luni, 5 martie 2012

10 martie Criza modelelor? Controverse actuale în filosofia educaţiei. Invitat: prof. univ. dr. Emil Stan

Invitat: prof. univ. dr. Emil Stan

Atunci când suntem provocaţi să vorbim justificativ despre noi înşine, despre anumite constante ale personalităţii noastre, cum ar fi de pildă profesia – şi cine nu a trăit o astfel de experienţă? – aducem în discuţie, inevitabil parcă, ambianţa educaţională responsabilă de ceea ce suntem noi. Vorbim, nostalgic de cele mai multe ori, fie despre părinţi, fraţi, prieteni, rude ori despre învăţători şi profesori, pe scurt îi invocăm pe cei care ne-au fost modele de viaţă şi ne-au făcut „oameni”.

În acelaşi timp, însă, deplângem sărăcia ori lipsa actuală de orizont formativ vorbind, fără să indicăm şi soluţiile trebuincioase, despre criza modelelor educaţionale şi umane responsabile de rătăcirile actuale ale lumii. Surprinzător este, în acest context, că ambivalenţa atitudinilor semnalate nu este comună doar adulţilor ori vârstnicilor, ci şi tinerilor pe care, deseori, îi auzim rostind arhicunoscuta expresie: „pe vremea mea…”.

Trăim într-o lume în care există o lipsă reală de modele educaţionale, de maeştrii îndrumători ori de sfătuitorii de viaţă meniţi să deosebească, mai bine ca noi, partea bună de partea rea a lucrurilor, ori avem în faţă doar probleme de percepţie şi imaginaţie socială? În materie de modele educaţionale ce este în deficit: cererea sau oferta? Pe scurt, există o reala criză de modele formative ori suntem, mai degrabă, în criză de imaginaţie şcolară şi educaţională, aşa-zicând, de idealuri?

Ne bucurăm de prezenţa în emisiune a d-lui prof. univ. dr. Emil Stan, unul dintre cei mai importanţi profesionişti ai filosofiei educaţiei din România, autor de cărţi şi studii pluridisciplinare apărute la prestigioase edituri şi reviste din ţară şi străinătate.

Va aştept intervenţiile radiofonice la numerele de telefon ale RRC.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu