miercuri, 26 aprilie 2017

Ediția din 28 aprilie 2017, Practici filosofice autentice în contextul dominației ideologiei marxiste. Studiu de caz: Dumitru Isac

Cum se explică faptul că anul 1990, imediat după „revoluție”, ne-a găsit pregătiți intelectual pentru a relua legăturile cu modul profesionist în care se practica filozofia academică în lumea occidentală și americană? Dominația ideologiei marxiste asupra gândirii libere, în ciuda faptului că s-a exercitat discreționar timp de decenii, nu a fost totală? Au existat insule de gândire reflexivă pe care regimul comunist nu le controla sau se putea filosofa autentic cu „voie de la stăpânire”? Pe scurt, care erau contextele în care filosofia se putea practica într-un mod critic și profesionist, într-o epocă dominată de ideologie și teroare?
Firește că la aceste întrebări nu se poate răspunde „în principiu”, fără o analiză a contextelor în care unii dintre filosofii noștri au încercat prin cărți, traduceri și cursuri universitare să mențină și să consolideze, pe cât a fost posibil, direcția  europenă a culturii noastre filosofice.
Ei bine, plecând de la reeditarea recentă a unui volum de exegeză filosofică, Jean-Jacques Rousseau, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2017, volum apărut inițial în 1966, vom aduce în prim plan, într-o încercare de profil intelectual, figura filosofului Dumitru Isac  (1914-1984), unul dintre reprezentanții stilului de gândire prin intermediul căruia filosofia autentică a supraviețuit în vremuri de teroare ideologică.
Invitatul emisiunii va fi dl Ionuț Isac, fiul filosofului Dumitru Isac, cercet. șt. dr. gr. I, Institutul de Istorie „George Bariţ” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, unul dintre cei mai dinamici gânditori români de orientare interdisciplinară, cunoscut atât în cultura noastră reflexivă prin cărți, articole, eseuri și reeditări, cât și în multiple și variate comunități filosofice din străinătate.
Care este relevanța actuală a experienței de gândire, pe care Dumitru Isac ne-a lăsat-o în opera sa filosofică ce cuprinde, în mod selectiv, mai multe titluri reeditate de către dl Ionuț Isac?

Dezbaterea se va coagula în jurul acestei întrebări, iar referirile radiofonice vor avea în vedere, între altele, următoarele titluri:  Dumitru Isac, Cunoaştere şi transcendenţă, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2003; Dumitru Isac, Jurnal de idei. Fragmente filosofice şi literare, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2003; Dumitru Isac, Introducere în istoria filosofiei eline, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2005; Dumitru Isac, Studii, prelegeri şi note de curs de istoria filosofiei antice şi medievale, Vol. I, Filosofia în Orientul Antic (Egipt, Mesopotamia, China, India), Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2006; Dumitru Isac, Scrieri filosofice şi literare, Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2006; Dumitru Isac, Studii, prelegeri şi note de curs de istoria filosofiei antice şi medievale, vol. II, Filosofia în Dacia, Grecia şi Roma. Orientul şi Occidentul medieval, Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2008; Dumitru Isac, Aristotel (reeditare după o altă versiune a manuscrisului original), Editura „Argonaut”, Cluj-Napoca, 2009 și, firește, lucrarea Jean-Jacques Rousseau, „Casa Cărții de Știință”, Cluj-Napoca, 2017. 
Inregistrarea dezbaterii este postata pe adresa de mai jos: 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu