joi, 27 iunie 2013

Ediția din 29 iunie De la pasiune la specializare. O dezbatere privind cercetările profesionalizate în domeniul filosofiei româneşti


Invitat. conf. univ. dr. Viorel Cernica 

Unul dintre cele mai semnificative fenomene ce se petrec în cultura noastră reflexivă actuala îl constituie inițierea de cercetări profesionalizate în domeniul istoriei filosofiei românești, segment de investigații teoretice lăsat, decenii întregi, la voia întâmplării. Faptul ca atare, merită o analiză de detaliu, mai ales că însăși ideea de „filozofie românească” a fost contestată chiar din interiorul celor care au practicat, paradoxal, în mod creativ filosofia.
Vă mai aduceți aminte de spusele lui Nae Ionescu? „Filosofia românească în forma ei cultă, nu există. Și e foarte probabil că  nu va exista încă multă vreme de aici înainte...Filosofia românească nu va începe să se constituie decât în clipa în care va pătrunde ideea că o filosofie valabilă pentru toți și totdeauna nu e bună de nimic”.
Cum și când s-a trecut de la pasiunea pentru analiza gândirii românești, la constituirea unei veritabile specializări filosofice în acest domeniu? Ce structuri instituționale (secții de cercetare, reviste de specialitate, congrese și simpozioane etc) sunt implicate în acest segment de analiză filosofică? Care sunt cele mai importante proiecte și care este anvergura lor? În final, oare în ce orizont de timp vom avea la dispoziție o istorie „completă” a filosofiei românești?
Acestea sunt întrebările la care este invitat să răspundă d-l conf. univ. dr. Viorel Cernica la Facultatea de filosofie a Universității din București și coordonator al Secției de istorie a filosofiei românești, din cadrul Institutului de filozofie și psihologie „Constantin Radulescu-Motru, al Academiei Române.  


miercuri, 19 iunie 2013

Ediția din 22 iunie. Mari teme ale postmodernității filosofice. Societatea de consum – un concept ideologic?


Invitat: Oana Camelia Șerban 

Datele privind creativitatea în filozofie au cunoscut în timpurile noastre, între atâtea altele, prin raportare la venerabila tradiție filosofică, schimbări semnificative în privința sexului și vârstei.
În primul rând, filosofia nu mai este un domeniu rezervat în exclusivitate bărbaților. Nume de femei-filosof, precum Hannah Arendt, Elizabet Anscombe ori Simone de Beauvoir etc., au ilustrat ideea că producerea noului în filozofie nu se află într-o legătură necesară cu sexul masculin.
În al doilea rând, creativitatea în filozofie nu mai este astăzi apanajul „experiențelor crepusculare” ce survin odată cu maturitatea deplină și care se împlinesc, nu-i așa, „apoteotic”, la vârsta „înțelepciunii”. Căci, echipele de cercetare în filozofie, oriunde în lume, se sprijină masiv pe munca de investigație a studenților și doctoranzilor, în vreme ce „directorii de proiecte”, profesori și, deseori, filosofi consacrați universitar și academic, „îndrumă” „conduc” și „controlează”.
            Ei bine, ediția din această săptămână a Izvoarelor de filozofie, ilustrează din plin schimbarea semnalată, întrucât în studio va fi prezentă d-na Oana Camelia Șerban, proaspăt absolventă de filozofie (promoția 2013), eseistă, scriitoare și jurnalistă. La doar douăzeci și doi de ani, invitata noastră a publicat trei volume de poezii, Camelii fără puls, Editura Omega, 2007, Silogismele Agape-ului, Editura Vega , 2008, Sofisme pentru Calliope- Scurt tratat despre monadele poeziei, Editura Lorilav 2010. Volumul de eseistică Așa a fost, se-ntâmplă-n viață, Editura EditGraph, 2012 și incitanta lucrare de investigații filosofice interdisciplinare, Moartea fericirii light: De la reforma etică spre metafora estetică, Editura Ars Docendi, București, 2012, argumentează ideea că, în ordinea creativității, forța imaginației concurează „experiența".
            Subiectul dezbaterii propune o privire critică, din interiorul postmodernității filosofice, a contextului și idealurilor de viață nutrite de societatea de consum și sintetizate în irepresibilul îndemn: fiți fericiți!


vineri, 14 iunie 2013

Ediția din 15 iunie. Un proiect filosofic grandios. Operele lui Leibniz în limba română

Invitat: conf. unv. dr. Adrian Niță


Aspirațiile universaliste ale culturii filosofice românești, par a lua un chip tot mai consistent, pe măsură ce micile comunități românești de profesioniști sunt integrate în marea infrastructura internațională de cercetări și investigații filosofice. Vom ilustra această idee printr-o dezbatere prilejuită de înființarea recentă a „Societății Leibniz din România”, o asociație filosofică ce își propune, între altele, traducerea a nu mai puțin de douăzeci de volume din opera celui mai erudit filosof din secolul al XVII-lea: Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716) ( a se vedea, http://www.adriannita.ro/index.php/ro/blog/105-societatea-leibniz).
Dezbaterea pe care v-o propun, ia ca amorsă spaima pricinuită teologului și logicianului Antoine Arnauld care se pronunța asupra lucrării lui Leibniz Discurs asupra metafizicii în termenii următori: „Găsesc în aceste meditații atâtea lucruri care mă înspăimântă și pe care, dacă nu greșesc foarte tare, întreaga omenire le va găsi atât de șocante, încât nu prea văd la ce-ar putea sluji o scriere care în mod evident va fi respinsă de întreaga lume”.  
Oare, cum împacă Leibniz atotputernicia lui Dumnezeu, tema temelor filosofiei scolastice, cu supremația rațiunii de care s-a înspăimântat atât de rău Arnauld?
Iată provocarea cu care se va confrunta d-l conf. univ. dr. Adrian Niță, Președintele „Societății Leibniz din România”, invitatul ediției din aceasta săptămână a Izvoarelor de filozofie.


vineri, 7 iunie 2013

Ediția din 8 iunie 2013. Heidegger și Wittgenstein. O întâlnire la răscruce de gânduri

Invitat: dr. Cătălin Cioabă 


Dezvoltările filosofice actuale stau, în mare măsură, sub semnul stilurilor divergente de gândire produse de Martin Heidegger și Ludwig Wittgenstein, autorii care au „reinventat” filosofia printr-o schimbare radicală de vocabular, tematici și de reprezentări asupra tradiției reflexive europene. Divergența dintre aceste stiluri a devenit chiar una „instituțională”, de vreme ce diversele departamente de filozofie, din mai toate universitățile lumii, urmează fie „tradiția continentală”, fie „tradiția analitică” corespunzătoare marilor instituiri filosofice produse de către Heidegger și Wittgenstein.
Consecințele unei astfel de divizări sunt, cum se știe, multiple. Între acestea, putem include și faptul paradoxal că, de cele mai multe ori, doar filosofii se întâlnesc între ei, nu și filosofiile pe care aceștia le practică.
Cum este posibilă o întâlnirea între aceste stiluri divergente de practică filosofică profesională? Riguros vorbind, îi putem gândi pe Heidegger și Wittgenstein împreună?
Aceasta este provocarea asupra căreia ne vom concentra în ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.
         Pretextul dezbaterii ni l-a oferit ultima lucrare semnată de către d-l Cătălin Cioabă, recent apărută la Editura Humanitas, Filosoful și umbra lui. Turnura gândirii la Martin Heidegger și Ludwig Wittgenstein, lucrare ce ne propune un îndrăzneț experiment conceptual de întâlnire, la răscruce de gânduri, între două filosofii ce se percep pe sine în raporturi opozitive.