miercuri, 27 februarie 2013

Ediția din 2 martie Azi despre ieri. Către un Aristotel al zilelor noastre




Invitat: conf. univ. dr. Alexander Baumgarten 


            „Aţi studiat ani şi ani de zile gândirea unuia sau a altuia dintre aceşti gânditori —li s-a spus —şi v-aţi familiarizat cu acele idei care, inexistente până la ei, au schimbat ceva din starea mentală a lumii. Prietenul dumneavoastră ştie că nu va citi niciodată pe unul sau altul dintre aceşti autori. Poate nu va avea timpul s-o facă sau poate, chiar dacă ar deschide una dintre cărţile lor, n-ar înţelege mai nimic din paginile scrise acolo. În acelaşi timp, el nici n-ar accepta ideea că a trecut prin lume fără să aibă habar măcar de câteva dintre ideile lui Kant, de pildă. Cum să ajungă şi el la gândurile lui, fără să trebuiască să citească tomuri întregi?“
Aceasta a fost invitația adresată de către Editura Humanitas unor profesioniști de elită ai filosofiei românești actuale cu rugămintea de a redacta, pentru publicul cultivat, lucrări neîncercate în cultura noastră reflexivă: sinteze prescurtate și prelucrate pentru uzul „tuturor”, ale celor mai importate construcții filosofice ale omenirii.
Vă invit în această sâmbătă la un schimb de opinii plecând de la filosofia lui Aristotel surprinsă într-o astfel de sinteză insolită de către Alexander Baumgarten, unul dintre cei mai dinamici și talentați filosofi români din tânăra generație de gânditori cu platforma și vizibilitate științifică internaționale. 
Cum poate fi explicat Aristotel fără aparat critic, fără citate și fără jargon filosofic”?
Iată provocarea ediției din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu