miercuri, 26 aprilie 2017

Ediția din 28 aprilie 2017, Practici filosofice autentice în contextul dominației ideologiei marxiste. Studiu de caz: Dumitru Isac

Cum se explică faptul că anul 1990, imediat după „revoluție”, ne-a găsit pregătiți intelectual pentru a relua legăturile cu modul profesionist în care se practica filozofia academică în lumea occidentală și americană? Dominația ideologiei marxiste asupra gândirii libere, în ciuda faptului că s-a exercitat discreționar timp de decenii, nu a fost totală? Au existat insule de gândire reflexivă pe care regimul comunist nu le controla sau se putea filosofa autentic cu „voie de la stăpânire”? Pe scurt, care erau contextele în care filosofia se putea practica într-un mod critic și profesionist, într-o epocă dominată de ideologie și teroare?
Firește că la aceste întrebări nu se poate răspunde „în principiu”, fără o analiză a contextelor în care unii dintre filosofii noștri au încercat prin cărți, traduceri și cursuri universitare să mențină și să consolideze, pe cât a fost posibil, direcția  europenă a culturii noastre filosofice.
Ei bine, plecând de la reeditarea recentă a unui volum de exegeză filosofică, Jean-Jacques Rousseau, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2017, volum apărut inițial în 1966, vom aduce în prim plan, într-o încercare de profil intelectual, figura filosofului Dumitru Isac  (1914-1984), unul dintre reprezentanții stilului de gândire prin intermediul căruia filosofia autentică a supraviețuit în vremuri de teroare ideologică.
Invitatul emisiunii va fi dl Ionuț Isac, fiul filosofului Dumitru Isac, cercet. șt. dr. gr. I, Institutul de Istorie „George Bariţ” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, unul dintre cei mai dinamici gânditori români de orientare interdisciplinară, cunoscut atât în cultura noastră reflexivă prin cărți, articole, eseuri și reeditări, cât și în multiple și variate comunități filosofice din străinătate.
Care este relevanța actuală a experienței de gândire, pe care Dumitru Isac ne-a lăsat-o în opera sa filosofică ce cuprinde, în mod selectiv, mai multe titluri reeditate de către dl Ionuț Isac?

Dezbaterea se va coagula în jurul acestei întrebări, iar referirile radiofonice vor avea în vedere, între altele, următoarele titluri:  Dumitru Isac, Cunoaştere şi transcendenţă, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2003; Dumitru Isac, Jurnal de idei. Fragmente filosofice şi literare, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2003; Dumitru Isac, Introducere în istoria filosofiei eline, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2005; Dumitru Isac, Studii, prelegeri şi note de curs de istoria filosofiei antice şi medievale, Vol. I, Filosofia în Orientul Antic (Egipt, Mesopotamia, China, India), Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2006; Dumitru Isac, Scrieri filosofice şi literare, Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2006; Dumitru Isac, Studii, prelegeri şi note de curs de istoria filosofiei antice şi medievale, vol. II, Filosofia în Dacia, Grecia şi Roma. Orientul şi Occidentul medieval, Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2008; Dumitru Isac, Aristotel (reeditare după o altă versiune a manuscrisului original), Editura „Argonaut”, Cluj-Napoca, 2009 și, firește, lucrarea Jean-Jacques Rousseau, „Casa Cărții de Știință”, Cluj-Napoca, 2017. 

miercuri, 19 aprilie 2017

Ediția din 21 aprilie 2017, De la Eufrosin Poteca la Constantin Noica. Către o abordare hermeneutică a tradiției filosofice românești

Cum mai semnalam pe acest blog, unul dintre cele mai insolite fenomene ce se petrec în cultura noastră reflexivă îl constituie inițierea de cercetări metodice, profesionalizate, în domeniul istoriei filosofiei românești, segment de investigații teoretice lăsat, decenii întregi, la voia întâmplări.
Aceia dintre Dvs. care urmăriți constant dezbaterile puse în undă de emisiunea Izvoare de filozofie ați putut constata dinamica accelerată a acestor cercetări specializate din domeniul amintit, cercetări comunicate public în simpozioane ori sesiuni de comunicări, în studii, articole și eseuri apărute în publicații universitare și academice de prestigiu – a se vedea revista „Studii de istorie a filosofiei românești” publicație a Institutului de filozofie și psihologie „Constantin Radulescu-Motru” al Academiei Române -  și, firește, în volume colective sau de autor.
Ei bine, și în dezbaterea din această săptămână ne vom plasa în aria acestor preocupări filosofice, dar de această dată pentru a reflecta împreună asupra metodelor de cercetare mobilizate de membrii comunității cercetătorilor specializați în investigații asupra istoriei, creativității și originalității, gândirii românești. În alte cuvinte, dezbaterea se va concentra pe calitatea acestor cercetări știindu-se, de la Descartes încoace, că între adevăr și metodă există o unitate indisociabilă. Simplu spus, doar metodele bine alese și adecvate conținutului îndrumă gândirea cercetătoare către corectitudine și adevăr.

Pretextul acestei dezbateri ne-a fost sugerat de aparția recentă, la Editura Universității din București,  a două impresionante volume cu titlul Lucrări de istoria filosofiei românești (vol. I, 237 p. și vol. II, 620 p.) ce unifică editorial cercetările sistematice ale cunoscutului filosof și eseist Viorel Cernica, profesor universitar la Facultatea de filozofie a Universității din București și, deopotrivă, cercetător la Institutul de filozofie și psihologie „Constantin Radulescu-Motru, al Academiei Române. Trebuie subliniat, în acest context de precizări editoriale, și faptul că aceste volume vor fi lansate la cea de-a XII-ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2017, eveniment ce se va produce chiar în ziua deschiderii acestuia, respectiv pe data de 24 mai 2017, orele 18.00.   
Ce înseamnă a cerceta metodic filosofia românească? Metoda se referă doar la aplicarea unor reguli clare și distincte, așa cum îi îndeamna Descartes pe filosofi? Interpretarea metodică a istoriei filosofiei românești este, la rândul ei, o formă de creație intelectuală? Există o dispută a metodelor în filosofia românească?
Acestea sunt, în principal, întrebările pe care le vom adresa filosofului Viorel Cernica, invitatului ediției din această săptămână a Izvoarelor de filozofie.
Vă așteptăm vineri, 21 aprilie 2017, între orele 21.10-22.00 pe lungimile de undă ale RRC.
Inregistrarea dezbaterii este postata pe adresa de mai jos: 


miercuri, 12 aprilie 2017

Ediția din 14 aprilie 2017, Despre adevărul credinței și adevărul ştiinţei. Explorări filosofice și teologice actuale

Lector univ. dr. Laurențiu Gheorghe 
Învățătura creștină a iubirii și vieții veșnice este intim corelată cu ideea de adevăr. La întrebarea unui fariseu: „Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?”, Iisus a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi prorocii” (Matei: 22, 36–40).
Evanghelia după Ioan, cap. 8 deslușește, între altele, această intimitate între iubire, viață veșnică și adevăr. „Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. De aceea fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; mărturia Ta nu este adevărată. A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc. Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni. Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-a trimis pe Mine. Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi
La întrebarea îndoielnică a lui Toma care i-a zis lui Iisus: ”Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem ştii calea? Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”- Evanghelia după Ioan (14:6).
De pe această platformă a unui adevăr indubital, între învățătura creștină și cea lumească există o ruptură radicală sesizată încă de Tertulian, unul dintre primii scriitori patristici în frazele: „Ce este comun între Atena si Ierusalim, între Academie şi Biserică? Cu atât mai rău pentru aceia care au dat la lumină un creştinism stoic, platonic, dialectic. Pentru noi, nu mai avem nevoie de curiozitate, după Iisus Hristos, nici de cercetare, după Evanghelie”.
Mai mult chiar, Sfântul Pavel formulează pentru credincios următoarea prescripție: „Luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filosofia și cu deșarta înșelăciune din predania omenească, după înțelesurile cele slave ale lumii, și nu după Hristos” (Coloseni, Cap. 2:6).
Care sunt argumentele care susțin complementaritatea pe care o gândim noi astăzi între adevărul învățăturii creștine și adevărul obiectiv al științei? Faptul că astăzi vorbim nu doar despre un singur adevăr, ci despre multiplele experiențe ale adevărului: științifice, artistice, religioase și practice? Nu cumva acest dialog este posibil prin faptul că adevărul este o stare de conştiinţă și un act de încredere și certitudine interioară?
În jurul acestor întrebări principale se va concentra dezbaterea din ziua de vineri, 14 apr. 2017, Vinerea Mare, între orele 21.10-22.00, dezbatere pe care o realizăm cu dl. Laurențiu Gheorghe, filosof și teolog, lector univ. dr. la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București.
Înregistrarea dezbaterii este postată pe adresa de mai jos: 



miercuri, 5 aprilie 2017

Ediția din 7 aprilie 2017, Între filosofia limbajului și filosofia matematicii. Gottlob Frege – fondator al gândirii analitice


Dialogul dintre filosofie și matematică pare a fi o constantă a gândirii europene încă din momentul ei inaugural, grecesc. Să ne reamintim, spre pildă, de Pitagora și de opțiunea sa de a filosofia chiar în limbajul matematicii, sau de Platon, el însuși pasionat de cifre și numere, care permitea accesul la cursurile predate în „Academie”, doar celor care știau deja geometrie.
Simplificând lucrurile, dialogul dintre cele două preocupări distincte ale minții a fost stimulat atât de filosofi, cât și de matematicieni.
Pe de o parte, simplitatea, rigoare, precizia și exactitatea matematicii i-au impresionat atât de mult pe filosofi, încât nu puțini dintre ei au dorit să importe „spiritul geometric” în filozofie. Cazurile lui Descartes ori Leibniz sunt exemple notorii în acest sens.
Pe de altă parte, matematicienii înșiși, din nevoia de a rezolva unele probleme de interpretare a limbajului matematicii, au apelat la filozofie, devenind, poate fără voia lor, filosofi.
Ilustrarea genială a unei astfel de metamorfoze o găsim exemplar în opera lui Gottlob Frege (1848-1925) gânditorul, care a argumentat că între matematică și filozofie există mai mult decât dialog, chiar o afinitate structurală. Simplu spus, matematicienii trebuie să-și fundamenteze filosofic limbajul cu care operează, în vreme ce filosofia trebuie să devină, la rândul ei, riguroasă și reflexivă față de propriul sau limbaj conceptual.
„Ce sunt numerele”? „Ce este adevărul aritmetic”? Iată două dintre întrebările pe care Frege le punea în lucrarea sa din 1844, Bazele aritmeticii, întrebări susceptibile de a primi un răspuns doar dacă matematica și filosofia „lucrează” împreună. Prin urmare, dincolo de preferințele și deciziile arbitrare ale unui filosof sau ale altuia, anumite tipuri de probleme și interogații nu pot primi răspunsuri verosimile, decât dacă matematica și filozofia fac parte dintr-un întreg cognitiv comun.
Cum a realizat Frege această unificare între matematică și filozofie, devenind astfel, nu numai fondatorul unor noi domenii de cercetare, cum ar fi filosofia matematicii sau filosofia limbajului, ci chiar întemeietorul unui nou stil de practică filosofică ajuns astăzi planetar: filosofia analitică?
În jurul acestei întrebări vom organiza, într-o încercare de profil de personalitate Gottlob Frege, dezbaterea din această săptămână, Companionul nostru de dialog va fi dl conf. univ. dr. Sorin Costreie, Prorector al Universității din București, unul dintre  bunii cunoscători ai filosofiei lui Frege atât la noi, cât și în diverse cercuri de profesioniști din străinătate. Beneficiar al unor burse de studiu și de cercetare ȋn Italia, Spania, Germania, Canada şi SUA, dl Sorin Costreie predă, la Facultatea de filozofie, între altele, filosofia matematicii și filosofia limbajului, iar de curând a publicat la Editura Universității din București, Șase studii fregeene, volum la care vom face dese referințe.
Vă astept, ca de obicei, vineri, 7 aprilie 2017, intre orele 21.10-22.00 pe lungimile de undă ale Radio România Cultural.  
Inregistrarea dezbaterii este postată pe adresa de mai jos: