luni, 19 noiembrie 2012

Ediţia din 24 nov. Eveniment editorial. Capodopera lui Schopenhauer în limba română







Prof. univ. dr. Radu Gabriel Pârvu 

O ţinută grafică impecabilă, două volume impresionante, peste 1250 de pagini. Acestea sunt datele editoriale ale unuia dintre cele mai importante evenimente filosofice din anul acesta, la care vom asista, în aceasta săptămană, la Târgul Gaudeamus: traducerea capodoperei lui Arthur Schopenhauer, Lumea ca voinţă şi reprezentare, lucrare ce vede lumina tiparului românesc la Editura Humanitas, în mod cu totul straniu, la o distanţă de aproape două sute de ani de la apariţia ei în limba germană.
Cum se explică această întârziere, în condiţiile în care numele lui Schopenhauer este, pe urmele lui Eminescu şi Maiorescu, atât de des invocat în cultura noastră umanistă, filosofică şi literară?
Motivele nu sunt încă evidente şi probabil că istoricii culturii reflexive româneşti vor formula un răspuns întemeiat la această provocare. Până atunci însă, dacă privim doar dintr-o perspectivă editorială, ne dăm seama că, cel puţin la început, volumul de muncă implicat într-o astfel de traducere putea părea oricui descurajant. Căci cine se încumetă, azi, să investească ani de strădanie intensă şi concentrare „doar” pentru o traducere, fie ea şi din Schopenhauer?
Ei bine, iată că acum, după atâta aşteptare, Lumea ca voinţă şi reprezentare şi-a găsit un traducător în limba română, dispus să dăruiască ani buni din viaţă în beneficiul culturii noastre filosofice, în persoana d-lui  dr. Radu Gabriel Pârvu, profesor universitar la Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti, un nume des întâlnit  în paginile de gardă ale unor alte traduceri din limba germană aparţinând celebrilor filozofi, Kant, Schelling, Fichte, Hegel, Dilthey etc. ori ai marilor autori de beletristică cum ar fi Kafka ori Gülich. De altminteri, domnia sa este cunoscut şi publicului iubitor de filozofie românească prin lucrarea Paradigme culturale complementare: Noica şi Cioran, apărută în 2008, la Editura Institutul European. 
Cum se explică celebritatea de care se bucură Schopenhauer în întreaga lume? Sunt valoroase oare ideile sale metafizice, celebrul lui pesimism, or viziunea atât de răspândită despre geniu şi nebunie? Nu cumva sinceritatea sa dezarmantă şi critica „filosofilor de şcoală” impresionează astăzi? În final, în ce-ar consta filozofia de viaţă pe care ne-o propune Schopenhauer, despre care vorbesc laudativ toţi comentatorii, în condiţiile în care Schopenhauer însuşi a trăit, pare-se, în dezacord cu propria sa gândire?
Sunt câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem în ediţia din această săptămână a Izvoarelor de filozofie.
Suntem onoraţi de prezenţa în studio a d-lui Radu Gabriel Pârvu, secondat de redactorul acestei faimoase cărţi, cunoscutul traducător şi eseist, Cătălin Cioabă.

miercuri, 14 noiembrie 2012

Ediția din 17 nov. Gaston Bachelard: între știință și reverie. Radiografia unei gândiri paradoxale


Gaston Bachelard (sursa: bude-orleans.org)


Invitat: prof. univ. dr. Ionel Bușe 

„Când am trecut de la practica predării științelor la filozofie, nu mă simțeam prea fericit, așa cum sperasem. Am căutat în van rațiunea insatisfacției mele, până în ziua în care, în ambianța familiară a lucrărilor practice de la Facultatea din Dijon, am auzit un student vorbind de universul meu pasteurizat. A fost pentru mine ca o iluminare. Asta era, deci: un om nu poate fi fericit într-un univers sterilizat. Trebuia cât mai curând să fac să mișune microbii pentru a readuce viața. Am alergat la poeți și m-am angajat la școala imaginației”.
Aceste fraze exprimă, pare-se, cele două itinerarii de gândire, raționalitatea științifică și puterea imaginației poetice, pe care filosoful francez Gaston Bachelard (1884-1962) le-a conceput ca fiind reciproc contradictorii și pe care, de cele mai mult ori, în mod paradoxal, le-a cultivat simultan.
Cum putem înțelege această gândire unică, coerentă cu sine, expusă de Bachelard într-o operă nemuritoare de reflecție, dar duală în expresia și conținutul ei? Cum se armonizează cercetările riguroase de filosofia științei, datorate omului de știință Bachelard, un profesionist al matematicii, fizicii ori chimiei, cu cercetările asupra imaginarului și a puterii minții de a crea orizonturi posibile, datorate unui alt Bachelard convertit la poezie, psihanaliză și vis? Cum putem trăi simultan în vis și în realitate, când ele nu-și corespund, oricât am vrea, reciproc? 
Sunt câteva dintre întrebările pe care profesioniștii filosofiei europene și le-au pus în multiple și variate întruniri publice dedicate comemorării, în această toamnă, a celor cincizeci de ani de la trecerea în eternitate a filosofului care a marcat decisiv, printr-o operă cu deschidere enciclopedică, spiritul științific și imaginativ european actual.
Ediția din această săptămână a emisiunii Izvoare de filozofie se aliniază și ea, în mod firesc, la acest travaliu reflexiv de înțelegere a contribuției lui G. Bachelard la descifrarea celui mai de seamă mister al ființei noastre omenești, creativitatea, programând în această sâmbătă o dezbatere pe tema: G. Bachelard – un filosof paradoxal.
Suntem onorați de prezența în studio a d-lui prof. univ. dr. Ionel Bușe, un cunoscător subtil al mediului filosofic francez și european și, într-un anumit sens, un continuator al manierei lui G. Bachelard de a înțelege și practica filosofia.  Domnia sa are puternice afinități cu atmosfera de gândire ce particularizează, în concertul reflexiv european, filosofia franceză actuală, ce-i datorează atât de mult lui G. Bachelard. Astfel, invitatul nostru a urmat între 1993-1995 cursurile de studii aprofundate la Universitatea Bourgogne din Dijon, Facultatea de Litere, specializarea: ,,philosophies de l’existence” și și-a susținut și al doilea doctorat (primul fiind obținut la Universitatea din București, coodonator acad. Gheorghe Vlăduțescu), ca bursier, la aceeași universitate franceză, sub coordonarea cunoscutului filosof Jean-Jacques Wunenburger.
            Aștept ca de obicei intervențiile dvs. radiofonice. 

marți, 6 noiembrie 2012

Ediția din 10 nov. 2012 Filosofie academică vs. reflecție liberă. Gândirea lui Nae Ionescu în evaluări actuale




Invitat: cercetător științific Dora Mezdrea

Apariția recentă al celui de-al patrulea volum, Cursuri de logică,  din seria de lucrări, Nae Ionescu, Opere complete, repuse în circulație culturală prin grija cunoscuților editori Dora Mezdrea și Marin Diaconu, ne dă posibilitatea acum, în prezentul punctual, să facem o serie de evaluări, la rece, ale gândirii lui Nae Ionescu, așa cum s-a împlinit ea de la catedră, prin predarea de cursuri în cel puțin două domenii majore: metafizică și logică.  
Posteritatea lui Nae Ionescu este, din această perspectivă, una de-a dreptul paradoxală. Nae Ionescu a fost la catedră, cum se știe, un adept al gândirii socratice și un adversar al ideii că actul liber și creator de filosofare ar putea fi transmis prin cuvinte scrise ce nu sunt însuflețite de conștiința vie a celui care rostește cuvintele respective. Din acest motiv, el a refuzat sistematic să-și publice cursurile, în ciuda insistențelor și presiunilor venite din toate părțile.
Ce s-a întâmplat după moartea sa, iarăși știm cu toții! Discipolii i-au publicat o parte dintre aceste cursuri (cele care fost stenografiate), iar Nae Ionescu a ajuns în fața posterității într-o postură pe care și-a refuzat-o sistematic toată viața: autor de tratate filozofice.  
Cum evaluăm acum, în față cu tratatele de metafizică și logică ale lui Nae Ionescu, acest conflict dintre gândirea vie și gândirea formulată, una dintre distincțiile fundamentale care traversează volumul al patrulea, Cursuri de logică, pe care-l vom lua ca pretext al dezbaterii noastre din această săptămână.
Suntem onorați de prezența în studio a d-nei cercetător științific Dora Mezdrea, autoarea unor lucrări impresionante dedicate personalității lui Nae Ionescu. Între acestea, lucrările Biografia Nae Ionescu, apărută în 4 volume  (peste 2500 de pagini)  și  Biobibliografie Nae Ionescu, (600 de pagini), ocupă un loc de prim plan în exegeza filosofică postdecembristă dedicată celei mai mai spectaculoase figuri intelectuale interbelice.