luni, 30 martie 2015

Ediția din 24 ian. 2015 Între interculturalitate și interdisciplinaritate. Ipostaze ale practicilor filosofice actuale


Invitat: prof. univ. dr. Mircea Dumitru, membru corespondent al Academiei Române, Rectorul Universității din București

Diversitatea genurilor și tipurilor de investigații filosofice, profesionalizarea, specializarea şi tehnicizarea, constituirea de comunități filosofice transnaționale, coagulate în jurul unor metode și tematici de cercetare, par a fi unele dintre principalale cauze care au schimbat radical, cel puțin în ultimele decenii, natura și sensul cercetărilor filosofice actuale.
Paradoxal, cu toate că se realizează doar cu instrumentele gândirii, fără laboratoare sofisticate dotate cu aparate și instrumente de măsură ori control, cercetarea filosofică actuală pare mai degrabă o variantă a investigațiilor comunitare de tip științific, decât o activitate solitară a unui gânditor sau altul. 
Mai mult decât atât, ceea ce părea prin tradiție o activitate exclusiv individuală, actualmente cercetările filosofice pot fi comparate cu ceea ce se întâmplă în societățile transnaționale, corporatiste. Concurența acerbă dintre filosofi și interesul pentru „profit filosofic”, adică pentru producerea de noi idei și scheme explicative, listate la „bursa gândirii” în multiplele bănci de date internaționale, au schimbat radical ambianța culturală și socială a producerii și evaluării ideilor filosofice. De la Socrate, cel care se plimba prin piață pentru a le arata discipolilor lucrurile de care nu are nevoie, la filosoful profesionist de azi, posesor de laptop și de smartphone, membru al multiplelor comunității științifice, dar și de socializare, expert și comunicator în variate domenii și subdomenii ale filosofiei etc. există o distanța istorică greu de înțeles și, mai greu, de acceptat.
S-a depărtat filosofia de sarcinile ei genuine, de pildă, de a ne lămuri asupra sensului universului și vieții noastre? Își mai propun astăzi filozofii, așa cum făcea altădată Socrate, să cerceteze și, prin exemplul lor personal, să ne arate cum trebuie să ne trăim  viața în mod corect?
Acestea sunt, dragi prieteni ai emisiunii Izvoare de filozofie, întrebările la care vă provoc la dialog și schimb de opinii.
Suntem onorați de prezența în studio a unei personalități consacrate în gândirea filosofică românească și internațională actuală, d-l prof. univ. dr. Mircea Dumitru, membru corespondent al Academiei Române, Rectorul Universității din București.
Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa:  

http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_ianuarie_2015-27289

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu