miercuri, 26 aprilie 2017

Ediția din 28 aprilie 2017, Practici filosofice autentice în contextul dominației ideologiei marxiste. Studiu de caz: Dumitru Isac

Cum se explică faptul că anul 1990, imediat după „revoluție”, ne-a găsit pregătiți intelectual pentru a relua legăturile cu modul profesionist în care se practica filozofia academică în lumea occidentală și americană? Dominația ideologiei marxiste asupra gândirii libere, în ciuda faptului că s-a exercitat discreționar timp de decenii, nu a fost totală? Au existat insule de gândire reflexivă pe care regimul comunist nu le controla sau se putea filosofa autentic cu „voie de la stăpânire”? Pe scurt, care erau contextele în care filosofia se putea practica într-un mod critic și profesionist, într-o epocă dominată de ideologie și teroare?
Firește că la aceste întrebări nu se poate răspunde „în principiu”, fără o analiză a contextelor în care unii dintre filosofii noștri au încercat prin cărți, traduceri și cursuri universitare să mențină și să consolideze, pe cât a fost posibil, direcția  europenă a culturii noastre filosofice.
Ei bine, plecând de la reeditarea recentă a unui volum de exegeză filosofică, Jean-Jacques Rousseau, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2017, volum apărut inițial în 1966, vom aduce în prim plan, într-o încercare de profil intelectual, figura filosofului Dumitru Isac  (1914-1984), unul dintre reprezentanții stilului de gândire prin intermediul căruia filosofia autentică a supraviețuit în vremuri de teroare ideologică.
Invitatul emisiunii va fi dl Ionuț Isac, fiul filosofului Dumitru Isac, cercet. șt. dr. gr. I, Institutul de Istorie „George Bariţ” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, unul dintre cei mai dinamici gânditori români de orientare interdisciplinară, cunoscut atât în cultura noastră reflexivă prin cărți, articole, eseuri și reeditări, cât și în multiple și variate comunități filosofice din străinătate.
Care este relevanța actuală a experienței de gândire, pe care Dumitru Isac ne-a lăsat-o în opera sa filosofică ce cuprinde, în mod selectiv, mai multe titluri reeditate de către dl Ionuț Isac?

Dezbaterea se va coagula în jurul acestei întrebări, iar referirile radiofonice vor avea în vedere, între altele, următoarele titluri:  Dumitru Isac, Cunoaştere şi transcendenţă, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2003; Dumitru Isac, Jurnal de idei. Fragmente filosofice şi literare, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2003; Dumitru Isac, Introducere în istoria filosofiei eline, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2005; Dumitru Isac, Studii, prelegeri şi note de curs de istoria filosofiei antice şi medievale, Vol. I, Filosofia în Orientul Antic (Egipt, Mesopotamia, China, India), Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2006; Dumitru Isac, Scrieri filosofice şi literare, Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2006; Dumitru Isac, Studii, prelegeri şi note de curs de istoria filosofiei antice şi medievale, vol. II, Filosofia în Dacia, Grecia şi Roma. Orientul şi Occidentul medieval, Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2008; Dumitru Isac, Aristotel (reeditare după o altă versiune a manuscrisului original), Editura „Argonaut”, Cluj-Napoca, 2009 și, firește, lucrarea Jean-Jacques Rousseau, „Casa Cărții de Știință”, Cluj-Napoca, 2017. 

miercuri, 19 aprilie 2017

Ediția din 21 aprilie 2017, De la Eufrosin Poteca la Constantin Noica. Către o abordare hermeneutică a tradiției filosofice românești

Cum mai semnalam pe acest blog, unul dintre cele mai insolite fenomene ce se petrec în cultura noastră reflexivă îl constituie inițierea de cercetări metodice, profesionalizate, în domeniul istoriei filosofiei românești, segment de investigații teoretice lăsat, decenii întregi, la voia întâmplări.
Aceia dintre Dvs. care urmăriți constant dezbaterile puse în undă de emisiunea Izvoare de filozofie ați putut constata dinamica accelerată a acestor cercetări specializate din domeniul amintit, cercetări comunicate public în simpozioane ori sesiuni de comunicări, în studii, articole și eseuri apărute în publicații universitare și academice de prestigiu – a se vedea revista „Studii de istorie a filosofiei românești” publicație a Institutului de filozofie și psihologie „Constantin Radulescu-Motru” al Academiei Române -  și, firește, în volume colective sau de autor.
Ei bine, și în dezbaterea din această săptămână ne vom plasa în aria acestor preocupări filosofice, dar de această dată pentru a reflecta împreună asupra metodelor de cercetare mobilizate de membrii comunității cercetătorilor specializați în investigații asupra istoriei, creativității și originalității, gândirii românești. În alte cuvinte, dezbaterea se va concentra pe calitatea acestor cercetări știindu-se, de la Descartes încoace, că între adevăr și metodă există o unitate indisociabilă. Simplu spus, doar metodele bine alese și adecvate conținutului îndrumă gândirea cercetătoare către corectitudine și adevăr.

Pretextul acestei dezbateri ne-a fost sugerat de aparția recentă, la Editura Universității din București,  a două impresionante volume cu titlul Lucrări de istoria filosofiei românești (vol. I, 237 p. și vol. II, 620 p.) ce unifică editorial cercetările sistematice ale cunoscutului filosof și eseist Viorel Cernica, profesor universitar la Facultatea de filozofie a Universității din București și, deopotrivă, cercetător la Institutul de filozofie și psihologie „Constantin Radulescu-Motru, al Academiei Române. Trebuie subliniat, în acest context de precizări editoriale, și faptul că aceste volume vor fi lansate la cea de-a XII-ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2017, eveniment ce se va produce chiar în ziua deschiderii acestuia, respectiv pe data de 24 mai 2017, orele 18.00.   
Ce înseamnă a cerceta metodic filosofia românească? Metoda se referă doar la aplicarea unor reguli clare și distincte, așa cum îi îndeamna Descartes pe filosofi? Interpretarea metodică a istoriei filosofiei românești este, la rândul ei, o formă de creație intelectuală? Există o dispută a metodelor în filosofia românească?
Acestea sunt, în principal, întrebările pe care le vom adresa filosofului Viorel Cernica, invitatului ediției din această săptămână a Izvoarelor de filozofie.
Vă așteptăm vineri, 21 aprilie 2017, între orele 21.10-22.00 pe lungimile de undă ale RRC.
Inregistrarea dezbaterii este postata pe adresa de mai jos: 


miercuri, 12 aprilie 2017

Ediția din 14 aprilie 2017, Despre adevărul credinței și adevărul ştiinţei. Explorări filosofice și teologice actuale

Lector univ. dr. Laurențiu Gheorghe 
Învățătura creștină a iubirii și vieții veșnice este intim corelată cu ideea de adevăr. La întrebarea unui fariseu: „Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?”, Iisus a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi prorocii” (Matei: 22, 36–40).
Evanghelia după Ioan, cap. 8 deslușește, între altele, această intimitate între iubire, viață veșnică și adevăr. „Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. De aceea fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; mărturia Ta nu este adevărată. A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc. Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni. Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-a trimis pe Mine. Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi
La întrebarea îndoielnică a lui Toma care i-a zis lui Iisus: ”Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem ştii calea? Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”- Evanghelia după Ioan (14:6).
De pe această platformă a unui adevăr indubital, între învățătura creștină și cea lumească există o ruptură radicală sesizată încă de Tertulian, unul dintre primii scriitori patristici în frazele: „Ce este comun între Atena si Ierusalim, între Academie şi Biserică? Cu atât mai rău pentru aceia care au dat la lumină un creştinism stoic, platonic, dialectic. Pentru noi, nu mai avem nevoie de curiozitate, după Iisus Hristos, nici de cercetare, după Evanghelie”.
Mai mult chiar, Sfântul Pavel formulează pentru credincios următoarea prescripție: „Luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filosofia și cu deșarta înșelăciune din predania omenească, după înțelesurile cele slave ale lumii, și nu după Hristos” (Coloseni, Cap. 2:6).
Care sunt argumentele care susțin complementaritatea pe care o gândim noi astăzi între adevărul învățăturii creștine și adevărul obiectiv al științei? Faptul că astăzi vorbim nu doar despre un singur adevăr, ci despre multiplele experiențe ale adevărului: științifice, artistice, religioase și practice? Nu cumva acest dialog este posibil prin faptul că adevărul este o stare de conştiinţă și un act de încredere și certitudine interioară?
În jurul acestor întrebări principale se va concentra dezbaterea din ziua de vineri, 14 apr. 2017, Vinerea Mare, între orele 21.10-22.00, dezbatere pe care o realizăm cu dl. Laurențiu Gheorghe, filosof și teolog, lector univ. dr. la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București.
Înregistrarea dezbaterii este postată pe adresa de mai jos: 



miercuri, 5 aprilie 2017

Ediția din 7 aprilie 2017, Între filosofia limbajului și filosofia matematicii. Gottlob Frege – fondator al gândirii analitice


Dialogul dintre filosofie și matematică pare a fi o constantă a gândirii europene încă din momentul ei inaugural, grecesc. Să ne reamintim, spre pildă, de Pitagora și de opțiunea sa de a filosofia chiar în limbajul matematicii, sau de Platon, el însuși pasionat de cifre și numere, care permitea accesul la cursurile predate în „Academie”, doar celor care știau deja geometrie.
Simplificând lucrurile, dialogul dintre cele două preocupări distincte ale minții a fost stimulat atât de filosofi, cât și de matematicieni.
Pe de o parte, simplitatea, rigoare, precizia și exactitatea matematicii i-au impresionat atât de mult pe filosofi, încât nu puțini dintre ei au dorit să importe „spiritul geometric” în filozofie. Cazurile lui Descartes ori Leibniz sunt exemple notorii în acest sens.
Pe de altă parte, matematicienii înșiși, din nevoia de a rezolva unele probleme de interpretare a limbajului matematicii, au apelat la filozofie, devenind, poate fără voia lor, filosofi.
Ilustrarea genială a unei astfel de metamorfoze o găsim exemplar în opera lui Gottlob Frege (1848-1925) gânditorul, care a argumentat că între matematică și filozofie există mai mult decât dialog, chiar o afinitate structurală. Simplu spus, matematicienii trebuie să-și fundamenteze filosofic limbajul cu care operează, în vreme ce filosofia trebuie să devină, la rândul ei, riguroasă și reflexivă față de propriul sau limbaj conceptual.
„Ce sunt numerele”? „Ce este adevărul aritmetic”? Iată două dintre întrebările pe care Frege le punea în lucrarea sa din 1844, Bazele aritmeticii, întrebări susceptibile de a primi un răspuns doar dacă matematica și filosofia „lucrează” împreună. Prin urmare, dincolo de preferințele și deciziile arbitrare ale unui filosof sau ale altuia, anumite tipuri de probleme și interogații nu pot primi răspunsuri verosimile, decât dacă matematica și filozofia fac parte dintr-un întreg cognitiv comun.
Cum a realizat Frege această unificare între matematică și filozofie, devenind astfel, nu numai fondatorul unor noi domenii de cercetare, cum ar fi filosofia matematicii sau filosofia limbajului, ci chiar întemeietorul unui nou stil de practică filosofică ajuns astăzi planetar: filosofia analitică?
În jurul acestei întrebări vom organiza, într-o încercare de profil de personalitate Gottlob Frege, dezbaterea din această săptămână, Companionul nostru de dialog va fi dl conf. univ. dr. Sorin Costreie, Prorector al Universității din București, unul dintre  bunii cunoscători ai filosofiei lui Frege atât la noi, cât și în diverse cercuri de profesioniști din străinătate. Beneficiar al unor burse de studiu și de cercetare ȋn Italia, Spania, Germania, Canada şi SUA, dl Sorin Costreie predă, la Facultatea de filozofie, între altele, filosofia matematicii și filosofia limbajului, iar de curând a publicat la Editura Universității din București, Șase studii fregeene, volum la care vom face dese referințe.
Vă astept, ca de obicei, vineri, 7 aprilie 2017, intre orele 21.10-22.00 pe lungimile de undă ale Radio România Cultural.  
Inregistrarea dezbaterii este postată pe adresa de mai jos: 


marți, 28 martie 2017

Ediția din 31 martie 2017, Discernământ moral și dileme etice. Abordări ale metafizicii și filosofiei culturii

Practicile noastre actuale de viață sunt atât de complexe și contradictorii, încât discernământul, respectiv capacitatea naturală a conștiinței noastre de a deosebi binele de rău, pare a fi tot mai precar din moment ce apelăm, tot mai intens, la coduri de etică menite să discrimineze între bine și rău și, firește, să reglementeze explicit comportamentul nostru moral în direcția binelui.
Faptul ca atare, impus de dilemele morale în care suntem implicați deseori, produce în ciuda avantajelor și o serie de paradoxuri etice. Întrebare: cum împăcăm în conștiința noastră, atunci când evaluăm moral un comportament sau altul, conflictul dintre aplicarea corectă a unor proceduri de evaluare etică, în condițiile în care discernământul nostru moral se antepronunță etic în mod instantaneu? Cu alte cuvinte, dacă noi știm deja ce este bine și ce este rău, atunci în ce costă legitimitatea etică a aplicării de coduri morale?
În mod evident lucrurile nu se opresc aici! Ce facem cu nenumăratele situații de viață care, în principiu, nu pot fi reglementate etic prin coduri? Cum ar fi, de pildă, nedreptatea morală pe care o reperăm în fiecare clipă a vieții noastre. În astfel de contexte, capacitatea noastră de discernământ este bună sau nu? Până la urmă, care sunt criteriile după care noi decidem că evaluările etice generate natural prin puterea discernământului, trebuie completate cu reglementări codificate etic? Pe scurt, când este sau nu este valabilă etic capacitatea noastră de discernământ moral?
În jurul acestor întrebări, care se interoghează filosofic și metafizic asupra eticii însăși, ne vom concentra în dezbaterea din această săptămână, având ca sursă de inspirație o apariție editorială unică în spațiul nostru cultural și filosofic. Este vorba despre Scandalul nedreptății. Eseuri de metafizică morală, Editura Fundației Academice Axis, 2016, semnată de Ramona Ardelean, cunoscută eseistă, profesor de științe socio-umane și doctorand în filosofie, invitată a dezbaterii radiofonice pe care v-o propunem în această săptămână.
Vă asteptăm, ca de obicei, pe lungimile de undă ale Radio România Cultural, vineri, 31 martie 2017, între orele 21.10-22.00.
Dezbaterea este postata la adresa de mai jos: 


joi, 23 martie 2017

Ediția din 24 martie 2017, Aplicații matematice în filosofia artei. Matila Ghyka: profil de personalitate

Apariția recentă la Editura Nemira a unei incintante și insolite traduceri din opera lui Matila Ghyka, Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, readuce în spațiul intelectual românesc multiple teme de reflecție, pe care le vom supune atenției Dvs. în dezbaterea din 24 martie 2017.
În primul rând, vom vorbi despre figura enigmatică a unui savant care ilustrează forța universală a creativității românești. Căci, românul Matila Ghyka, strănepot lui Grigore al V-lea Ghica, ultimul domnitor al Moldovei a fost nu doar diplomat, atașat de legație la Berlin, Roma și Madrid, ofițer al marinei franceze, profesor la Școala de ofițeri de marină de la Constanța ori la Universitatea California de Sud, unde a predat filosofie, semantică și estetică, ci și un filosof matematician care a  scris numeroase tratate de estetică și filosofie.
În al doilea rând, această lucrare ne reamintește faptul că scrierile lui Matila Ghyka au influențat artiști de renume, precum Salvador Dali, pictorul care și-a conceput capodoperele sale, Leda atomica, Madonna de la Port Lligat (1949) și  Cina cea de taină (1955), urmând teoriile matematice despre artă ale savantului român.
 Lucrarea pe care o vom dezbate, readuce într-un prim plan reflexiv, încercarea constantă a unor filosofi matematicieni, care de la Pitagora și până astăzi, au fost preocupați de a întemeia pe baze științifice și teoretice riguroase discursul nostru despre estetică și creație artistică.
În sfârșit, traducerea acestei lucrări trezește în noi ideea că încercarea lui Matila Ghyka de a împăca pitagoreismul antic, în plan mai general, metafizica și mistica antică cu știința contemporană este nu doar un banal act de exegeză, ci o formă autentică de creativitate ideatică și filosofica.
Vă aștept, ca de obicei, și în această vineri, de la orele 21.20, pe lungimile de undă ale RRC, pentru a medita împreună asupra destinului unei opere științifice și filosofice care este mai bine cunoscută în lume, decât în România.

Invitat în studio este dl asist. univ. drd. Cornel Florin Moraru, un tânăr filosof cu specializări intelectuale interdisciplinare: cibernetică, limbi clasice, istoria filosofiei românești și europene, filosofia culturii, filosofia artei și estetică. 
Inregistrarea dezbaterii este postata la adresa de mai jos:

duminică, 26 februarie 2017

Ediția din 3 martie 2017, Mintea, această enigmă perpetuă. Cum privește un fizician natura conștiinței?

dr. Cristian Presura 
De la somația pe care a lansat-o Newton: „fizică, ferește-te de metafizică” și până astăzi, dialogul dintre filosofie și fizică s-a dovedit a fi plin de asperități. Pe de o parte, filosofii susțin că fundamentele fizicii nu se află în fizică, ci în filosofie. Căci, în spatele calculelor și formulelor, a experimentelor și măsurătorilor stau concepte generale care nu sunt interogate și examinate. Mai mult chiar, fizicianul propune o cunoaștere cantitativă, cauzală și experimentală a fenomenelor materiale cercetate, dar nu se interoghează și cum este posibilă o astfel de cunoaștere. Posibilitatea însă, susțin filosofii, este mai presus de realitate, din moment ce un lucru este real doar pentru că are posibilitatea de a exista.
Pe de altă parte, fizicienii și toți practicienii științei, de altfel, își concep proiectele lor de cercetare experimentală fără ca în prealabil să citească lucrări de filosofie. Cercetarea efectivă nu ține cont de opiniile personale ale unui filosof sau ale altuia, chiar dacă unii dintre ei dovedesc competențe remarcabile în cunoașterea structurii și dinamicii unor domenii ale științelor naturii. Nu filosofia și opiniile personale opozitive ale filosofilor ghidează proiectele exploratorii individuale ale cercetătorului, ci tradiția internă de cercetare a domeniului, tipurile de interogație, de rezolvare a problemelor și metodele matematice și experimentale acceptate unanim de comunitatea profesioniștilor domeniului.
Ei bine, în ciuda acestei opacități reciproce, interogațiile privitoare la natura ideală a conștiinței și a relației acesteia cu corpul material – celebra problemă modernă suflet-corp, formulată de către Descartes, cercetată azi în orizontul problematic al dualismului mind-body de un corpus de cel puțin șapte științe - îi contrâng pe filosofi și fizicieni să intre într-un dialog competitiv, dar colaborativ.
Între altele, deslușirea problematicii mecanismelor de constituire a experienței externe, a întâlnirii noastre perceptuale cu obiectele lumii materiale, a experienței interne, interacțiunea cu noi înșine, la care ceilalți nu au acces, și a relației dintre aceste două tipuri de experiențe, constituie un solid punct de întâlnire între filosofi și fizicieni.
Cum cunoaștem datele experienței externe? Modelul explicativ, știm cu toții, este materialist. Pe urmele fizicii - domeniul care a dat modelul cunoașterii științifice în genere - noi împărtășim teoria după care realitatea obiectuală, inclusiv cea umană, constă din obiecte, procese şi proprietăţi pur materiale sau fizice, care ascultă de aceleaşi legi fizice fundamentale şi care pot fi explicate prin intermediul ştiinţei. În acest sens, obișnuim să spunem că nu există „substanţe imateriale” sau „suflete” sau „spirite” ceva de natură non-materială care să existe în paralel și independent de lumea materială, tangibilă. Mintea și fenomenele interne care-i aparțin ei, stările noastre psihologice, pe scurt viața noastră interioară, pot fi explicate științific plecând doar de la acest model explicativ.
Oare, putem aplica până la capăt modelul explicativ materialist? Datele experinței interne, posibilitatea noastră de acces instantaneu la eul individual, cât și a puterii imaginației de a construi universuri posibile sunt simple cauzări de tip neurologic? De ce natură sunt experienţele noastre senzoriale şi perceptive care sunt intrinsec subiective, numite în literatura de specialitate cu termenul „qualia”? În ce raport se află proprietățile obiective ale lucrurilor, masă, formă, culoare etc. cu evaluările noastre subiective, emoționale și de gust? Identitatea individuală, conștiința de sine și convingerea că eul nostru este unic în această lume, pot fi explicare prin mecanisme cauzele, fizico-chimice, neurologice? Dar atunci, cum mai putem vorbi despre creație și libertatea voinței, despre responsabilitate și etică, dacă totul este înlănțuit cauzal?  În final, cum poate răspunde modelul materialist la cunoscuta provocare a lui David Hume care susține, că pe experienţa internă a conştiinţei proprii se întemeiază toate celelalte acte ale minții, inclusiv actele de cunoaștere? Dacă existența faptelor interne ale minții sunt o precondiție a cunoașterii și științei, atunci cum putem explica această experiență internă primodială, plecând de la ceea ce e derivat, adică de la experiența externă, cea cu obiecte tangibile?
Acestea sunt datele de fundal ale dezbaterii din această săptămână,care tematizează problematica minții și a naturii conștiinței, plecând de la modelul cunoașterii științifice.
Invitat în studio este un cunoscut om de știință, cercetător la compania Philips, autor de zeci de brevete și lucrări apărute în cele mai prestigioase reviste de specialitate din lume, Physical Review B, Physical Review Letters și Scince, dr. în fizică, Cristian Presură. Domnia sa și-a suținut doctoratul la Universitatea Groningen din Olanda și s-a specializat în domeniul cercetărilor medicale. Este, deopotrivă, pasionat și de popularizarea științei (a se vedea, https://www.facebook.com/presura?fref=ts). Lucrarea domniei sale Fizica povestită, apărută în 2014 la Editura Humanitas și premiată de Academia Română, a devenit o lucrare de referință pentru ceea ce înseamnă știință pe înțelesul publicului cultivat.  
Vă invit, așadar, să urmăriți dezbaterea din ziua de vineri, 3 martie, între orele 21.15-22.00, pentru a vedea cum privește un fizician profesionist una dintre cele mai încăpățânate teme de reflecție filosofică: dualismul minte-corp.
Inregistrarea emisiunii este postata pe adresa de mai jos: 



joi, 23 februarie 2017

Ediția din 24 febr. 2017 Există o etică a hackerilor? Cultura hackingului în explorări filosofice de avangardă

Imaginea publică a hackerilor, acești „haiduci” ai Internetului, este atât de contradictorie, încât avem mari dificultăți în a produce, prin raportare la comportamentul acestora pe Internet, evaluări etice responsabile.
Pe de o parte, știm că lumea digitală s-a născut și a fost modelată de către o mână de programatori entuziaști care s-au autointitulat hackeri și care au militat atunci, ca și acum de altfel, pentru promovarea acelor valori iluministe ce se referă la ameliorarea  condițiilor noastre de viață prin puterea științei și tehnologiei virtuale.
Pe de altă parte, aflam prin intermediul mass media că unii hackeri actuali sunt purtători ai unor activități infracționale, legate de furturi electronice, de „spargere” a unor coduri de acces ale unor bănci de date private, ori de intruziuni ilegale în diversele rețele digitale prin intermediul cărora sunt administrate activități de interes public.
În sfârșit, există și situații care produc în noi stări de perplexitate etică. Căci, cum trebuie să evaluăm etic cunoscutul episod al dezvăluirilor realizate de Edward Snowden, hakerul care și-a asumat rolul unui avertizor de integritate? ( a se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Edward_Snowden). Dar, nefericita poveste a lui Aaron Swartz, cunoscutul cercetator la Harvard, programator și activist online, care s-a sinucis în 2013 pentru a scăpa de procesul intentat pentru furt intelectual? Descărcarea celor 4,8 milioane de articole indexate de baza de date Jstor, pentru a le pune în mod liber la dispoziția utilizatorilor care nu aveau abonament de acces, este o faptă bună sau rea? ( a se vedea, http://nymag.com/daily/intelligencer/2013/01/jstor-hacker-aaron-swartz-commits-suicide.html). Cum calificăm etic acțiunile portalului Sci-Hub.org care a permis, în 2015, accesul liber al cercetătorilor din țările sărace la articolele academice indexate de cunoscuta bancă de date Elsevier? ( a se vedea, https://torrentfreak.com/sci-hub-tears-down-academias-illegal-copyright-paywalls-150627/.
Asupra acestor chestiuni controversate etic, legate de acțiunile hackerilor pe Internet și de cultura hackingului, se va concentra dezbaterea radiofonică pe care v-o propune emisiunea Izvoare de filozofie din această săptămână. Invitată în studio, la fel ca în săptămâna trecută este dna Cristina Voinea, doctorandă în filosofie și cercetător la Centrul de Cercetări în Etică Aplicată, Facultatea de filosofie a Universității din București, care a întreprins în ultimii ani ample explorări filosofice în lumea virtuală deschisă de Internet și tehnologia digitală.
Înregistrarea dezbaterii este postată la adresa de mai jos: 

miercuri, 15 februarie 2017

Ediția din 17 febr. 2017 Algoritmii restrâng liberul nostru arbitru? Controverse filosofice privind fenomenul Big Data

Regândirea și reconceptualizarea determinațiilor esențiale ale ființei noastre omenești precum rațiunea, „bunul simț”  în expresia lui Descartes, respectiv capacitatea noastră de a deosebi adevărul de fals, discernământul ce constă în puterea sufletească a fiecăruia dintre noi de a distinge între bine și rău și, deopotrivă, liberul arbitru, concretizat în libertatea omului de a alege între diversele posibilități de acțiune, au devenit teme predilecte de reflecție filosofică pe măsură ce puterea de necontrolat a informațiilor stocate în bănci uriașe de date („Marile Date” sau „Big Data”) poate schimba prin denaturarea și manipularea percepției asupra realității, comportamentul individual și colectiv al oamenilor într-o direcție contrară propriilor lor credințe și interese.
Astfel, cercetările reflexive recente care explorează sistemele computaționale interactive, calculatoare, telefoane mobile, site-uri web, tehnologii wireless, aplicații mobile, jocuri video, etc., vorbesc despre nașterea unui nou domeniu de manipulare a minții, „captologia”, responsabilă de crearea unor „bule informaționale”, care ne țin captivi mintal prin intermediul unor algoritmi de selecție de îndată ce suntem prezenți pe Internet sau pe una dintre cunoscutele rețele sociale. 
Îngrijorările, în această privință, nu sunt doar filosofice, ci și politice. Este de notorietate declarația făcută, în toamna anului trecut, de către cancelarul german Angela Merkel, care cerea giganților media de pe Internet să dezvăluie algoritmii pe care îi folosesc. „Algoritmii trebuie să fie făcuți publici, astfel încât să ne putem informa cu privire la chestiuni ca: ce influențează comportamentul nostru pe internet? (...) Când nu sunt transparenți, acești algoritmi duc la o deturnare a percepției noastre, ceea ce restrânge perspectiva asupra informației” ( a se vedea, https://www.rt.com/news/364235-merkel-facebook-google-algorithms/
Cum am ajuns aici? Cultura dialogului și a examinărilor critice, luciditatea, reflexivitatea și discernământul sunt cu adevărat amenințate de tehnologiile virtuale persuasive? Care sunt potențialele pericole infuzate în algoritmi și utilizarea lor la scară largă? Ar trebui să ne temem de algoritmi, Big Data și alte tipuri de tehnici și tehnologii utilizate pe scară largă astăzi? Poate reflecția filosofică să atenueze acțiunile manipulatorii generate de convingerea că Internetul și  calculatorul în rețea sunt neutre valoric?
Am invitat în studio pentru a răspunde la aceste întrebări pe dna Cristina Voinea, doctorandă în filosofie și cercetător la Centrul de Cercetări în Etică Aplicată, Facultatea de filosofie a Universității din București, care a întreprins în ultimii ani ample explorări filosofice în lumea virtuală deschisă de Internet și tehnologia digitală.

Inregistrarea dezbaterii este postată pe adresa de mai jos: 


joi, 2 februarie 2017

Ediția din 3 febr. 2017. Etica mediului Către un nou domeniu de expertiză filosofică (III)

Continuăm, într-o a treia ediție a serialului radiofonic dedicat celor mai insolite explorări filosofice actuale, dezbaterea pe marile capitole de cercetare în domeniul eticii mediului, cu filosoful și profesorul universitar Constantin Stoenescu.
Și în această săptămână vom tematiza conținutul cărții Etica mediului. Argumente rezonabile și întâmpinări critice, apărută de curând la Editura Institutul European din Iași, o lucrare de avangardă ce argumentează, în esență, că sub presiunea marilor dezechilibre provocate de activitatea omului în natură și în habitatele de viață ale  animalelor, noi ar trebui să lărgim sfera moralității dincolo de comunitatea umană.
Dacă în prima ediție a dezbaterii am fixat cadrele teoretice și metodele pe care le-a decupat „etica mediului”, în aria cercetărilor filosofice specializate, iar în ediția din 27 ian. 2017 am discutat despre marile modele de gândire ce pot fi aplicate interacțiunilor noastre omenești cu entități non-umane, în întâlnirea din 3 febr. vom ataca problematica dreptului animalelor plecând de la Declarația Universală a Drepturilor Animalului, proclamată solemn la Casa UNESCO din Paris, la 15 oct. 1978 ( A se vedea http://www.spca.ro/body.php?section=duda).    
În prim plan se vor afla problemele și dilemele etice legate de vânătoare și de cruzimea implicată în sacrificiul animalelor. Vom aborda, totodată, obligațiile etice față de animalele pe care se fac experimente de laborator și despre statul moral al animalelor hibride, așa-zisele himere biologice, în final, despre modelarea emoțională a omului iubitor de animale.
Vă așteptăm, așadar, vineri 3 febr. 2017, la orele 21.20, pe lungimile de undă ale RRC, emisiunea Izvoare de filosofie, la cea de-a treia întâlnire cu dl prof. Constantin Stoenescu.
Inregistrarea dezbataterii este postata pe adresa de mai jos: