joi, 10 februarie 2011

12 febr. 2011 Românii înainte şi după „căderea în istorie”. Cercetări actuale de filosofia istoriei şi istoria filosofiei

Invitatul ediţiei: cercet. şt. dr. Mihai Popa

"Doamne! Ce vom făcut o mie de ani?! Toată viaţa noastră de un secol încoace nu este decât procesul prin care am ajuns să ne dăm seama că n-am făcut nimic…O mie de ani s-a făcut istoria peste noi: o mie de ani de subistorie. Când s-a născut în noi conştiinţa, n-am înregistrat prin ea un proces inconştient de creaţie, ci sterilitatea multiseculară…Fiecare dintre noi este în situaţia lui Adam. Sau poate condiţia noastră este şi mai nenorocită, fiindcă n-avem nimic înapoi, pentru a avea regrete. Totul trebuie început, absolut totul. Noi n-avem de lucrat decât cu viitorul”.
Vă recunoaşteţi în aceste observaţii pe care le făcea Cioran în urmă cu mai bine de şaptezeci de ani în cea mai pasională cartea a sa, Schimbarea la faţă a României? S-a schimbat oare percepţia noastră asupra trecutului românesc sau suntem, într-un fel sau altul, în acord cu opiniile lui Emil Cioran? Mai supravieţuiesc în noi valorile omul românesc tradiţional – fundate, pare-se, pe contemplaţie excesivă, inacţiune colectivă, resemnare şi abandon în faţa istoriei - pe care le dezavua Cioran şi cei mai mulţi dintre noi?
Acestea sunt întrebările principale pe care vi le propune ediţia din 19 februarie 2011 a Izvoarelor de filozofie. Schimbul nostru de opinii va beneficia de participarea la dezbatere a unui reputat specialist în domeniu filosofiei istoriei, d-l Mihai Popa, cercet. şt. dr. la Institutul de filozofie şi psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Domnia sa a publicat de curând o lucrare incitată, Historia sub specie aeternitatis. Ideea de istorie în cultura română până la 1800, ce propune noi perspective filosofice de înţelegere asupra istoriei noastre vechi şi, implicit, un răspuns la provocările tuturor celor care cred şi astăzi că înaintaşii noştri au supravieţuit, în mod paradoxal, printr-o „retragere din istorie” şi nu prin acţiune şi răspuns cultural creativ la solicitările vieţii.
Astept ca de obicei telefoanele dvs. Totodata, puteti initia dvs. insiva o debatere pe tema eternitate vs. istorie in viata romanilor pe "Forum" (vezi bara de meniuri a blogului). Este oare ideea "retragerii de istorie" doar un clişeu? As fi interesat sa va cunosc opiniile!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu