luni, 16 decembrie 2013

Ediția din 21 dec. 2013. De la morala obligatiei la etica fara principii. Dileme în filosofia morală actuală.

 Invitat: dr. Daniel Nica 

„Cum arată un om moral? Este acesta un om care se află în posesia unor principii ferme și știe cum să le aplice? Sau este un om care, neavând nevoie de reguli morale, reușește de fiecare dată să ia decizia corectă? Poate fi moralitatea codificată într-un set de principii universale? Sau viața morală este prea complexă pentru a fi guvernată de reguli stricte? Dar dacă moralitatea nu constă în aplicarea unor standarde generale, ci în capacitatea de a lua decizii corecte, cum știm că o decizie este corectă? Iar dacă explicațiile morale trebuie să fie structurate de principii universale, cum putem să dăm seama de pluralitatea și singularitatea contextelor etice”.  
            La aceste întrebări și dileme, extrase din textul de deschidere a unei incitante lucrări, Etică fără principii? Generalism și particularism în filosofia morală, va încerca să răspundă ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.
Invitatul în studio, tânărul filosof Daniel Nica, autorul lucrării citate pe care o luăm ca pretext al dezbaterii, este absolvent a două facultăți, teologie ortodoxă și filozofie, doctor în filozofie, după efectuarea unei stagiu doctoral la Oxford, și asistent universitar asociat la Facultatea de filozofie a Universității din București.
Programarea unui astfel de subiect de dezbatere, veți fi de acord, vine în întâmpinarea nevoilor noastre de clarificări morale generate de confuzia valorilor în care trăim cu toții, chiar dacă, în această săptămână, se împlinesc 24 de ani de la începutul  Revoluției anticomuniste din România.


marți, 10 decembrie 2013

Ediția din 14 dec. Între ieri și azi. Supraviețuirea metafizicii – un miracol al gândirii filosofice?

Invitat: conf. univ. dr. George Bondor 

Filosofia, încă de la apariția ei, a produs o atât de mare neliniște, încât i s-a instituit, prin Socrate, chiar un proces penal. Vă mai amintiți actul de acuzare? „ Socrate este vinovat, el iscodește peste măsură cele de sub pământ și cele din cer, face să învingă judecata strâmbă și îi învață și pe alții aceste lucruri”.
Paradoxal, instituirea de procese, intelectuale de această dată, pentru „excesele gândirii” a fost preluată de filosofii înșiși care, similar fluxului și refluxului mareic, permanent au „demolat” ceea ce imaginația conceptuală, în avântul ei de neoprit, a construit speculativ - scenarii peste scenarii despre ceea ce este „dincolo” sau „dincoace” de noi.
Rezultatul? Istoria gândiri europene a devenit, în expresia celebră a lui Kant, „arena unor certuri de nesfârșit”, iar potențialul de autodistrugere al filosofiei, în exercițiul ei metafizic, a sporit secol de secol, iarăși paradoxal, în beneficiul filosofiei însăși.
Vă invit să vorbim în această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, despre această „întrebuințare metafizică a gândirii filosofice”, căreia d-l George Bondor i-a  deschis un recent „dosar de cercetare”, în una dintre cele mai incitante lucrări de reflecție personală apărute la noi în cultură în acest an.
Cum se explică supraviețuirea speculațiilor metafizice într-o lume pozitivistă, dominată integral de știință, tehnologie, dar și de o radicală critică filosofică?

Iată interogația la care vă invit să reflectăm împreună cu d-l conf. univ. dr. George Bondor. 


joi, 5 decembrie 2013

Ediția din 7 dec. 2013 Între constângerea vremurilor si onestitate. Tudor Bugnariu: portretul unui filosof neconvențional


„Acela e adevărat filosof despre care biograful său, arătându-i viața și simțămintele, va putea să spună: el a devenit filosof fără a înceta să fie om” ( Ștefan Zeletin). 
O lucrare recentă ce adună între coperți mărturii ale apropiaților, selectate și ordonate de către cunoscutul editor și profesor universitar Marin Diaconu, ne convinge că remarcile lui Ștefan Zeletin se aplică fără rest gânditorului și profesorului Tudor Bugnariu (1909-1988), un nume ce pare a fi uitat azi chiar și în anumite medii filosofice profesionalizate.
Această lucrare, pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii din această săptămână, ne relevă faptul miraculos că într-o perioadă în care filosofia era practicată ideologic și identificată oficial, între altele, cu doctrina marxism-leninismului, Tudor Bugnariu, el însuși comunist convins și cu o activitate notorie de „ilegalist”, s-a afirmat ca un gânditor independent, critic al exceselor ideologice și arbitrariului intelectual și moral ce domina viața universitară românească în deceniile comuniste.
Cum s-a putut practica filosofia în mod autentic, ca exercițiu critic și liber de constrângeri exterioare ei, într-o lume sufocată de ideologie și reguli intelectuale inflexibile? În ce măsură cunoașterea personalității lui Tudor Bugnariu este esențială în înțelegerea segmentului de istorie a filosofiei românești din perioada comunistă?  
Acestea sunt interogațiile la care vor încerca să răspundă invitații ediției din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, profesorii universitari Gheorghiță Geană și Marin Diaconu.


joi, 28 noiembrie 2013

Ediția din 30 nov. 2013 Credința ca filozofie. Reflecții asupra vârstei de început a învățăturii creștine

Invitat: dr. Nicolae Turcan 

Sărbătorirea pe 30 noiembrie a Sfântului Andrei, „Ocrotitorului României”,  unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, ne reamintește continuu forța de început a învățăturii creștine care a substituit, pentru o lungă perioadă de timp, seducătoarea filozofie greco-latină. 
Credinţa, nădejdea în mântuirea sufletului, iubirea pentru Dumnezeu şi aproape au înlocuit, prin gestul simplu al predicării „Cuvântului”, într-un mod miraculos, virtuțile cardinale ale eticii greco-latine: înţelepciunea, curajul, temperanţa, dreptatea. Îndemnul lui Iisus „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi prorocii” (Matei: 22,36-40), au făcut inutile orice trimiteri la textele filosofice lumești, chiar dacă ele purtau semnătura unor gânditori de notorietatea lui Platon ori Aristotel.
Cum ne explicăm azi, după mai bine de două milenii de existență, instituirea credinţei ca principiu al cunoaşterii, într-un mediu saturat de filozofie și cultură argumentativă? De ce „Dumnezeul filosofilor” este abandonat pentru ”Dumnezeul creştinilor”?
Acestea sunt întrebările de prim-plan la care va încerca să răspundă invitatul nostru, d-l Nicolae Turcan, unul dintre cei mai dinamici gânditori din generația tânără de filosofi cu formaţie multidisciplinară, Domnia sa posedă două licenţe, în teologie ortodoxă şi filozofie, un masterat în literatură comparată şi este, de asemenea, absolvent al unei şcoli universitare de informatică aplicată şi programare. În 2006 şi-a trecut doctoratul în filozofie, iar în prezent este cadru didactic asociat la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca.


marți, 19 noiembrie 2013

Ediția din 23 nov. 2013. După 30 de ani. „Jurnalul de la Păltiniș” în răsfrângeri interpretative actuale


Printr-o coincidență fericită, în săptămâna în care se celebrează „Ziua mondială a filosofiei” (21 nov.) cultura reflexivă românească sărbătorește împlinirea a 30 de ani de la apariția unei cărți legendare.
„Cartea purta titlul Jurnalul de la Păltiniș, cu subtitlul Un model paideic în cultura umanistă. Ea a apărut în 1983 și a marcat, pentru tânăra generație de intelectuali umaniști, o epocă. Într-un univers în care mizeria materială și morală era aproape totală, în care izolarea Românei începuse…, în care programul televiziunii dura două ore, jumătate din el fiind consacrat familiei prezidențiale, în care presa, teatrul și filmul erau supuse celei mai teribile cenzuri, în care viața își pierduse idealul și sensul, Jurnalul deschidea deodată o fereastră înlăuntrul unui univers care avea compactitatea unei monade oarbe. Orice infern devenea suportabil dacă paradisul culturii era cu putință. Și paginile Jurnalului dovedeau că paradisul era cu putință; chiar și în România lui Ceaușescu. Ele descriau drumul către acest paradis ca pe un drum al eliberării și al libertății interioare. Lumea aceea de coșmar devenea dintr-o dată suportabilă; …Dar cultura nu era aici un simplu exercițiu de școală, nu viza faptul de <a deveni cult>, ci reprezenta o formă și o transformare din adânc, era Bildung, paideia, naștere a eului, a individualității, a gândirii autonome, care se smulgea din lumea imbecilizării forțate și planificate. Ceea ce școlile și universitățile nu putuseră face, făcuse de unul singur un om. Alături sau dincolo de opera lui Noica, Jurnalul de la Păltiniș crea o legendă”.   
Despre această legendă, rememorată de Gabriel Liiceanu în toamna anului 1990, într-o conferință ținută la Luxemburg, vom vorbi în această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, într-o încercare de evaluare a felului în care mesajul înalt, paideic și cultural-filosofic al Jurnalului este continuat de către actuala generație de tineri filosofi care, într-un fel sau altul, se manifestă cultural urmând modelul lui Noica însuși: fac traduceri din limbi clasice și din limbile semnificative filosofic, produc exegeze și comentarii, de cel mai înalt nivel, ale marilor opere de gândire ale omenirii și, ceea ce l-ar fi bucurat nespus pe Noica, își caută un drum propriu în filozofie prin creație reflexivă originală. 
În ce sens semințele paideice, de gândire, adevăr și creație, aruncate de Jurnalul de la Păltiniș în urmă cu 30 de ani pe solul culturii noastre, rodesc în filosofia românească actuală?
Aceasta este principala întrebare la care vor răspunde invitații emisiunii, domnii Cătălin Cioabă , Alexander Baumgarten și George Bondortrei dintre cele mai reprezentative nume ale noii generații de filozofi români creativi, deopotrivă cercetători și oameni de catedră, erudiți traducători și exegeți inspirați, autori de cărți, studii și articole originale, omologate național și internațional ( a se vedea link-urile atașate numelui).


marți, 12 noiembrie 2013

Ediția din 16 nov. 2013 Absurdul – o limită a înțelegerii? O dezbatere despre sensurile…sensului





Invitat: prof. univ. dr. Ștefan Afloroaei

Bunul simț sau rațiunea – „aptitudinea de a judeca bine și a distinge adevărul de fals” în expresia lui Descartes – nu ne ajută totdeauna în înțelegerea multiplelor „experiențe-limită” ce ne însoțesc viața, similar umbrei asociate corpului nostru.
Fie că sunt reale, adică au loc într-un timp și spațiu determinabile fizic, fie că sunt imaginare, provocate de puterea noastră de visa cu ochii deschiși, de lumea plăsmuirilor artistice ori de întâlnirea cu cele divine, sacre, aceste „experiențe-limită” ne constrâng continuu să luăm act de faptul că resursele gândirii și înțelegerii sunt limitate și că dincolo de ele tronează, fără știrea noastră, „misterul”, „necunoscutul” „lipsa de sens”, „absurdul”, „stranietatea”, „misticul” „incomprehensibilul”, „nepătrunsul” „inexprimabilul” „inefabilul”, „indicibilul”, „nimicul” și …tăcerea.
            Prin urmare, desfășurarea în timp a vieții noastre ne pune în situația, vrând sau nevrând, să trăim concomitent în două universuri ce sunt, sau par a fi, reciproc incompatibile: unul familiar, în care lucrurile sunt aproape de la sine înțelese, și un alt univers, ce se întretaie cu primul, ce constrânge bunul simț sau rațiunea la operații de înfrângere și autosuspendare.
            Ce spun filosofii despre această situație paradoxală?
            Iată întrebarea la care va încerca să răspundă ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor. Suntem onorați de prezența în spațiul radiofonic al „Izvoarelor de filosofie” a unui gânditor reprezentativ pentru ceea ce înseamnă creativitatea românească în filozofie, d-l prof. univ. dr. Ștefan Afloroaei, autorul unor lucrări care au făcut școală și discipolat în rândurile noii generații de filosofi români. Iată câteva titluri de lucrări: Ipostaze ale raţiunii negative, Scenarii istorico-simbolice (1991); Întâmplare şi destin (1993); Lumea ca reprezentare a celuilalt  (1994); Cum este posibilă filosofia în estul Europei (1997); Metafizica noastră de toate zilele (2008);  Privind altfel lumea celor absurde (2013). Ultimul titlu, recent apărut la Editura Humanitas, va fi luat ca amorsă pentru dezbaterea pe care v-o propun în această săptămână.


sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Ediția din 9 nov. 2013. De la cultivarea tradiției la îndrăzneala ideilor. Filozofia românească azi


Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica 

În contextul împlinirii a 150 de ani de existență a Universității din București, Facultatea de filozofie a inițiat o serie de manifestări științifice, cu un pregnant caracter evaluativ, menite să răspundă la multiplele provocări legate de tensiunea dintre cultivarea tradiției interne de gândire – ce conferă în orice cultură reflexivă nucleul identității de sine - și o serie de investigațiile filosofice „avangardiste” care tind să „rușineze” sau chiar să suprime legătura cu trecutul.
Tensiunea „trecut vs. prezent” s-a strecurat, pare-se, în chiar titlul simpozionului Hermeneutica ideii de filosofie românească, organizat între 8-9 noiembrie 2013 de către „Centrul de cercetare a Istoriei Ideilor filosofice” al Facultății de filozofie, manifestare științifică la care au participat nu doar universitari ori cercetători profesionalizați în domeniu, nume de notorietate în gândirea românească actuală, ci și un număr semnificativ de doctoranzi, masteranzi și chiar studenți pasionați de cercetarea fenomenului filosofic românesc.
Ediția de astăzi a întâlnirii noastre, vă propune o dezbatere plecând de la acest veritabil dialog între generații filosofice, cu scopul de a întrezări un răspuns la întrebarea tuturor întrebărilor: încotro filosofia românească?
Invitatul emisiunii este d-l conf. univ. dr. Viorel Cernica, organizatorul acestui simpozion, unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei gândirii românești. 


marți, 29 octombrie 2013

Ediţia din 2 nov. 2013. Între viaţă şi operă. Către un Eminescu al zilelor noastre

Invitat: dr. Cătălin Cioaba 


„Un om complet, într-o vreme în care ceia ce este necesar pentru noi este această refacere a omului complet, pe care timpurile noastre l-au sfărâmat în fragmente, distrugând omenirea în însăşi esenţa ei iniţială şi definitivă.“ (Nicolae Iorga)

„Refacerea omului complet“, datoria culturală pe care o avem faţă de Eminescu, hotărnicită ferm de Nicolae Iorga, începe să prindă viaţă, chiar sub ochii noştri, într-un mod de-a dreptul miraculos. Astfel,  corespondenţa inedită a lui Mihai Eminescu cu Veronica Micle, această incredibilă restituire documentară, precum şi împlinirea recentă a visului lui Noica de restitutio in integrum a manuscriselor „omului deplin al culturii noastre” sunt fapte culturale ce nu pot fi explicate prin cauzalităţi sociologice ori statistici culturale.
Din această perspectivă a miraculosului trebuie să vedem şi recentul volum de texte antologate, de aproape şase sute de pagini, apărut săptămâna trecută la Editura Humanitas, Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţii spusă de contemporani – selecţie, note, cronologie şi prefaţă de Cătălin Cioabă – volum ce pune în faţa noastră, în multiple oglinzi reflexive, un Eminescu despre care nu ne-a vorbit nimeni în şcoală.
Spectaculosul reorganizării într-un ansamblu coerent şi într-un singur volum a tuturor textelor de amintiri ale contemporanilor lui Eminescu, risipite de-a lungul anilor în fel de fel de publicaţii, ne va constrânge, în multe privinţe, să ne revizuirea opiniile şi credinţele noastre despre puterea unui om care a trăit ca şi noi, cu bucurii şi suferinţe, dar al cărui nume a devenit eponimul unei culturi.
Care sunt dominantele pe care le putem extrage din mărturiile celor care l-au cunoscut pe Eminescu? Ce raport putem stabili acum, după apariţia acestui volum, între viaţă şi operă? Cum era perceput Eminescu de contemporanii săi: doar ca poet şi ca ziarist? Preocupările de filozofie ale lui Eminescu erau cunoscute contemporanilor săi? Nu cumva imaginea de filosof a lui Eminescu a fost adăugată, după studiul manuscriselor şi apariţiei seriei de opere, de către posteritate? 

Cu aceste întrebări îl vom „iscodi“ (un cuvânt preferat de Eminescu) pe invitatul emisiunii d-l Cătălin Cioabă. 


joi, 24 octombrie 2013

Ediția din 26 oct. 2013. Între exactitate și rigoare. Modele ale cunoașterii (științifice) în dispută.

Invitat: cercet. șt. dr. Marius Augustin Drăghici  


Atitudinile noastre față de științele exacte sunt, într-o mare măsură, reciproc contradictorii.
Pe de o parte, încrederea noastră în puterile acestora este aproape magică. Călătorim în cosmos, scrutăm secretele vieții, explorăm integral planeta și producem tehnologii care devansează cu mult trebuințele noastre elementare. Prin urmare, nu există nici un motiv de îndoială că aceste științe produc nu doar o cunoaștere exactă și obiectivă, ci chiar un model universal pentru orice activitate intelectuală care formulează pretenții de cunoaștere și adevăr.
Pe de altă parte, suntem cu toții sceptici că știința ar putea descifra, de pildă, scopul vieții și morții noastre. Lipsa de temei a vieții noastre individuale și moartea ca non-sens absolut fixează, pare-se, într-un mod definitiv, bariere peste care științele exacte nu mai pot trece. Explicațiile științifice se opresc în față unei remarci de genul: „Nu mă înspăimântă moartea, ci veșnicia ei” (Nicolae Iorga).
Ce soluții avem la dispoziție pentru „îmblânzirea” acestor atitudini duale? Există alternative la modelul cunoașterii avansat de științele exacte?  Doar cunoașterea „ în genul științei” este veritabilă?
Întâlnirea din această săptămână vă propune un periplu filosofic în lumea „metaforelor duale” produse de succesul și limitele științelor exacte: explicație vs. înțelegere, exactitate vs. rigoare, „vederea exterioară” vs. „vederea interioară”, adevăr vs. sens, certitudine vs. interpretare etc.

Invitatul emisiunii este d-l dr. Marius Augustin Drăghici, prestigios cercetător la Institutul de filozofie și psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, unul dintre cei mai buni cunoscători ai disputelor filosofice actuale legate de dihotomia: științe ale naturii - științe socio-umane.  


marți, 15 octombrie 2013

Ediția din 19 oct. România și Japonia. Cercetări filosofice și dialog intercultural





Invitat: lector univ. dr. Emanuel-Mihail Socaciu

Filosofia universitară românească a devenit, mai ales în ultimul deceniu, terenul unor spectaculoase experimente intelectuale realizate prin intermediul departamentelor și centrelor de cercetare academică, racordate la investigații filosofice cu o tematică transnațională, globală și interculturală. Se produc astfel, sub ochii noștrii, o serie de parteneriate filosofice, pe care nici cei mai vizionari filosofi români nu le-ar fi putut anticipa în urmă cu două, trei decenii, chiar dacă erau la curent cu multiplele prefaceri din cultura reflexivă a lumii.
Ei bine, despre astfel de investigații, în „tandem filosofic”, vom discuta plecând de la parteneriatul dintre Centrul de Etică Aplicată și Filozofie de la Universitatea Hokkaido din Sapporo, Japonia (director, prof. Shunzo Majima), și Centrul de Cercetare în Etică Aplicată al Universității din București (director, prof. Valentin Mureșan), concretizat, într-o primă etapă, prin apariția a două volume de cercetări - ce antologhează contribuția teoretică a unor filosofi români și japonezi la provocările eticii aplicate – ce au văzut, concomitent, lumina tiparului atât în România cât și în Japonia.
Care sunt punctele de contact tematic și metodologic dintre filosofia japoneză actuală și recentele cercetări filosofice românești din domeniul eticii aplicate? Aceasta este principala întrebare la care va încerca să răspundă ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.    
Ne bucurăm de prezența în studio a unuia dintre editorii acestor volume, d-l lector univ. dr. Emanuel-Mihail Socaciu, un reprezentant de frunte a noii generații de filosofi români profesionalizați în diversele tematici ale filosofiei morale și politice. Proiectele de cercetare interdisciplinară a normelor, inițiate de invitatul nostru, despre care vom vorbi în deschiderea emisiunii, ilustrează ideea că abordările filosofice de „avangardă” au depășit în România faza aspirațiilor intelectuale, pentru a atinge vârfuri ale unor realizări incontestabile. ( a se vedea: http://www.normev.ro/despre-proiect)


miercuri, 9 octombrie 2013

Ediția din 12 oct. Dileme ale cunoașterii vizuale. Știm ceea ce vedem sau vedem ceea ce știm?

 Invitat: conf. univ. dr. Cristian Nae 

„A vedea” este, probabil, unul dintre cele mai înșelătoare verbe din vocabularul limbilor europene.
Pe de o parte, actul vederii este asimilat pretutindeni cu cel al cunoașterii veridice, nemediate de alți factori perturbatori. Privim lucrurile și le vedem așa cum sunt ele pentru că, știm cu toții, „imaginile nu mint”. „Am văzut cu ochii mei” este, fără îndoială, una dintre cele mai credibile probe pe care le putem aduce în sprijinul prezumților noastre.  
Pe de altă parte, verbul „a vedea”, cum argumentează o serie de filosofi contemporani, este strict dependent de educație, istorie și cultură. Vedem în lucruri ceea ce am învățat să vedem. Dacă nu suntem microbiologi, de pildă, chiar dacă privim prin lentilele unui microscop nu vom „vedea” niciodată  structura internă a unui microorganism.
În sfârșit, există și un regim expresiv de funcționare a „vederii”, nu doar cognitiv. Ochiul este legat și de suflet, de „simțire”, nu doar de gândire. Când privim un tablou drag nouă, nu vedem un obiect, ci intuim în el valoarea frumosului.
Cum se îmbină aceste fațete diferite ale lui „a vedea” în lumea noastră dominată de cultura vizuală și de valorile lui „homo videns”? Ce legătură există între „vedere” și interpretare? Ce este „natural” și ce este „cultural” în privirea noastră?
Acestea sunt întrebările sugerate de o insolită carte de analiză critică a teoriilor filosofice ale artelor vizuale, semnată de către d-l Cristian Nae, filosof, teoretician și critic de artă, conf. univ. dr. la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, invitatul ediției din această săptămână a Izvoarelor de filozofie.


marți, 1 octombrie 2013

Ediția din 5 oct. Condiția intelectualului român în Europa Unită. Perspective ale sociologiei și filosofiei culturii


Invitat: prof. univ. dr. Constantin Schifirneț

„Sensul modern al intelectualului referă la persoana cu activitate de creare şi diseminare a ideilor, a conceptelor ştiinţifice, dar şi la implicarea sa în schimbarea socială. Trei condiţii fac dintr-o persoană intelectual: specialitatea, dimensiunea civică, atitudinea critică.  Proprie intelectualului este analiza raţională, cu argumente şi fără prejudecăţi a realităţii. Un intelectual este deschis la inovaţie şi la noutate, la spiritul critic faţă  de producţia culturală şi ştiinţifică. Intelectualul este cel care extinde cunoaşterea în toate domeniile. Din acest unghi s-a spus că definirea intelectualilor este mai puţin importantă decât modul cum ei înşişi se autodefinesc în condiţii istorice particulare”.
Cu aceste înțelesuri ale „intelectualului” precizate conceptual într-un articol recent apărut, de către invitatul emisiunii, cunoscutul sociolog și filosof al culturii Constantin Schifineț, vă propun să ne interogăm împreună asupra rolului intelectualității românești în contextul Europei Unite.
Ideea unei „națiuni de cultură”, impusă în spațiul public de Titu Maiorescu și preluată apoi de către toți intelectualii creativi, emblematici pentru cultura națională interbelică, este relevantă și pentru intelectuali români de astăzi formați în cultul valorilor transnaționale și globale? S-au produs după 2007, anul aderării României la UE, schimbări semnificative în agenda reflexivă a intelectualilor români? Care sunt idealurile creative și civice spre care privesc astăzi, în perioada „postaderare”, intelectualii români?
Acestea sunt, deopotrivă, întrebările și provocările ediției din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor. Astept ca de obicei mesajele și întrebările dvs.  


luni, 23 septembrie 2013

Ediția din 28 sept. 2013 Filosofia în era globalizării. Impresii de la cel de-al XXIII-lea Congres Mondial de Filosofie



Invitat: prof. univ. dr. Viorel Guliciuc 

„Filosofia ca cercetare și mod de viață”. Sub semnul acestei credințe de sorginte socratică – „o viața ne-examinată nu merită trăită” formulată de Socrate în dialogul Criton -  s-au desfășurat în Grecia, la Atena, lucrările celui de-al XXIII-lea Congres Mondial de Filozofie, de departe, cel mai important evenimentul filosofic din anul 2013.
          Evenimentul a captat, firește, interesul profesioniştilor gândirii din întreaga lume și, deopotrivă, interesul publicului cultivat de pretutindeni, întrucât tema aflată în dezbatere invită la o reflecţie ce trece dincolo de cercul strict al specialiştilor. Simplu spus, vorba lui Rousseau, nimeni nu are un suflet atât de cadaveric, încât să reprime în sinele lăuntric reflexivitatea naturală a gândirii ce se manifestă precum respirația ori bătăile inimii.
Reflectat în presa din întreaga lume, inclusiv în publicațiile românești – a se vedea inspiratul articol Măslinul filosofiei semnat de scriitoarea Doina Cernica în paginile revistei „Cultura” http://revistacultura.ro/nou/2013/08/maslinul-filosofiei - lucrările acestui congres au depășit, pare-se, ca amploare și intensitate a dezbaterilor, anterioarele ediții desfășurate la Seul, Istambul și Boston, semn că filosofia nu se află în criza care s-a generalizat la scară planetară. Prezența unor celebrii filosofi precum Jurgen Habermas, Umberto Eco, William L. McBride etc. au dat un plus de interes lucrărilor congresului, iar diversitatea temelor și subiectelor aflate în dezbatere au ilustrat ideea că filosofia este, într-adevăr, și cercetare și mod de viață ( vezi site-ul XXIII World Congress of Philosophy, http://www.wcp2013.gr/en/)
Invitatul emisiunii este d-l prof. univ. dr. Viorel Guliciuc, Universitatea „Ștefan cel Mare”  Suceava, unul dintre cei mai activi și dinamici filosofi români, prezent la lucrările acestui congres atât în calitate de referent cât și de moderator.  
Vă aștept ca de obicei cu intrebări și comentarii la cunoscutele telefoane ale RRC și, fireste, cu opinii pe care le puteri posta pe blog.  


sâmbătă, 13 iulie 2013

Edițiile 15 iulie – 7 septembrie 2013. Program de redifuzări


Dragi prieteni,
Între 15 iulie și 7 septembrie, emisiunea Izvoare de filozofie vă propune o serie de redifuzări, pe care le puteți (re)asculta, firește, pe lungimile de undă ale postului de Radio România Cultural, ori accesând înregistrările audio existente pe acest blog.

Planificarea acestor redifuzări este următoarea:
20 iulie – Pagini filosofice inedite. Vasile Băncilă despre Nae Ionescu. Invitat: cercet şt. Dora Mezdrea 
27 iulie - Filosofi şi scrieri filosofice în arhivele CNSAS. Invitat: cercet şt. Dora Mezdrea 
3 august - Tehnologiei scrisului - un nou domeniu de investigații filosofice.  Invitat: conf. univ. dr.  Manuela Ungureanu
10 august - Natura umană în declin? Ipoteze şi dezbateri interdisciplinare actuale. Invitat: lector univ. dr. Corina Matei 
17 august - În căutarea sinelui. Explorări filosofice în lumea reflexivității românești. Invitat: prof. univ. dr. Ion Dur 
24 august  - Gaston Bachelard: între știință și reverie. Radiografia unei gândiri paradoxale. Invitat: prof. univ. dr.  Ionel Bușe
31 august -  Parteneriate filosofice în dialog: Universitatea din București și  New York University. Invitat: prof. univ. dr. Mircea Dumitru
7 septembrie - Provocările formative ale valorilor…tradiționale. Perspective ale filosofiei educației. Invitat: prof. univ. dr. Emil Stan

PS. ANUNȚ IMPORTANT - Unii dintre dvs. mi-au semnalat că o serie de înregistrări audio ale emisiunilor din anul 2011, postate pe blog, au dispărut. Vă anunț că situația s-a remediat și, prin urmare, fiecare postare de emisiune este însoțită acum de înregistrarea audio corespunzătoare. Înregistrările, cum veți remarca, nu sunt supuse unor postprocesări audio. Ni s-a părut firesc ca înregistrarea postată să reproducă întocmai atmosfera și condițiile de realizare a tipului de emisiune, „dezbatere în direct”.

luni, 8 iulie 2013

Ediția din 13 iulie 2013. Filosofie și erudiție. O evocare a gânditorului și cărturarului Aram Frenkian



Invitat: acad. Gheorghe Vlăduțescu

Ediția din această săpmână a întâlnirii noastre vă propune o evocarea a personalității lui Aram Frenkian (1898-1964), de la a cărui naștere s-au împlinit, recent, 115 ani.

Filosof și poliglot, Aram Frenkian „a fost, poate, cel mai de seamă clasicist din spațiul noastru de cultură, cuprinzând cam tot ce se putea cuprinde, de la Homer la Plotin.  Avea însă o predilecție aparte pentru timpul <auroral> și pentru acela <crepuscular>, zicând, de altfel, că filosofiile post-aristotelice l-au atras. Totuși, nu numai, dar care l-au cunoscut, știu câtă sfiiciune punea în mărturisirea impresionantei sale cunoașteri a culturii vechilor greci și nu numai. Mulțimea cunoștințelor, acea polymatheia, care îl irita, la vremea sa pe Heraclit, era însoțită, sever supravegheată mai curând, de înțelegere. Poate, scrierile sale se supun, fiecare, unei idei. Frenkian nu lasă informația liberă; mijloc, doar, era făcută să participe la o demonstrație” (Gheorghe Vlăduțescu).  

Invitat în studio este d-l acad. Gheorghe Vlăduțescu. Domnia sa ne propune, alături de pertinente evaluări filosofice, o serie de rememorari ale întâlnirilor personale, formative pe linie clasicistă, cu acest mare savant și enciclopedist pe care-l evocăm într-un portret radiofonic: Aram Frenkian. 


joi, 4 iulie 2013

Ediția din 6 iulie. Incursiuni în logica…inimii. Reconfigurări conceptuale în antropologia filosofică actuală

Invitat: dr. Huian (Albu) Georgiana

Încercările de înțelegere a ființei noastre ca întreg au gravitat, mai ales de la Kant încoace, în jurul unor concepte investite cu rol axiomatic și unificator: subiect, substanţă gânditoare, eu, interioritate, conştiinţă, intenţionalitate, intelect, corp etc. Rând pe rând, aceste concepte au devenit axiome ale înțelegerii de sine omenești, fapt pe care-l putem identifica în sute de cărți și mii de articole grupate în biblioteci sub eticheta: „antropologie filosofică”.
Numai că, fapt paradoxal, pe măsură ce avansăm, cu ajutorul acestor concepte, în cunoașterea de sine, ființa noastră se ascunde tot mai mult, adeverind parcă spusele lui Blaga: misterul lumii sporește pe măsură ce ne apropriem de el!
Ei bine, în dezbaterea din această sâmbătă va propunem un itinerar insolit de înțelegere a omului, amintind de celebrele cuvinte ale lui Pascal: „inima are rațiunile sale pe care rațiunea nu le cunoaște”.
Pretextul dezbaterii îl constituie cercetările recente întreprinse de către d-na Huian (Albu) Georgiana, invitata noastră în studio, asupra unei vechi tradiții culturale, filosofice, teologice și intelectuale europene, care socotea că „inima” este principalul nostru organ de cunoaștere. În „inimă”, și nu în „rațiune”, cum credem noi, se află, pare-se, centrul cunoașterii veritabile, capacitatea noastră instantanee de a deosebi adevărul de fals și binele de rău și, mai mult decât atât, doar prin „cunoașterea cardiacă”, ca „vedere” a lui Dumnezeu, am putea descifra misterul vieții și al morții.
D-na Huian (Albu) Georgiana este o reprezentantă de vârf a tinerei generații de filosofi români, aflate în plin proces de afirmare publică. Domnia sa a absolvit două facultăți: Facultatea de filosofie și Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia de Filologie Clasică, Universitatea din Bucureşti. Studiile de licență au fost urmare de o serie de specializări și masterate în filozofie și teologie: stagii de specializare în Germania, la Universitatea din Tubingen, masterat la Universitatea din Louvain, Belgia, specializarea studii europene, masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Secția Doctrină și Cultură. De curând, invitata noastră și-a susținut un doctorat în cotutelă, Universitatea din București, Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, îndrumător filosoful Jean-Luc Marion), cu mențiunea très honorable, pe o temă apropiată subiectului pe care-l vom dezbate în emisiune: Rolul inimii în edificarea subiectivității și a intersubiectivității augustiniene.


joi, 27 iunie 2013

Ediția din 29 iunie De la pasiune la specializare. O dezbatere privind cercetările profesionalizate în domeniul filosofiei româneşti


Invitat. conf. univ. dr. Viorel Cernica 

Unul dintre cele mai semnificative fenomene ce se petrec în cultura noastră reflexivă actuala îl constituie inițierea de cercetări profesionalizate în domeniul istoriei filosofiei românești, segment de investigații teoretice lăsat, decenii întregi, la voia întâmplării. Faptul ca atare, merită o analiză de detaliu, mai ales că însăși ideea de „filozofie românească” a fost contestată chiar din interiorul celor care au practicat, paradoxal, în mod creativ filosofia.
Vă mai aduceți aminte de spusele lui Nae Ionescu? „Filosofia românească în forma ei cultă, nu există. Și e foarte probabil că  nu va exista încă multă vreme de aici înainte...Filosofia românească nu va începe să se constituie decât în clipa în care va pătrunde ideea că o filosofie valabilă pentru toți și totdeauna nu e bună de nimic”.
Cum și când s-a trecut de la pasiunea pentru analiza gândirii românești, la constituirea unei veritabile specializări filosofice în acest domeniu? Ce structuri instituționale (secții de cercetare, reviste de specialitate, congrese și simpozioane etc) sunt implicate în acest segment de analiză filosofică? Care sunt cele mai importante proiecte și care este anvergura lor? În final, oare în ce orizont de timp vom avea la dispoziție o istorie „completă” a filosofiei românești?
Acestea sunt întrebările la care este invitat să răspundă d-l conf. univ. dr. Viorel Cernica la Facultatea de filosofie a Universității din București și coordonator al Secției de istorie a filosofiei românești, din cadrul Institutului de filozofie și psihologie „Constantin Radulescu-Motru, al Academiei Române.  


miercuri, 19 iunie 2013

Ediția din 22 iunie. Mari teme ale postmodernității filosofice. Societatea de consum – un concept ideologic?


Invitat: Oana Camelia Șerban 

Datele privind creativitatea în filozofie au cunoscut în timpurile noastre, între atâtea altele, prin raportare la venerabila tradiție filosofică, schimbări semnificative în privința sexului și vârstei.
În primul rând, filosofia nu mai este un domeniu rezervat în exclusivitate bărbaților. Nume de femei-filosof, precum Hannah Arendt, Elizabet Anscombe ori Simone de Beauvoir etc., au ilustrat ideea că producerea noului în filozofie nu se află într-o legătură necesară cu sexul masculin.
În al doilea rând, creativitatea în filozofie nu mai este astăzi apanajul „experiențelor crepusculare” ce survin odată cu maturitatea deplină și care se împlinesc, nu-i așa, „apoteotic”, la vârsta „înțelepciunii”. Căci, echipele de cercetare în filozofie, oriunde în lume, se sprijină masiv pe munca de investigație a studenților și doctoranzilor, în vreme ce „directorii de proiecte”, profesori și, deseori, filosofi consacrați universitar și academic, „îndrumă” „conduc” și „controlează”.
            Ei bine, ediția din această săptămână a Izvoarelor de filozofie, ilustrează din plin schimbarea semnalată, întrucât în studio va fi prezentă d-na Oana Camelia Șerban, proaspăt absolventă de filozofie (promoția 2013), eseistă, scriitoare și jurnalistă. La doar douăzeci și doi de ani, invitata noastră a publicat trei volume de poezii, Camelii fără puls, Editura Omega, 2007, Silogismele Agape-ului, Editura Vega , 2008, Sofisme pentru Calliope- Scurt tratat despre monadele poeziei, Editura Lorilav 2010. Volumul de eseistică Așa a fost, se-ntâmplă-n viață, Editura EditGraph, 2012 și incitanta lucrare de investigații filosofice interdisciplinare, Moartea fericirii light: De la reforma etică spre metafora estetică, Editura Ars Docendi, București, 2012, argumentează ideea că, în ordinea creativității, forța imaginației concurează „experiența".
            Subiectul dezbaterii propune o privire critică, din interiorul postmodernității filosofice, a contextului și idealurilor de viață nutrite de societatea de consum și sintetizate în irepresibilul îndemn: fiți fericiți!


vineri, 14 iunie 2013

Ediția din 15 iunie. Un proiect filosofic grandios. Operele lui Leibniz în limba română

Invitat: conf. unv. dr. Adrian Niță


Aspirațiile universaliste ale culturii filosofice românești, par a lua un chip tot mai consistent, pe măsură ce micile comunități românești de profesioniști sunt integrate în marea infrastructura internațională de cercetări și investigații filosofice. Vom ilustra această idee printr-o dezbatere prilejuită de înființarea recentă a „Societății Leibniz din România”, o asociație filosofică ce își propune, între altele, traducerea a nu mai puțin de douăzeci de volume din opera celui mai erudit filosof din secolul al XVII-lea: Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716) ( a se vedea, http://www.adriannita.ro/index.php/ro/blog/105-societatea-leibniz).
Dezbaterea pe care v-o propun, ia ca amorsă spaima pricinuită teologului și logicianului Antoine Arnauld care se pronunța asupra lucrării lui Leibniz Discurs asupra metafizicii în termenii următori: „Găsesc în aceste meditații atâtea lucruri care mă înspăimântă și pe care, dacă nu greșesc foarte tare, întreaga omenire le va găsi atât de șocante, încât nu prea văd la ce-ar putea sluji o scriere care în mod evident va fi respinsă de întreaga lume”.  
Oare, cum împacă Leibniz atotputernicia lui Dumnezeu, tema temelor filosofiei scolastice, cu supremația rațiunii de care s-a înspăimântat atât de rău Arnauld?
Iată provocarea cu care se va confrunta d-l conf. univ. dr. Adrian Niță, Președintele „Societății Leibniz din România”, invitatul ediției din aceasta săptămână a Izvoarelor de filozofie.


vineri, 7 iunie 2013

Ediția din 8 iunie 2013. Heidegger și Wittgenstein. O întâlnire la răscruce de gânduri

Invitat: dr. Cătălin Cioabă 


Dezvoltările filosofice actuale stau, în mare măsură, sub semnul stilurilor divergente de gândire produse de Martin Heidegger și Ludwig Wittgenstein, autorii care au „reinventat” filosofia printr-o schimbare radicală de vocabular, tematici și de reprezentări asupra tradiției reflexive europene. Divergența dintre aceste stiluri a devenit chiar una „instituțională”, de vreme ce diversele departamente de filozofie, din mai toate universitățile lumii, urmează fie „tradiția continentală”, fie „tradiția analitică” corespunzătoare marilor instituiri filosofice produse de către Heidegger și Wittgenstein.
Consecințele unei astfel de divizări sunt, cum se știe, multiple. Între acestea, putem include și faptul paradoxal că, de cele mai multe ori, doar filosofii se întâlnesc între ei, nu și filosofiile pe care aceștia le practică.
Cum este posibilă o întâlnirea între aceste stiluri divergente de practică filosofică profesională? Riguros vorbind, îi putem gândi pe Heidegger și Wittgenstein împreună?
Aceasta este provocarea asupra căreia ne vom concentra în ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.
         Pretextul dezbaterii ni l-a oferit ultima lucrare semnată de către d-l Cătălin Cioabă, recent apărută la Editura Humanitas, Filosoful și umbra lui. Turnura gândirii la Martin Heidegger și Ludwig Wittgenstein, lucrare ce ne propune un îndrăzneț experiment conceptual de întâlnire, la răscruce de gânduri, între două filosofii ce se percep pe sine în raporturi opozitive.   

marți, 28 mai 2013

Ediția din 1 iunie. Arta ingenuă. Universul copilăriei în cercetări filosofico-pedagogice românești


 prof. dr. Maria Cosmina Dragomir 
prof. dr. Mădălina Gheorghe Tănase














prof. dr. Adriana Brăileanu 


În cultura reflexivă românească se produce, chiar sub ochii noștri, unul dintre cele mai insolite fenomene intelectuale, generat de faptul că practicile artistice sunt continuu examinate de cercetări teoretico-filosofice profesionalizate și inițiate, paradoxal, de către artiștii înșiși. Căci, de curând, o serie de practicieni ai artei au dobândit, pe lângă techne-ul creației, suprinzătoare competențe teoretice și hermeneutice pe măsură ce și-au susținut doctorate în diverse domenii umaniste, inclusiv în filozofie, fapt care a produs o nouă alianță între artă și filosofia artei.
Ediția din această săptămână va ilustra acest fenomen insolit de naștere a unui nou tip de artist, artistul-teoretician, aducând în prim plan datele si rezultatele unor investigații filosofico-pedagogice întreprinse asupra „artei infantile”, de către un grup informal de cercetare, din compunerea căruia fac parte Maria Cosmina Dragomir, dr. în arte vizuale, Adriana Brăileanu, dr. în filozofie și Mădălina Gheorghe Tănase, dr. în filozofie.
Este arta copiilor o formă de artă autentică și încadrabilă conceptului, „operă de artă”? 
Iată întrebarea fundamentală la care va încerca să răspundă această emisiune, pe care o dedicam Zilei Internaționale a Copilului.

sâmbătă, 25 mai 2013

Ediția din 25 mai. Între permanență și schimbare. Filosofia artei în noi contexte situaționale




Unul dintre cele mai percutante paradoxuri ale gândiri filosofice contemporane, constă în faptul că paradoxul însuși a devenit o temă centrală de reflecție. Într-o lume care are nevoie de repere intelectuale, morale și estetice, filosofii vorbesc despre „sfârşitul istoriei”, „înfrângerea gândirii”, „moartea filosofiei” ori „moartea artei”, cu convingerea că acest discurs catastrofic ar putea avea efecte benefice asupra conștiinței noastre atât de tulburate de iureșul vieții în care trăim. 
Cum se explică faptul că cei mai de seamă profesioniști ai filosofiei, fapt pe care-l întâlnim de altminteri în toate investigațiile de tip umanist, au devenit justiţiari chiar cu propriul lor domeniu de exercițiu intelectual? Cultura umanistă și-a epuizat oare sensul şi mesajul înălţător, filosofic, estetic, moral ori formativ, din moment ce pasiunea pentru critică și paradox s-au generalizat la scara întregii lumi globale?
Iată întrebările la care va încerca să răspundă ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor. Pretextul dezbaterii îl va constitui un proiect interdisciplinar de cercetare intitulat, Artă. Consum. Finitudine,  finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, proiect în care filosofii, medicii și artiștii plastici se întâlnesc pentru un schimb de cunoaștere, tematizând de la ceea ce împărtășesc în comun: pasiunea pentru artă și reflecție filosofică.
Suntem onorați de prezența în studio a d-nei asist. univ. dr.  Raluca Oancea și a d-lui Cristian Iftode, lector univ. dr., coparteneri în acest incitant proiect de practică artistică și reflecție filosofică. 

sâmbătă, 18 mai 2013

Ediția din 18 mai 2013. „Meșteșug” versus „inspirație”. Conexiuni interpretative (ne)filosofice actuale


Invitat: Rareș Mihăilescu 


Filosofia artei a devenit, mai ales în ultimul deceniu, terenul unor spectaculoase dispute legate de vechile dileme enunțate încă de gândirea greco-latină: chnē versus enthousiasmos, respectiv ars versus ingenium, în traducere liberă, „meșteșug” versus „inspirație”. Faptul este pe deplin explicabil pentru că de la Platon și până la Croce, Hartmann ori Heidegger, cele două perspective interpretative duale ale faptelor emoționale ale omului – perspectiva productivă și perspectiva creaționistă – s-au înfruntat continuu, oferindu-ne mai degrabă un „spectacol” fascinant al gândirii, decât rezultate semnificative în planul cunoașterii. Probabil că această indecizie a teoreticienilor l-a îndemnat pe Picasso să formuleze celebra frază: „Inspirația există, dar trebuie să te găsească muncind”.
Ce noutate în cercetarea acestei vechi și încăpățânate probleme ne aduce ultimul deceniu? Simplu spus, filosofii au devenit cu mult mai atenți la ceea ce spun artiștii înșiși despre „meșteșug” ori „inspirație”, în chiar procesul viu de realizare a actului artistic. Opțiunea de a-i interoga pe artiștii însiși, în variatele probleme de filozofie artei, a devenit acum atât de răspândită, încât ea a fost transformată într-o veritabilă „metodologie experimentală” a unor investigații filosofice actuale. 
Ediția din această săptămână vă propune un astfel de experiment intelectual, pentru că invitatul nostru în studio este un practician al artei și nu un filosof teoretician. Este vorba despre d-l Rareș Mihăilescu, unul dintre cei mai reprezentativi artiști români, aparținând actualei generații tinere de interpreți afirmați profesional în cele mai selecte medii artistice internaționale. Domnia sa este violoncelist în „Filarmonica Olandei de Sud”. A studiat în România cu Aurel Niculescu și, apoi, la Conservatorul Regal din Haga cu profesorii Dimitri Ferschtman si Harro Ruijsenaars. A colaborat cu celebra “Schönberg Ensemble”, iar din unde a 2006 face parte din ansamblul “Cello 8ctet Amsterdam” (fost Conjunto Iberico), concertand în Europa, America și Asia. Activitatea orchestrală include colaborări cu Gustav Mahler Jugendorchester, Rotterdam Philharmonic Orchestra si Residentie Orkest (Haga).