miercuri, 31 mai 2017

Ediția din 2 iunie 2017, Despre libertatea de expresie. Noi cercetări ale filosofiei limbajului

Ediția din această vineri a Izvoarelor de filosofie vă invită să  urmăriți o dezbatere ce redeschide dosarul unei teme cu care s-a confruntat, pare-se, fiecare generație de intelectuali umaniști și filosofi, încă de la începuturile democrației europene. Este vorba despre libertatea de expresie sau, în alți termeni, despre libertatea de exprimare văzute ca temei al culturii dialogice în absența căreia democrația și egalitatea de șanse nu pot funcționa.
Ei bine, în ciuda faptului că la nivel de principiu libertatea de exprimare este considerată un drept fundamental al  omului, fiind garantată juridic de toate constituțiile țărilor democratice din lume, nu de puține ori practicile reale de viață, în mod special, deciziile politice ori juridice îngrădesc, invocând motive conjuncturale temeinice, acest drept fundamental.
Firește că în astfel de situații gândirea filosofică este activată, fiind chemată să-și exercite instrumentelele critice de analiză în scopul stabilirii de limite și responsabilități morale în cuprinderea cărora dreptul de expresie să nu fie îngrădit.
Care sunt dezbaterile filosofice actuale privind libertatea de expresie prin raportare la celelalte drepturi fundamentale ale omului? Pentru a păstra intactă libertatea de expresie - așa cum sugera cândva teoreticianul clasic al libertății John Stuart Mill - putem vătăma îndreptățit alte drepturi? Există, în contextele actuale de viață, alte drepturi mai importante decât libertatea de exprimare?
Vom fi însoțiți în acest periplu interogativ de către d-na Manuela Ungureanu, profesor la Facultatea de Arte și Științe, Universitatea British Columbia, filiala Kelowna,  Okanagan, din Canada.
Inregistrarea dezbaterii este postată la adresa de mai jos:







joi, 18 mai 2017

Ediția din 19 mai 2017, O premieră filosofică. Textele filosofice atribuite lui Epicur într-o prima ediție bilingvă completă

Apariția recentă a volumului Epicur & epicureismul antic, la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în colaborare cu Editura Humanitas, într-o prima ediție bilingvă, care ne pune la dispoziție totalitatea textelor filosofice atribuite lui Epicur, aduce în prim plan atât hărnicia cărturărească a lui Andrei Cornea, eseistul și filosoful care a tradus din greacă și latină aceste texte, cât și figura enigmatică a lui Epicur și a învățăturii sale despre libertate, plăcere și înțelepciune.
Acest volum, trebuie spus clar, va produce în cultura noastră reflexivă o schimbare de percepție filosofică asupra gândiri lui Epicur. Căci, așa cum argumentează Andrei Cornea, într-un impresionant studiu științific ce premerge traducerea propriu-zisă a textelor, Epicur nu mai trebuie considerat ca un filosof de a importanță secundă, ci trebuie așezat alături de marile figuri ale gândirii ateniene, Socrate, Platon, Aristotel.
Într-adevăr! Căci, traducerea textelor epicureice păstrate integral, traducerea fragmentelor din cărțile pierdute precum și a fragmentelor din scrisori, la care trebuie să adăugăm și referirile celorlalți filosofi antici privitoare la viața și învățătura gânditorului atenian, ne relevă un Epicur nebănuit și radical diferit de imaginea curentă fixată în conștiința noastră de diversele istorii ale filosofiei mai vechi sau mai noi.
Care este relevanța actuală a învățăturii epicureice? A anticipat Epicur organizarea hedonică a lumii noastre postmoderne? Pe scurt, gândirea lui Epicur ne ajută să înțelem mai bine datele lumii contemporane coagulate în jurul plăcerii și a căutării fericirii individuale?
La aceste întrebări va încerca să răspundă ediția din această săptămână în întâlnirii noastre pe calea undelor.
Invitat în studio va fi filosoful, eseistul și traducătorul Andrei Cornea, prof. univ. dr. la Facultatea de litere a Universității din București.
Inregistrarea dezbaterii este postata la adresa de mai jos: 






marți, 9 mai 2017

Izvoare de filosofie, Ediția din 12 mai 2017, Înapoi la Kant! Sensuri ale eticii datoriei în era globalizării lumii



Într-o epocă a „amurgului datoriei” și a „sfârșitului moralei”, pentru a folosi expresiile șocante ale lui Gilles Lipovetsky, preocupările noastre cotidiene de a determina ce este corect și incorect în acțiunile proprii și, mai ales, ale semenilor noștri a devenit, sub presiunea multiplelor fațete contradictorii ale vieții private și publice, tot mai acută.
Astfel, manifestările protestatare, „de stradă”, devenite tipice pentru țările democratice de pretutindeni și coagulate în jurul unor valori morale de cinste, corectitudine, egalitatea de șanse, de virtuți civice și personale etc., ne constrâng să acceptăm că lumea noastră nu aleargă doar după valorile narcisiste ale individului subjugat plăcerilor de tot felul, ci devine tot mai atentă la obligații etice și datorii morale.
Simplu spus, se pare că în noua eră a eticii minimaliste, fundată pe libertăți și alegeri individuale neîngrădite etic, ci doar juridic, în conștiința multora dintre noi s-a activat „vechea etică”, iluministă, etica rațiunii, a datoriei și a obligațiilor morale universale.
Prin urmare, dilemele morale actuale generate de incapacitatea noastră de a determina ce este corect și incorect în acțiunile noastre individuale și colective, solicită din nou - pentru a câta oară? - intervenția lui Kant și eticii sale deontologice.
Este ceea ce vom face și noi în ediția din această săptămână a Izvoarelor de filosofie care își propune să răspundă la o întrebare simplă și complicată în același timp: ce sens mai are gândirea morală a lui Kant, fundată pe principii morale universale, în lumea noastră postmodernă a eticii minimaliste, dominată de relativism și acțiuni ale bunului plac individual? 
Pretextul acestei dezbateri ne-a fost oferit de lucrarea recentă a lui Emilian Mihailov, Arhitectonica moralității, apărută la Editura Paralela 45, o lucrare ce explorează, după parcurgerea unei bibliografii „la zi”, actualitatea filosofiei morale a lui Kant.
Specializat în diverse arii de cercetare ale eticii aplicate și bun cunoscător al filosofiei morale de expresie analitică, Emilian Mihailov este implicat într-o serie de parteneriate de cercetare și proiecte exploratorii cu universităţi şi centre de cercetare precum, Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics ori Institute of Biomedical Ethics din Basel. Domnia sa este cadru didactic la Facultatea de filozofie a Universității din București și, deopotrivă, Director executiv al Centrului de Cercetare în Etica Aplicată aparținând aceleași instituții.
Vă aștept, așadar, la o nouă întâlnire pe calea undelor vineri, 12 mai, între orele 21.20-22.00.

miercuri, 3 mai 2017

Ediția din 5 mai 2017, Filosofie și antifilosofie. Ipostaze ale gândirii cinice de ieri și de azi

Aparitiția recentă la Editura Universității din București a unei culegeri de studii grupate sub titlul Critică, marginalitate, cinism, volum îngrijit de Cristina Voinea și Cristian Iftode, readuce în discuție unul dintre cele mai paradoxale experimente ale gândirii filozofice care și-a căutat, pare-se, încă de la începuturile ei sistematice, argumente ale propriei sale suprimări. Oare câți dintre noi nu au fost surprinși de „filosofia abandonului filosofiei” practicată de primul „filosof câine”, Diogene din Sinope, eternul vagabond, locuitor al celebrului butoi plasat în agora ateniană, cel care cerșea până și de la statui pentru a învață arta de a fi refuzat?
Ciudat lucru, impertinența lui Diogene de a filosofa împotriva filosofiei însăși nu este respinsă nici măcar de Aristotel, părintele gândirii critice.  Căci, cum am putea să înțelegem altfel reflecțiile exprimate în lucrarea sa metafilosofică, Protreptic: „ a filosofa înseamnă atât a căuta să afli dacă trebuie sau nu să filosofezi, cât și a te dedica contemplației filosofice”.
Oare practicarea „filosofiei ca antifilosofie” stă în chiar natura actului de filosofare din moment ce marea listă de filosofi critici ai gândirii moderne și postmoderne, de la Nietzsche la Cioran, Foucault, Derrida etc. au argumentat, vorba lui Peter Sloterdijk din Critica rațiunii cinice că „filosofia ar vrea să moară și nu poate”.
Spiritul lui Diogene din Sinope este încă viu printre noi? Care este profilul de personalitate al filosofului cinic de ieri de azi? Și, în fond, ce este cinismul: o filosofie sau o atitudine în filosofie?
În jurul acestor întrebări se va concentra dezbaterea din această săptămână ce-i are ca invitați pe coordonatorii volumului amintit, Cristina Voinea, cercet. drd. la Centrul de Cercetare în Etica Aplicată și  conf. univ. dr. Cristian Iftode.
Inregistrarea dezbaterii este postata pe adresa de mai jos: