joi, 18 mai 2017

Ediția din 19 mai 2017, O premieră filosofică. Textele filosofice atribuite lui Epicur într-o prima ediție bilingvă completă

Apariția recentă a volumului Epicur & epicureismul antic, la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în colaborare cu Editura Humanitas, într-o prima ediție bilingvă, care ne pune la dispoziție totalitatea textelor filosofice atribuite lui Epicur, aduce în prim plan atât hărnicia cărturărească a lui Andrei Cornea, eseistul și filosoful care a tradus din greacă și latină aceste texte, cât și figura enigmatică a lui Epicur și a învățăturii sale despre libertate, plăcere și înțelepciune.
Acest volum, trebuie spus clar, va produce în cultura noastră reflexivă o schimbare de percepție filosofică asupra gândiri lui Epicur. Căci, așa cum argumentează Andrei Cornea, într-un impresionant studiu științific ce premerge traducerea propriu-zisă a textelor, Epicur nu mai trebuie considerat ca un filosof de a importanță secundă, ci trebuie așezat alături de marile figuri ale gândirii ateniene, Socrate, Platon, Aristotel.
Într-adevăr! Căci, traducerea textelor epicureice păstrate integral, traducerea fragmentelor din cărțile pierdute precum și a fragmentelor din scrisori, la care trebuie să adăugăm și referirile celorlalți filosofi antici privitoare la viața și învățătura gânditorului atenian, ne relevă un Epicur nebănuit și radical diferit de imaginea curentă fixată în conștiința noastră de diversele istorii ale filosofiei mai vechi sau mai noi.
Care este relevanța actuală a învățăturii epicureice? A anticipat Epicur organizarea hedonică a lumii noastre postmoderne? Pe scurt, gândirea lui Epicur ne ajută să înțelem mai bine datele lumii contemporane coagulate în jurul plăcerii și a căutării fericirii individuale?
La aceste întrebări va încerca să răspundă ediția din această săptămână în întâlnirii noastre pe calea undelor.
Invitat în studio va fi filosoful, eseistul și traducătorul Andrei Cornea, prof. univ. dr. la Facultatea de litere a Universității din București.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu