duminică, 25 martie 2012

Ediţia din 31 martie Destinul unei capodopere filosofice: „Metafizica” lui Aristotel

Invitat: acad. Gheorghe Vladutescu

Aşa cum gândirea greacă veche a avut obsesia stabilirii unei liste definitive a celor şapte înţelepţii, tot astfel şi gândirea contemporană a încercat să inventarieze, într-o ordine canonică, numele celor mai mari filosofi ai tuturor timpurilor şi a lucrărilor care îndreptăţesc o astfel de alegere.

În ciuda variabilităţii preferinţelor ori a criteriile invocate pentru a stabili un clasament filosofic sau altul, numele lui Aristotel apare, o ştim cu toţii, invariabil. Faptul este, fireşte, explicabil pentru că, în fond, cultura reflexivă europeană continuă cele două linii fundamentale de gândire: „linia lui Platon” şi „linia lui Aristotel”.

Dar cum se explică, în acest context al topurilor filosofice, preferinţa exclusivă pentru „Metafizica” şi nu pentru alte lucrări semnate de Aristotel, la fel de preţioase şi de bine cunoscute, cum ar fi „Organon”, „Politica” ori „Etica Nicomahică”?

Cum se explică faptul că în toate culturile filosofice mature, „Metafizica” beneficiază de cele mai multe variante de traduceri şi că fiecare generaţie de filosofi se simte chemată să propună o nouă interpretare a acestei cărţi? Ce seducţie intelectuală ascunde textul „Metafizicii”, de vreme ce însuşi Kant se întreba dacă metafizica este posibilă ca ştiinţă? Cum înţelegem încrâncenarea unor filosofi de talia lui Wittgenstein, ce argumentează că drumul metafizicii este în filozofie o mare şi gravă rătăcire? În final, care este înţelesul actual al „Metafizicii”?

Iată întrebările la care vă invit să facem un schimb de opinii, mai ales că de curând d-l academician Gheorghe Vlăduţescu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai gândirii vechi greceşti din cultura noastră, ne propune după un efort de o viaţă cărturărească, o nouă variantă de traducere şi, implicit, de interpretare a „Metafizicii” lui Aristotel.



duminică, 18 martie 2012

Ediţia din 24 martie. Colierul porumbiţei. Filosofie şi poezie în gândirea arabă

Invitat: prof. univ. dr. Grete Tartler

Există cuvinte ce unifică nu doar oameni diferiţi, ci şi culturi ce se percep pe ele însele, în mod paradoxal, ca fiind în conflict. Cuvântul „dragoste” pare a fi înzestrat cu această funcţie „magică” de unificare, din moment ce forţa sa năvalnică subjugă voinţele şi conştiinţele oamenilor, care se văd pe ei înşişi mai degrabă diferiţi decât asemănători.

De unde derivă această forţă irepresibilă a „dragostei”? Cum ne explicăm, că însăşi filosofia se fundează, în sensul ei originar, tot pe ideea „dragostei”? Ce înţelepciune adăposteşte „dragostea”? Ce ascunzişuri ale sufletelor noastre dezvăluie „înţelepciunea dragostei” şi cum hrănesc acestea „dragostea de înţelepciune”?

Acestea sunt întrebările la care vă invit să medităm împreună, mai ales că pretextul dezbaterii îl constituie traducea în limba română a unui text arab celebru pentru încercările de a descrie, cu mijloace poetice, avatarurile misterioase ale dragostei. Este vorba despre lucrarea lui Ibn Hazm al-Andalusi, Colierul porumbiţei. Tratat despre dragoste şi îndrăgostiţi, lucrare tradusă din limba arabă de doamna Grete Tartler, cum ştim cu toţii, un model de cărturar cu preocupări enciclopedice şi, deopotrivă, un reper luminos în cultura românească a ultimelor decenii.



duminică, 11 martie 2012

Emisiunea din 17 martie. Profesorii noştri cei de toate zilele: provocări, dileme, aspiraţii

Invitat: prof. univ. dr. Gabriel Albu

Actul educaţional, o ştim cu toţii, nu-şi atinge ţinta dacă nu produce o deschidere către sine, către „comoara lăuntrică” adăpostită, cum spune Noica, în ceea ce este mai adânc în noi decât noi înşine. Or, imboldul parcurgerii acestui drum către noi înşine, iarăşi o ştim, vine din exteriorul nostru, de la învăţătorii şi profesorii care - spunem cu toţii - au „vocaţie”.

Cine sunt aceşti oameni care, precum Domnu' Trandafir altădată, se dăruiesc pe sine cu toate că fişa postului nu-i obligă? Mai ţineţi minte nedumeririle lui Sadoveanu? „…găsesc cu mirare că Domnu era un om foarte necăjit, hărţuit de administraţie, că cu greu îşi ducea gospodăria lui, că venea de multe ori amărât, ca să ne dea cu dragoste învăţătura de toate zilele…Ca dânsul poate au fost mulţi. Şi toţi, dragă prietene, când te gândeşti bine, au fost nişte apostoli, care au îndurat sărăcie şi batjocură, care au trecut printr-un vifor de nemulţămiri şi vorbe rele, şi care totuşi au izbutit să-şi îndeplinească cu bine menirea lor…”.

Vă invit să vorbim despre acest fapt miraculos pe care l-am trăit cu toţii, despre acei oameni, profesorii noştri de toate zilele, care se dăruiesc fără rest, pe scurt, despre menire şi vocaţie în educaţie.

Invitat în studio este un nume consacrat în filosofia, pedagogia şi psihologia educaţiei, d-l prof. univ. Gabriel Albu, dr. în ştiinţele educaţiei, autorul unor cărţi cu mare impact formativ, ce pot fi reperate în toate bibliografiile de specialitate.



luni, 5 martie 2012

10 martie Criza modelelor? Controverse actuale în filosofia educaţiei. Invitat: prof. univ. dr. Emil Stan

Invitat: prof. univ. dr. Emil Stan

Atunci când suntem provocaţi să vorbim justificativ despre noi înşine, despre anumite constante ale personalităţii noastre, cum ar fi de pildă profesia – şi cine nu a trăit o astfel de experienţă? – aducem în discuţie, inevitabil parcă, ambianţa educaţională responsabilă de ceea ce suntem noi. Vorbim, nostalgic de cele mai multe ori, fie despre părinţi, fraţi, prieteni, rude ori despre învăţători şi profesori, pe scurt îi invocăm pe cei care ne-au fost modele de viaţă şi ne-au făcut „oameni”.

În acelaşi timp, însă, deplângem sărăcia ori lipsa actuală de orizont formativ vorbind, fără să indicăm şi soluţiile trebuincioase, despre criza modelelor educaţionale şi umane responsabile de rătăcirile actuale ale lumii. Surprinzător este, în acest context, că ambivalenţa atitudinilor semnalate nu este comună doar adulţilor ori vârstnicilor, ci şi tinerilor pe care, deseori, îi auzim rostind arhicunoscuta expresie: „pe vremea mea…”.

Trăim într-o lume în care există o lipsă reală de modele educaţionale, de maeştrii îndrumători ori de sfătuitorii de viaţă meniţi să deosebească, mai bine ca noi, partea bună de partea rea a lucrurilor, ori avem în faţă doar probleme de percepţie şi imaginaţie socială? În materie de modele educaţionale ce este în deficit: cererea sau oferta? Pe scurt, există o reala criză de modele formative ori suntem, mai degrabă, în criză de imaginaţie şcolară şi educaţională, aşa-zicând, de idealuri?

Ne bucurăm de prezenţa în emisiune a d-lui prof. univ. dr. Emil Stan, unul dintre cei mai importanţi profesionişti ai filosofiei educaţiei din România, autor de cărţi şi studii pluridisciplinare apărute la prestigioase edituri şi reviste din ţară şi străinătate.

Va aştept intervenţiile radiofonice la numerele de telefon ale RRC.