marți, 3 iunie 2014

Ediția din 7 iunie 2014. Filosofia ca igienă și terapie a minții. Scepticismul filosofic grecesc în interpretări actuale

A filosofa împotriva filosofiei însăși este una dintre multiplele ciudățenii ale gândirii filosofice. Semnalată încă de Aristotel, în Protrepticul, fr. B 6, „ a filosofa înseamnă atât a căuta să afli dacă trebuie sau nu să filosofezi, cât și a te dedica contemplației filosofice”, ideea unei filosofii ca antifilosofie își primește un program filosofic laborios în gândirea elenistică, prin școala scepticilor, având apoi un impresionat parcurs istoric împlinit, cum știm, în opera lui Cioran, cel care se autoprezenta a fi „ultimul sceptic de serviciu al lumii”.
            În ce constă programul, dar și seducția unei filosofii îndreptate împotriva filosofiei însăși? Ce este pozitiv în negativismul acestei filosofii? Ideea de suspendare a judecății prin epoche, celebrul îndemn al vechilor sceptici, s-a împlinit în lumea noastră relativistă? Cum se explică faptul că filosofia „abandonului filosofiei” a stimulat și mai aprins căutările filosofice? Este istoria filosofiei o dispută continuă între „dogmatici” și „sceptici”, așa cum susțin importanți istorici ai domeniului gândirii reflexive? În final, cum evaluăm astăzi gândirea sceptică și pretenția sa de a fi nu doar o formă de igienă mintală, cât mai degrabă o terapie obligatorie a minții?
Acestea sunt principalele întrebări ce vor anima dezbaterea din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.
Suntem onorați de prezența în studio a d-lui acad. Gheorghe Vlăduțescu, care a semnat de curând o incitantă lucrare privind parcursul istoric al gândirii sceptice, apărută la Editura Universitaria din Craiova sub titlul Scepticismul grec ca filozofie critică.

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa:
http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_iunie_2014-17657

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu