luni, 30 martie 2015

Ediția din 29 nov. 2014. De la formare la învățare. Dileme ale educației în spațiul european de învățământ


Apariția recentă la Editura Institutul European a lucrării, Lectia uitata a educatiei. Intâlnirea micului prinț cu vulpea, semnată de cunoscutul filosof al educației, prof. univ. dr. Emil Stan, redeschide, între altele, și unul dintre cele mai controversate dosare ale actualei reforme școlare ce vizează, cum se știe, spațiul educațional european în integralitatea sa. Este vorba despre ampla schimbare de paradigma prin care se trece de la educaţie, respectiv de la formarea personalităţii, la învăţare, adică la achiziționarea de competenţe şi deprinderi, fapt care a produs schimbări radicale atât în (re)definirea idealului educațional, al curriculei școlare, cât și în cel al stabilirii profilului de personalitate umană pe care-l proiectează școala.
Care este idealul de om către care se îndreaptă astăzi învățământul european? Ce impact are asupra școlii și educației sistematice lumea Internetului și a realității virtuale? Îl va înlocui, așa cum susțin multiple voci, homo videns pe homo sapiens? Cum pot fi atinse, în mod concret, cele patru mari obiective ale învățământului european: „a învăța să știi”, „a învăța să faci”, „a învăţa să trăieşti împreună cu alţii”, „a învăţa să fii”?
Sunt întrebări la care vom încerca să răspundem împreună cu dumneavoastră, doritori în a participa la dezbatere prin intermediul telefoanelor RRC.


Invitat: prof. univ. dr. Emil Stan  

    
Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa:  

http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_noiembrie_2014-24363



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu