar am fost invitat să moderez o secţiune a Congresului (MONDIAL) Leibniz. 10) La pct dvs 4 faceţi greşeala uluitoare de a muta sensul cuvântului ,,şi”. Eu vorbisem despre ,,legătura dintre nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica şi relevanţa sa pt filosofia românească” iar dvs aţi înţeles: ,,legătura dintre nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica”. Or, era vorba despre legătura dintre nazismul lui Heidegger, legionarismul lui Noica ŞI relevanţa pentru filosofia românească. 11) Măsurile sanitare de care vorbeam sunt legate de ce am spus la pct 6. 12) Îmi atribuiţi argumente false (falsa analogie) dar dvs faceţi erori uriaşe la simpla citire şi înţelegere a unui text. 13) Îmi atribuiţi idei pe care nu le-am susţinut pe baza unei înţelegeri trunchiate, fie intenţionat (ceea ce este foarte grav), fie neintenţionat (ceea ce este demn de milă).

    Închei cu o constatare din alt registru: îi invit pe toţi cei care ne citesc, să ni se alăture. Ar fi dezirabil să se audă toate părerile despre filosofia românească. În fond, discuţia s-a intenţionat să fie despre asta. Sau, cel puţin, eu am intrat în joc, ca să vorbesc de asta. Chiar dacă, ca în orice discuţie, se mai divaghează, să nu pierdem din vedere faptulcă vrem să clarificăm unele aspecte ale stării filosofiei româneşti. Nicidecum să ne rănim, să aducem atacuri la persoană, să calomniem sau să fim ipocriţi.

    Adrian Niţă
    http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm

    RăspundețiȘtergere
  30. Nu am reuşit să postez prima parte. Aşa că rog cititorii să citească mai întâi textul pus la ora 20.53 şi apoi pe cel apărut la 22.06.

    RăspundețiȘtergere
  31. din viteză am pus greşit orele: rectific: mai întâi textul de la 22.06 şi APOI pe cel de la 20.53

    RăspundețiȘtergere
  32. Domnule Niţă,

    Nu înţeleg de ce nu acceptaţi să mutăm discuţia pe Forum. Mi se pare o impoliteţe nu numai faţă de mine, ci şi faţă de domnul Aslam, ca a acceptat să găzduiască această dezbatere. În fine. Nu înţeleg nici ce s-a întâmplat cu prima parte a mesajului dumneavoastră. Aşa că vă voi răspunde pe scurt la mesajul pe care l-am putut citi, urmând punctele de acolo:

    9) Aveţi talentul dl. Pecican de a ignora cuvintele pe care le-am scris. Am zis: „În România, fenomenologia este POATE cea mai conturată direcţie de cercetare în filosofie”. De ce nu daţi citatul complet? În rest, sunt de acord că şi celelalte direcţii sunt foarte conturate. Poate la fel de bine. Eu când am spus că fenomenologie este POATE cea mai bine conturată, m-am gândit nu la conferinţe individuale la congrese mondiale, ci la un COMPLEX de factori: cărţile apărute, Societatea, o revistă ISI (Studia), traducerile făcute, emulaţia din rândul studenţilor şamd. Toate acestea arată, în orice caz, că fenomenologia este printre cele mai bine conturate direcţii. Asta era de fapt ideea principală.

    10) Îmi pare rău, dar dumneavoastră sunteţi cel care faceţi o greşeală uluitoare şi mai şi persistaţi în ea: greşeala de a ignora „şi”-ul pe care eu l-am pus în evidenţă. Eu v-am provocat să-mi răspundeţi în privinţa asemănării dintre relevanţa pentru filosofia românească a „nazismului lui Heidegger” şi relevanţa pentru filosofia românească a „legionarismului lui Noica” în cultura română. Nu aţi făcut-o şi mă îndoiesc sincer că o puteţi face. Faptul că insistaţi pe al doilea „şi” din fraza respectivă (i.e. ,,legătura dintre nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica ŞI relevanţa sa pentru filosofia românească”) nu face ca primul „şi” să dispară, să ştiţi.

    11) Măsurile sanitare explicate la punctul 6 mă tem că vor rămâne învăluite în mister de vreme ce punctul 6 e de negăsit.

    12) Aici, spuneţi: „Îmi atribuiţi argumente false (falsa analogie) dar dumneavoastră faceţi erori uriaşe la simpla citire şi înţelegere a unui text.” Care sunt erorile uriaşe de care vorbiţi? Mister. Lucraţi la fel ca dl. Pecican, prin acuze lipsite de argumentare.

    13) Spuneţi: „Îmi atribuiţi idei pe care nu le-am susţinut pe baza unei înţelegeri trunchiate, fie intenţionat (ceea ce este foarte grav), fie neintenţionat (ceea ce este demn de milă)”. Care sunt ideile greşit atribuite? Mister şi aici. Nu pot decât să spun că aveaţi toată libertatea să vă deziceţi de aceste idei – pe care, nu trebuie să uitaţi, le-aţi reprodus aici fără ghilimele. Acest „fără ghilimele” nu e o simplă chichiţă formală, ci ţinteşte la responsabilitatea pe care o aveţi.

    Închei şi eu, spunând: nu, discuţia pe care aţi pornit-o dumneavoastră nu este o simplă discuţie despre filosofia românească. Dumneavoastră aţi intrat pe acest blog reproducând (fără ghilimele!) opiniile unei persoane (dl. Pecican) care nu a fost nici o clipă dispusă să discute cu adevărat şi în mod onest despre „filosofia românească”. În loc de aşa ceva, a fost vorba:
    – de amestecuri aiuritoare de idei (de la „Heidegger” la „ortodoxism”);
    – de utilizarea unei cărţi ca simplu pretext pentru opinii diletante despre valoarea filosofiei lui Heidegger şi despre cum trebuie făcută filosofia;
    – şi, poate cel mai grav, de atacuri la persoană: la persoana lui Bogdan Mincă, la persoana dlui. Liiceanu, la persoana lui Cristian Mladin (pe care l-a tot luat peste picior) şi, iată, mai nou, şi la persoana mea. Din aşa ceva se hrăneşte dl. Pecican.

    Dacă dumneavoastră doriţi o dezbatere reală despre filosofia românească, cum de credeţi că poată fi inaugurată prin cele 6 puncte pe care le-aţi postat aici, „citându-l” pe dl. Pecican? Cum credeţi că putem considera drept premise nişte afirmaţii neargumentate, care nu au fost mai întâi concluziile nici unui argument autentic? Aici e calomnia.

    RăspundețiȘtergere
  33. Doamnă Borţun

    Am citit de mai multe ori postarea dvs (de la adresa: http://www.caslam.ro/forum/viewtopic.php?f=3&t=2) şi vă rog să nu vă supăraţi dar sunt uimit şi uluit de ce aţi putut scrie: textul dvs se bazează pe multe neînţelegeri şi dă dovadă de o aroganţă uluitoare. Aţi interpretat bazându-vă pe mai multe neînţelegeri şi aţi ajuns să faceţi afirmaţii incalificabile. 1. Am postat cele 6 punte ale dl Pecican pt că am vrut să deschid discuţia, căci dl Pecican încă nu a apărut aici. Cum puteţi să-mi cereţi mie, chiar şi acum, cînd ştiţi că au fost ideile lui, să aduc justificări pt ideile lui? În plus, de unde aroganţa de a-mi cere mie să argumentez ceva ce face el? Cum aveţi lipsa de bun simţ să mă alăturaţi ideilor lui? 2. Îmi atribuiţi că sunt de acord cu ,,cel puţin o parte” din ideile lui. Mi-aţi citit dvs cele 6 cărţi ca să vedeţi asta? Mi-aţi citit cele aprox 200 de articole? Atunci de unde aţi concluzia asta uluitoare? 3. Faptul că faceţi doctoratul pe Heidegger şi sub îndrumarea prof Liiceanu nu este deloc ,,irelevant”. În plus, aţi ocolit contextul în care eu am amintit de asta: eu vorbeam de sensibilitatea discuţiei despre extremism. Atunci când se vorbeşte de asta, cineva care este din interior este angajat vrând-nevrând, este subiectiv. Nu am spus că dvs AŢI fi apărătoarea extremismului lui Heidegger, ci că oricine este tentat să apere orice greşeală a maestrului. Mă bucur deci că aţi scris despre ,,greşeala enormă” a lui H. 4. Tema Heidegger şi nazismul nu este o temă care să se discute la Academia Română, ci în orice loc public. Deci, nicidecum nu sunt de acord să o lăsăm deoparte. Filosofia nu a fost şi nu va fi vreodată separată de cetate, deci de politică. 5. Spuneţi că respingeţi paralela Noica – Heidegger (la pct dvs 1). Dar unde am făcut eu paralela asta? Unde am vrut eu să arăt ,,asemănările” dintre situaţia lui Heidegger şi a lui Noica? Dacă nu aţi înţeles ce am spus despre ,,măsurile sanitare” (de care tot dvs m-aţi întrebat în postarea anterioară a dvs...) nu am ce să mai adaug. Nu aş vrea să reiau ce am scris anterior. 6. Nu e nevoie de nici o dezicere pe vreun text de Heidegger sau Noica, ci pur şi simplu ca cititorul să fie pus în gardă, să se vorbească de aceste episoade, să se spună lucrurilor pe nume, să fie analizate şi interpretate etc. 7. Este uimitor ce spuneţi şi la pct 2. Nici aici nu vreau să spun altceva decât că trebuie să recitiţi mai atent, de zece ori, dacă e cazul (aşa cum am făcut eu cu postarea dvs) ce am scris anterior. 8. Este o superioritate uluitoare să continuaţi să vorbiţi de ,,şc rom de fenomenologie”, de ,,generaţii de tineri cercetători” etc. Este, desigur, părerea dvs. Aşa superioară sau elitistă cum pare. Eu cred altceva, nu vreau să mă îmbăt cu apă rece. Meritele tinerilor noştri colegi sunt incontestabile (vezi, art mele şi luările publice de poziţie pe tema asta). Dar pt a vorbi de generaţie, dragă doamnă, trebuie să treacă 30 de ani, nu 2-3 ani, cum înţelegeţi dvs. Confundaţi promoţia de la Filosofie Bucureşti cu generaţia.

    Adrian Niţă
    http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm

    RăspundețiȘtergere
  34. oare acum, postat pt a PATRA OARĂ, va apărea? (şi ce e ciudat e că la mine, pe calc. apare mesajul, apoi când deschid din nou nu mai este acolo...) Dacă şi acum păţesc la fel, voi renunţa definitiv şi pt eternitate să mai scriu pe acest forum

    RăspundețiȘtergere
  35. e incredibil, dar s-a întâmplat la fel: postarea a apărut la mine pe calc., acum un minut. Apoi am ieşti, am intrat iar şi văd că nu mai este acolo. Deci, ...

    RăspundețiȘtergere
  36. Ileana Borţun1 martie 2011, 00:41

    Domnule Niţă,
    Vă răspund tot pe forum (http://www.caslam.ro/forum/viewtopic.php?f=3&t=2), căci mi-ar lua prea mult timp să împart aici mesajul în mai multe părţi.
    I.B.

    RăspundețiȘtergere
  37. Dragi colegi,
    Va propun să ne oprim pentru că discutia riscă să ia o turnura pagubitoare pentru toti. Motivez decizia pe larg in paginile forumului. Voi sugera tot acolo si cateva teme relevante de dezbateri filosofice asupra carora ar trebui sa ne exersam mai mult actele de (auto)intelegere. Sigur ca dvs. veti hotara daca este cazul sa le deschideti sau nu. Imi manifest total disponibilitatea de a gazdui, eventual de a modera profesional, cu impartialitatea care pentru mine este norma de comportament intelectual, astfel de dezbateri in folosul comunitatii noastre si a celor care iubesc filosofia, va citesc cartile si articolele, ori va urmaresc in aparitii publice inclusiv pe undele emisiunii Izvoare de filozofie.
    Cu stima,
    Constantin Aslam

    RăspundețiȘtergere
  38. Prin urmare,"dezbaterea" pe tema "In contra... din acest moment a incetat.
    Va multumesc!
    Constantin Aslam

    RăspundețiȘtergere
  39. Domnule Aslam,

    Nu aveti inregistrate si restul discutiilor pe care le-ati purtat la emisiunea Izvoare de filosofie sau macar o parte din ele? Ar fi grozav daca le-ati uploada pe internet mai ales pt cei care nu au apucat sa le asculte la radio la timpul potrivit... Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  40. Emisiunile sunt, fireste, in arhiva Radiodifuziunii Romane. Ele sunt arhivate pe banda profesionala de magnetofon, pe casete si, in ultima vreme, pe CD-uri. Ma gandesc si eu ca ar trebui puse la dispozitia publicului larg, numai ca acesta decizie implica zeci de ore de munca de schimbare de suport. Mi-am propus in viitor sa realizez acest lucru. Data fiind activitatea laborioasa nu pot preciza acum cand se va intampla. Dar, sa fim optimisti!
    Cu stima,
    Constantin Aslam

    RăspundețiȘtergere
  41. Propun o meditatie !
    Am facut un experiment, care ar putea sa devina incitant intr-o dezbatere pe tema intelepciunii, daca am readuce la semnificatia de baza cuvantul filozofie, ca fiind iubirea de intelepciune.
    Am inlocuit in unele versete din Biblie, cuvantul intelept cu filozof;
    iata cam cum s-ar prezenta unele sentinte din Scriptura:
    Filozofie - întelepciune

    Pilde 1.5 - Sa ia aminte filozoful si îsi va spori stiinta, iar cel priceput va dobândi iscusinta de a se purta,
    3.7 - Nu fii filozof în ochii tai; teme-te de Dumnezeu si fugi de rau;
    9.12 - Daca tu esti filozof, esti filozof pentru tine, si daca esti batjocoritor, singur vei purta ponosul.
    10.19 - Multimea cuvintelor nu scuteste de pacatuire, iar cel ce-si tine buzele lui este un filozof.
    11.29 - Cine îsi tulbura casa lui culege vânt, iar cel nebun va fi sluga filozofului.
    12.23 - Filozoful îsi ascunde stiinta, pe când inima celor nebuni propovaduieste nebunia.
    1Cor3.18 - Nimeni sa nu se amageasca. Daca i se pare cuiva, între voi, ca este filozof în veacul acesta, sa se faca nebun, ca sa fie filozof.
    (versetele sunt scoase dintr-o biblie online )

    RăspundețiȘtergere
  42. Un ascultator intreba prin 26 feb ("Sacru şi profan în experienţa cotidiană..") ..ce spiritualitate putem afla in India (unde exista un panteon de zeitati ..)?

    La prima vedere intrebarea pare legitima. Dar uitam ca suntem intr-un spatiu crestin, dogmatizat (pe ici colo excesiv). Asta inseamna ca ne-am pus jaloane, am stabilit reguli rationale, ne-am inchis intr-un ţarc, sistemul nostru s-a osificat (Eliade) si fara sa ne dam seama, am pus monopol pe Adevarul substantial, chipurile. Si totusi religiile se intalnesc la vârf.

    Cei care pun astfel de intrebari, nu sunt de condamnat, dar nici nu vor putea sa guste din Intelepciunea mistica, ce transcende realitatea aceasta plina de materie, prejudecati...pasiuni profane.

    Ca sa vezi un peisaj mai bine, e suficient sa te urci, sus pe o colina, un munte.

    Daca vrem sa vedem cum a lucrat si lucreaza Dumnezeu in orient, in India si-n alte teritorii necrestine...(sa ne scoatem "ochelarii"si), hai sa ne uitam câţi dintre inteleptii lor se bucura de extaze (de pilda).

    Macar pe baza unor astfel de evidente ne vom da seama ca abordarea noastra este restrictionata artificial, ca avem nevoie de privirea nevinovata a copilului uimit in fata miracolului divin si vorm realiza ca "Duhul sufla unde vrea".

    Cat priveste multimea de zeitati (depinde si de interpretare) poate fi un labirint periculos si pentru ei, dar si pe acolo se pot gasi temple ale (Fap.Ap)"Dumnezeului necunoscut" (unele chiar vii). Ar fi admirabil pentru noi, cei din aceasta zona sa scapam de labirintele invataturilor inatacabile de aici, ca sa permitem revelatiei divine, inefabile, sa se manifeste. Abia asa vom putea depasi ritualul (altminteri util in viata sociala) specific religiilor, ca sa descoperim "cele ce ochiul n-a vazut", spiritualitatea inalta si sa putem cu voia Lui sa accedem la contemplatie.

    RăspundețiȘtergere
  43. Trebuie neapărat modificată viziunea despre filozofie, lumea trebuie să înţeleagă esenţa ei ca refelectare a realităţii în acelaşi timp în care filozofia se divizează de la începuturile ei ca şi diviziunea muncii ca şi diviziunea ştiinţei sau a cunoaşterii, etc. Datorită faptului că este o reflectare a realităţii ca şi ştiinţa de altfel, trebuie remarcat că fiecare ştiinţă şi subdiviziunile lor sînt tot reflectări ale realităţii ca şi filozofia şi nu doar atît şi fiozofia aşa-zis pură ca şi ştiinţele au plecat şi pleacă de la un numitor comun simultaneitatea lor, la fel ca şi aşa-zisa evoluţie a universului de la Big- Bang la variantele entităţilor actuale. Dovada inexistenţa unei ştiinţe sau filozofii pure cu adevărat, dacă s-ar găsi aşa ceva am putea spune că am găsit perfecţiunea şi pînă acum universul nostru uman recunoaşte lipsa perfecţiunii noastre convenţionale sau mai exact a relativităţii ei.Filozofia modernă trebuie să ţină cont neapărat de cîteva elemnte, simultaneitatea, paradoxul, unicitatea, nelimitatul,etc.pentru orice entitateunivers, spun entitateunivers pentru că nu există ceva doar individ care să nu fie constituit din grupuri de elemente.Respectiv unu şi mai mulţi al lui Noica.A apărut la tipar o nouă filozofie respectiv filozofia neconvenţională, prima carete apărută se numeşte "Libertateconstrîngere" autor Tudor Păroiu şi ea urmăreşte linia prezentată în acest comentariu. Şi emisiunea ar trebui să preia din noua filozofie cel puţin ca noutate.

    RăspundețiȘtergere
  44. Domnule Aslan,
    aş dori să facem puţină filozofie mai aproape de realitate decît convenţiile clasice sau chiar moderne despe filozofie. După 2000 de ani lumea, oamenii, sau cel puţin o mare parte din ei se îndepărtează de realitate pereferînd spectacolul în locul oricărei realităţi. Să nu facem însă greşeala să credem că spectacolul nu este o realitate şi realitatea virtuală este o realitate indiferent dacă dorim sau nu, sînt toate sub semnul paradoxului. Prin ce se caracterizează realitatea de fapt. Ea este o simultaneitate de convenţional şi neconvenţional, mai simplu o simultaneitate entitateunivers unde entitatea este reprezentată de simultaneitatea formăexistenţăspirit iar universul de simultaneitatea transformarespaţiutimp, abia apoi intervine noţiunea de realitate şi nonrealitate unde entitateaunivers este o simultaneitate convenţionalneconvenţională. Ca să fie mai pe înţeles să redefinim convenţia ca "reflectarea unei entităţiunivers de orice natură prin spiritul unei entităţiunivers de orice natură" ia neconvenţia ca "ceea ce nu poate fi reflectat de spiritul unei entităţiunivers de orice natură". Ca să fiu mai explicit tot ceea ce spunem cunoaştere este doar convenţional iar ceea ce nu cunoaştem dar este posibil în viitorsă cunoaştem este neconvenţionalul cun oaşterii sau al convenţiei. Ceea ce nu vom cunoaşte niciodată este neconvenţionalul în sine, respectiv dincolo de dumnezeu pentru teist sau dincolo de infinit pentru ateist.În cîteva rînduri am încercat să redau paradoxul realităţii în sine dar orice formă de organizare din univers este un paradox prin însăşi relaţia ei cu convenţionalul, realul şi neconvenţioalul ei.Teoriile metafizice sau transcedentale sau ideale sau de altă natură de pînă acum nu sînt decît extrapolări ale cunoaşterii umane ca simultaneitate paradox a experienţei şi metafizicului în care sîntem o realitate dar pe care nu o reflectăm ca realitate, decît ca iluzie printr-un spirit sau alte entităţiunivers.În această formulă tot ce este filozofie şi nu numai trebuie reconsiderat, de la artă la ştiinţă sau religie,etc. unde paradoxul îşi spune cuvîntul.Care adevăr îl căutăm pe cel convenţional care nu este şi nu va fi niciodată o realitate sau pe cel neconvenţional la care nu ajungem niciodată el fiind un adevăr nelimitat din toate punctele de vedere?.

    RăspundețiȘtergere
  45. Buna ziua !
    Ati putea posta, va rog, daca aveti posibilitatea, si emisiuni mai vechi (sa zicem 2008 - 2010)?
    Va multumesc. O zi buna !

    RăspundețiȘtergere
  46. Sincere aprecieri asupra emisiunilor! Din partea unui ascultator nespecislist in domeniu, dar un fidel ascultstor al postului si al emisiunilor dvs.

    RăspundețiȘtergere
  47. Un material video inedit cu Noica ! https://www.youtube.com/watch?v=i2g2ZBz9yrc

    RăspundețiȘtergere
  48. Sunt bune emisiunile, dar ar trebui sa incercati mai mult depasirea formalitaii si sa va concentrati mai mult asupra esentei, referitor la filosofii marcati.

    RăspundețiȘtergere
  49. Simt parca va miscati pe periferie si nu patrundeti in interior, stiu ca nu e usor in cadrul emisiunii acest lucru, dar daca reusiti asta catusi de putin, merita, pentru ca da de gandit, de reflectat.

    RăspundețiȘtergere
  50. stie cineva daca exita vreo traducere romanească a florilegiului lui Stobaeus ?

    RăspundețiȘtergere